Copilul încă nu vorbește? Iată ce aflăm de la logoped-psihopedagog Iuliana Baban și de la psihologul Radu Leca, invitații colegilor noștri de la DcNews!
Întârzierea limbajului copiilor poate fi un semn de întrebare pentru părinții care își doresc ca cei mici să se dezvolte armonios și în concordanță cu vârsta.
Ce aflăm de la Radu Leca, psiholog, și de la Iuliana Baban, logoped psihopedagog?
Mai întâi, trebuie să stabilim cum poate fi identificată o posibilă întârziere în dezvoltarea limbajului. Logopedul răspunde că trebuie să existe anumite etape parcurse. Mai întâi, cel mic trebuie să silabisească, să pornească la drum cu o serie de cuvinte uzuale, precum "mama". Însă, pentru etapa de prereșcolarizate, este nevoie să insistăm.
Pe de-o parte, este vorba despre zona limbajului expresiv. Deci cuvintele pe care preșcolarul este capabil să le folosească, dar cu sens. Cum se exprimă verbal, cât de clar, de logic și de coerent. Dar este importantă și latura de înțelegere, deci cum înțelege copilul mesajul pe care i-l transmiți. Se au în vedere ambele laturi, daca sunt sau nu dezvoltate.
Impactul pe care îl are odihna asupra copiilor. De câte ore de somn au nevoie în funcție de vârstă
Din păcate, în ultima perioadă, a crescut foarte mult frecvența acestor dificultăți de vorbire. Din ce în ce mai mulți copii apelează la cabinetele de logopedie, însoțiți de părinții lor.
Care sunt cauzele acestor întârzieri și de ce părinții nu își dau seama de ele mai devreme?
Există multiple cauze și pot exista și cauze de ordin medical. Iar părinții vin greu la logoped pentru că există anumite prejudecăți sau mituri care spun că unii copii își dau drumul la vorbă mai greu. Ori alți părinți consideră că logopedia este potrivită începând cu vârsta de 4-5 ani. Lucru total fals.
Trebuie să mergem cu copilul la logoped și la vârste mai mici, mai ales dacă observam că acesta are un vocabular sărac ori că nu înțelege ce îi spunem de fiecare dată.
Psihologul Radu Leca aduce în discuție și faptul că, de regulă, tații sunt cei care sunt reticenți atunci când vine vorba de problemele logopedice. Spun că o să treacă de la sine.
Să nu uităm nici că un copil care nu poate articula anumite cuvinte ori nu se poate exprima, va avea dificultăți și în a interacționa cu ceilalți. Se face greu înțeles, apar frustrări și se poate transforma într-un mic agresor, pentru că nu poate altfel să își exprime supărarea sau emoția.
Zona de înțelegere a limbajului este prima care se dezvoltă și pe aceea trebuie să o urmărim cu precădere. Dacă un copil nu înțelege în mod repetat când îi cerem să ne aducă un obiect, acesta poate fi un semnal de alarmă. Mai există o alta teorie, cea a timidității. Sunt copii care pot vorbi mai greu, de teamă sau jenă, mai ales dacă au asistat la unele agresiuni în interiorul familiei.
Și tehnologia folosită de timpuriu de către copii le poate suprima nevoia de a vorbi. Dispozitivele pot deveni periculoase, deoarece creierul micuților este încă în formare.
Abilități și potențiale ascunse ale copiilor, în funcție de semnul din zodiac. La ce să fii atent?
Prin jocurile cu părinții, cei mici pot să își dezvolte limbajul. Există o mulțime de variante interesante, care îi pot atrage pe copii și care le pot dezvolta vorbirea timpurie. Pe lângă joc și joacă, trebuie să existe și povești. Multe povești.
Cu cei mici trebuie să existe interacțiune. Degeaba exersează vorbirea în cabinet, daca acasă nu sunt bagați în seamă.
Vezi aici emisiunea completă:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News