Conjuncția Marte-Neptun în Pești e bună pentru somn, pentru lene, pentru găsirea scurtăturilor. Dacă puteți să dormiți cu două ore în plus, mai bine dormiți, puteți să amânați lucruri pe care nu vă simțiți în stare să le faceți. E o zi confuză, o himeră, e plină de inspirație, dar e bună pentru cei care lucrează în domeniul acesta, al creativității, al inspirației, însă cum își găsesc productivitatea cei care trebuie să se mențină tari pe poziții? Aflați mai jos.
Pe 18 mai avem conjuncția dintre Marte și Neptun. Acțiunea și motivația se întâlnesc cu inspirația și haosul. Pentru cei practici, ziua va fi un calvar. Dar pentru cei mai spirituali și mai artiști, ziua va fi una plină de daruri. Acest aspect este bun mai degrabă pentru a vizualiza, manifesta, a visa. Pot apărea controverse atât la nivel mondial, cât și personal. Risc de dezamăgire.
Te simți copleșit de munca pe care o ai de făcut și tot ce ai vrea să faci e să dormi sau pur și simplu să nu faci nimic? Ți se pare că energia ta se risipește imediat și ți-ai dori să poți produce mai multă, astfel încât să te poți apuca de treburile pe care ți le-ai propus?
Nu e de mirare, să știi. Societatea noastră ajunge să îți impună un program limitat de odihnă și porții de muncă constantă, ceea ce nu face bine sănătății tale pe termen lung, dar nici calității rezultatelor tale.
Dacă reușești să reduci epuizarea și îți creezi o viață mai echilibrată o să începi să muncești mai cu spor. Iată ce trebuie să faci!
Creează-ți o rutină a dimineții, dar și un mic program în care să te simți confortabil
S-ar putea să nu fii de acord să ieși din pat imediat cum te trezești, însă, ai face bine să încerci măcar. Îți vei da seama cât de mult contează să dai tonul pozitiv al zilei încă de la început cu un o meditație și cu un mic-dejun sănătos. Poți încerca yoga, o tură rapidă de jogging sau niște cântece care îți plac și o doză de dans. Te va menține plin de voie bună pe parcursul întregii zile.
Rupe sarcinile pe care le ai de făcut în sarcini mai mititele
Dacă ai foarte multe lucruri de făcut sau ești implicat în proiecte de amploare, atunci cel mai bine ar fi să le faci pas cu pas ca să nu te iei direct cu mâinile de cap, gândindu-te la câte ai de făcut. Mai pune și câte o melodie care îți place, citește câte un citat care să te inspire și vei vedea că te pui încet încet la lucru dăruindu-te cu bucurie muncii tale. Motivația nu vine din senin, trebuie cultivată.
Nu te apuca să le faci pe toate în același timp!
Oricât de bine te descurci la a face o sută de lucruri în același timp, să știi că vei obosi mult mai repede în felul acesta, îți vei pierde interesul. Mai bine fă lucrurile pe rând, acordându-le atenția cuvenită.
Limitează ceea ce te distrage
Nu te mai gândi că pe lângă munca de la birou ai de spălat și vasele, de făcut curat sau să ajuți pe nu știu cine căruia i-ai promis de două săptămâni nu știu ce. Mai bine concentrează-te pe ce ai de făcut acum și vei stabili mai târziu pentru ce îți mai rămâne timp. Totodată, contorizează cât timp petreci pe net și pe social media, timp în care ai putea să termini ce aveai de făcut.
sursă de inspirație sfaturi articol: Canalul de YouTube Psych2go
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News