Prima retrogradare a lui Mercur din 2022 are și provocări, dar și bucurii.
Știm deja că Mercur și-a început retrogradarea pe 14 ianuarie și că o va continua până pe 4 februarie. Dar să nu uităm că efectele se vor prelungi până pe 10 martie
Intrarea Soarelui în semnul Vărsătorului de pe 20 ianuarie va amplifica și mai mult efectele retrogradării lui Mercur. Cel puțin până pe 26 ianuarie, când Mercur se va întoarce în Capricorn, vom asista la tot felul de situații încurcate, reveniri, limite, blocaje. Atât la nivel personal, dar și național/mondial. Deci, recomandarea principală este aceea de a fi flexibili și de a accepta că nu putem controla chiar totul. Oricum, frustrările apărute în perioada următoare ne vor provoca pe toate planurile: personal(să nu uităm că și Venus este retrogradă) și profesional. Toate aceste neplăceri astrale sunt menite să ne arate că răbdarea este cheia și că fără ea nu vom ajunge nicăieri.
De fiecare dată când te vei confrunta cu un moment penibil, pentru tine sau ceilalți, încearcă să nu arunci vina imediat pe ceilalți. Mercur este totuși în Vărsător. Chiar dacă îi place adevărul, cu siguranță nu va susține acuzațiile bazate doar pe furie.
Bineînțeles, pe lângă problemele referitoare la transport sau amânări/anulări de evenimente/programări/rezervări sau comenzi online, ar fi recomandabil să vă schimbați parolele, să verificați update-urile la unele aplicații, să vă delogați de fiecare dată când folosiți dispozitiv străin, să nu oferiți parolele în mod neglijent, să verificați activitatea de pe carduri, să nu accesați linkuri dubioase de pe rețelele sociale, să faceți o analiză a contractelor pe care le aveți cu operatorii de telefonie sau internet.
În ciuda acestor avertizări, să știți că această retrogradare a lui Mercur poate fi foarte prielnică pentru reîntâlnirea cu prieteni vechi. În mod voit sau de ce nu, întâmplător.
De asemenea, putem avea mai mult curaj să spunem unele lucruri fără a ne păsa de ce zic ceilalți.
În perioada 26 ianuarie-4 februarie, Mercur retrograd în Capricorn te va obliga să revii asupra unor decizii importante sau să iei unele, chiar dacă va fi ultimul lucru dorit. Cert este că o vei face în mod tranșant și că nu vei mai fi deloc deschis la niciun fel de compromis. Mai ales dacă este vorba de asumarea unei responsabilități imense.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News