Pe 30 decembrie, Jupiter intră în mers direct. Iată care sunt cele mai avantajate zodii!
Jupiter a intrat în Taur pe data de 16 mai 2023 și și-a început retrogradarea în acest semn pe 4 septembrie, iar pe 30 decembrie o va încheia.
Jupiter este considerat „Marele Benefic”. Este planeta care ne aduce oportunități, expansiune, lărgirea orizonturilor și foarte mult noroc. Jupiter este guvernat de Zeus, așadar mai avea o componentă. Îi învăța pe alții cum să trăiască, îi judeca dacă nu respectau legile, dar el încălca prin tot ce făcea.
Deși este benefic acest tranzit, îți poate aduce mai mult decât poți duce și te face să crezi că le poți face pe toate. Mai are și darul de a te ușura.
Arhetipul Taurului este cel al confortului și cel al resurselor. Are legătură și cu ritmul naturii, alimentația, dar și cu ceea ce este palpabil.
Când Jupiter intră în Taur, situația financiară este dată peste cap. De la începutul retrogradării, a reluat toate proiectele din mai până în prezent, mai ales când a fost vorba de finanțare. Taurul vorbește despre bani, mai ales de cei munciți.
Pe 30 decembrie, Jupiter își oprește retrogradarea și îți promite că dacă faci lucrurile corect, ai putea avea parte de beneficii. Nu căuta scurtăturile și nu te implica în negocieri dubioase. Nu exagera nici cu cheltuielile.
În primul rând, oprirea retrogradării lui Jupiter îi sprijină pe cei guvernați de acesta, Săgetătorul și Peștii. Aduce mai multă îndrăzneală și optimism celor din semnele fixe: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător.
În prima parte a anului, Jupiter în Taur face sextil cu Saturn în Pești, ceea ce este prielnic. Este oportun să mai echilibrăm și ajustăm situația financiară.
În ianuarie și februarie, dacă vrei să faci achiziții, caută prețul cel mai bun. Verifică în mai multe locuri un produs, înainte de a-l cumpăra.
Jupiter în Taur este în conjuncție de semn cu Săgetătorul. Tot în plan financiar, trebuie găsite soluții eficiente.
Pe 21 aprilie, avem o conjuncție istorică între Jupiter ș Uranus. S-a întâmplat ultima dată în 1941. Este momentul în cate te poți îmbogăți sau poți sărăci. Uranus vorbește despre surpriză și instabilitate. Se pot lua decizii șocante la nivel mondial, anumite industrii se pot închide, în timp ce altele apar.
Cei care doresc să crească vor avea mari oportunități. Cine o să țină de trecut și rămân conservatori, vor rămâne frustrați. Dacă începeți un proiect în aprilie, ar fi ideal să aveți un buget de risc.
Conjuncția îi ajută și pe cei care mai vor să facă ceva după serviciu, să-și monetizeze o pasiune.
Când Jupiter este în mers direct, e momentul pentru optimism și încredere. Acestuia îi place să dăruiască celor care cred în ei. Îți monetizează curajul și vrea să învățăm.
Investiți banii în ceva palpabil și nu vă lăsați păcăliți de oameni care zic că vă pot învăța să faceți și mai mulți. Jupiter în Taur apreciază o expansiune treptată.
Oferiți bani și pentru plăcerile voastre, dar plătiți și ceea ce este necesar.
Citește și Mercur retrograd se întoarce în Săgetător. Va urma o perioadă de haos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News