Îți pui singur piedici? Învață cum să scapi de ciclul îndoielii de sine!

Este o caracteristică a felului în care suntem construiți că, de obicei, nu ne întrebăm de ce simțim ceea ce simțim despre noi înșine. Percepția noastră despre sine ni se pare pur și simplu naturală. Este cu noi de atât de mult timp cât ne putem aminti, pare înrădăcinată, este cine suntem, nu ceva creat de forțe parțiale și circumstanțiale. De aceea o considerăm adevărată și dincolo de orice întrebare, dar s-ar putea să nu fie nici una, nici cealaltă.

Acesta este motivul pentru care avem motive bune să ne aplecăm asupra uneia dintre cele mai fundamentale legi ale funcționării psihologice, care afirmă că modul în care ne simțim față de noi înșine este o interiorizare a modului în care ceilalți s-au simțit față de noi în anii noștri formatori. Stima noastră de sine este o oglindă a stimei în care am fost ținuți de cei din jurul nostru. Ceea ce așteptăm de la noi înșine este o reflecție a ceea ce alții așteptau de la noi în copilărie. Ceea ce credem că ne va aduce viitorul este modelat de ceea ce ne-a adus trecutul.

Pare un principiu destul de simplu, dar este unul extrem de greu de păstrat în minte, cu atât mai mult de explorat în propria noastră experiență. Putem înțelege ideea din punct de vedere intelectual, dar poate fi o muncă de o viață întreagă să simțim adevărul ei și să dezlegăm moștenirea sa în cazul nostru particular. Trecutul are obiceiul de a lăsa puține urme active. Înregistrăm emoții fără a fi capabili să le urmărim până la vreo sursă. Dar putem și ar trebui să lucrăm împotriva forțelor uitării.

Pentru a vedea cum funcționează acest principiu al stimei de sine, putem privi mai întâi manifestările sale pozitive. Gândul „Sunt o persoană valoroasă, minunată” indică faptul că alții m-au considerat odată minunat. Sau gândul „Lucrurile vor fi în regulă pentru mine” indică faptul că lucruri frumoase s-au întâmplat în jurul meu. Sau gândul „Pot contribui” indică faptul că alții au crezut cândva că aș putea contribui.

Îți vezi singurătatea ca pe un blestem? Schimbă-ți perspectiva și găsește pacea!

Dar explorarea laturii negative a acestui principiu aduce cele mai mari beneficii. Senzația că „Nu sunt suficient de bun” indică faptul că alte persoane nu m-au considerat suficient de bun. Sau „Sunt îngrozit că am făcut ceva greșit” indică faptul că alții m-au acuzat constant că am făcut ceva greșit. Cu alte cuvinte, că mi-au făcut mie ceva greșit. Sau „Nu pot face nimic” indică faptul că alții m-au considerat cândva lipsit de speranță. Sau „Sunt un idiot” indică faptul că alții m-au considerat odată prost. Sau „Mă simt invizibil” indică faptul că nu am fost văzut la un moment dat.

Toate acestea sunt deosebit de dificile, deoarece sentimentele noastre despre cine suntem și ce s-ar putea întâmpla cu noi nu sunt doar elemente pasive, ci au obiceiul de a ne determina activ viitorul. Persoana care se simte un eșec va ajunge să eșueze. Persoana care se simte plictisitoare va ajunge să-i plictisească pe ceilalți și așa mai departe. Deci nu am suferit doar o dată. S-ar putea să rămânem blocați într-un ciclu de suferință.

Prioritatea este să încetăm să ne luăm stima de sine ca pe ceva dat și să începem să analizăm originile sale, ca rezultat al unei perioade de experiență personală pe care nu am putut-o păstra în minte și care poate fi pusă sub semnul întrebării. Odată ce am absorbit corect acest principiu al psihologiei, devine posibil să ne reevaluăm valoarea și perspectivele într-un mod mai just. Nu mai trebuie să ne judecăm prin ochii oamenilor care erau prea bolnavi și răniți pentru a ne vedea corect.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News