Pe data de 2 aprilie, Mercur în Berbec își începe retrogradarea și se va termina pe 25 aprilie. Aflăm de la Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens, cu ce ne vom confrunta în această perioadă!
Această retrogradare a lui Mercur va fi memorabilă. De ce? Pentru că Mercur este deja în Berbec și ne aflăm în plin sezon al Eclipselor. Eclipsele se petrec pe axa Nodurilor Lunare Berbec-Balanță.
Mercur a intrat în semnul Berbecului pe 10 martie, unde va rămâne până pe 15 mai. Perioada de retrogradare începe pe 2 aprilie și se termină pe 25 aprilie, dar deja o resimțim și o vom mai face până când Mercur își schimbă semnul.
Cine este Mercur? În mitologie, este reprezentant de către Hermes, Zeul Comunicării. Prin urmare, cu asta se ocupă această planetă. Ține de comunicare, mișcare, gândire și voce. Cine este Arhetipul Berbecului? Este cel al primăverii, al curajului, al încrederii, al fricii, dar și al furiei.
Ce ne va aduce Mercur retrograd? După cum spune Daniela Simulescu, toate verbele din viața noastră vor avea ”re” în față. De exemplu: mă reîntâlnesc, repar, refac.
Horoscop APRILIE 2024 pentru Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești
Trebuie să ai mare grijă la tot ceea ce înseamnă tehnologie, comunicații și comunicare. Mercur în Berbec este grăbit, dar când e și retrograd accelerează de două ori sau deloc.
Alt aspect la care este necesar să fii cu băgare de seamă este la ceea ce spui. Din furie și din frică poți spune multe pe care le poți regreta sau ceva ce ai ținut în tine de foarte mult timp. Orice este un factor declanșator, te va supăra imediat. Și la cei din jur vei observa același lucru. Toată lumea se ceartă cu toată lumea și nimeni nu are răbdare. De fiecare dată, retrogradarea lui Mercur ne învață răbdarea.
Dat fiind faptul că ne aflăm și în sezonul Eclipselor, recomandarea astrologului este să te orientezi către minimizarea pierderilor. Atunci când nu faci ceva potrivit, fii pregătit să cauți soluția sau negocierea.
Totodată, să ai în vedere că dacă ți se strică ceva, prima tendință ar fi să spui ”Gata, cumpăr altceva”. Sfatul este să cauți o soluție prin care să repari, vindeci sau să ajustezi. Poate ai ceva de învățat din situația respectivă.
Cei cu marcaj mutabil în astrogama natală vor resimți cel mai mult efectele: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn.
Dacă faci o declarație, pe moment va fi greu să îți ceri iertare. Gândește-te cum ar reacționa un copil în acel moment și cum ar face-o un adult. Mai lasă de la tine.
Horoscop APRILIE 2024 pentru Leu, Fecioară, Balanță și Scorpion
Mercur retrograd în Berbec poate aduce și foarte multe declarații din partea liderilor. Pe rețelele sociale, apare multă ură și furie. Diferite postări și știri îți pot declanșa stări. Interesul acestora este să provoace emoții negative.
Cu toate acestea, va fi o perioadă bună să pornești ceea ce ai amânat de mult timp. Poate ai planificat să îți schimbi vestimentația sau să începi un proiect. Atunci când începi ceva pe Mercur retrograd, ai șansa să corectezi din prima anumite probleme. Dacă ți-ai dorit mai multă autoritate, lasă frica deoparte.
Mercur retrograd în Berbec aduce neatenție în zona de trafic și de transport. Din punctul acesta de vedere, pot apărea destul de multe vești neplăcute.
Horoscop APRILIE 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni și Rac
Se mai spune că în această perioadă nu este bine să semnezi acte. Acest lucru este imposibil. Dar să ai în vedere că ai putea uita de anumite elemente pentru care va trebui să reiei discuția. Prin urmare, nu fugi de semnături, dar mai cere o părere.
La nivel mondial, se pot produce momente neinspirate. Pe mulți lideri, este posibil să îi ia gura pe dinainte. Nu te încrede în respectivele vorbe.
Iată aspectele pe care le face Mercur retrograd în Berbec!
Pe 12 aprilie, Mercur retrograd face conjuncția cu Soarele. Lucrurile se strică, se fac accidente, rețelele sociale o iau razna și apar tot felul de declarații.
Ce aduce Marte în Pești pentru fiecare zodie/ascendent până pe 30 aprilie
Pe 15 aprilie, Mercur retrograd face conjuncție cu Chiron. Ne spunem cuvinte care vor durea. Apar discuții în planul sănătății și descoperiri în acest domeniu. Dacă ai mult marcaj mutabil, ar putea fi ziua când îți dai seama că ai tendințe autodistructive.
Pe 19 aprilie, Mercur retrograd se întâlnește cu Venus. Ne ajută la negocieri și să alinăm vorbele din zilele trecute.
Pe 25 aprilie, Mercur își oprește retrogradarea. Totuși, efectele retrogradării durează până pe 15 mai.
Vezi și Aritmia cardiacă: mit și realitate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News