Până pe 26 mai, Jupiter se află în semnul Taurului. Ne mai putem bucura de avantajele pe care acesta ni le aduce. Iată ce te sfătuiesc astrele!
Jupiter mai are o lună până când își schimbă semnul. Ne mai putem bucura încă de avantajele pe care Jupiter le aduce când este în Taur.
Jupiter vine cu creștere, abundență, posibilități și expansiune. Dar îți arată și că mai ai de muncit în anumite segmente ale vieții tale. Această planetă poate fi la extreme, deoarece amplifică și ceea ce este bun, dar și ceea ce este rău. Arhetipul Taurului vorbește de confort, siguranță, de productivitate, de a avea și de a deține, dar și despre economii sau investiții.
Pe 21 aprilie, am avut parte de conjuncția istorică Jupiter-Uranus. Probabil că ai simțit schimbările pe care aceasta ți-a adus. Mai ales în zona financiară!
După 26 mai, Jupiter va trece în semnul Gemenilor. Poți citi mai multe despre acest tranzit aici: Jupiter în Gemeni de pe 26 mai. Cum ne influențează acest tranzit gândirea și conexiunea socială?
Iată ce mai ai timp să faci!
Berbec/Ascendent în Berbec
Jupiter se află în casa a 2-a, cea a banilor. Îți mai poate aduce încă schimbări financiare importante, dar este necesar să fii precaut cu banii. Până când Jupiter intră în Gemeni, mai poți căuta surse noi de venituri, indiferent de vârstă.
Taur/Ascendent în Taur
Jupiter este în semnul tău. Ai nenumărate oportunități, dar nu toate vor decurge conform așteptărilor tale. Mai ai timp să îți construiești propriile reușite. Totodată, nu uita că Jupiter încurajează învățarea și călătoriile.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Cu Jupiter în casa a 12-a, îți mai poți îmbunătăți relațiile profesionale și cea de cuplu. Până când Jupiter va intra în semnul tău, este important să îți clarifici prioritățile și să eviți situațiile neplăcute. Dacă vrei să pleci sau să te întorci în țară, mai ai încă o lună să o faci. În plus, ocupă-te de sănătate.
Horoscop internațional. Previziuni pentru Capricorn, Vărsător, Pești până în 2026
Rac/Ascendent în Rac
Jupiter este în tranzit prin casa a 11-a. Socializează cât mai poți, participă la evenimente și caută oameni noi în viața ta profesională și personală. Fii deschis până pe 26 mai.
Leu/Ascendent în Leu
Jupiter în casa a 10-a îți sprijină schimbările în carieră. Este momentul să faci ajustările necesare, dacă până acum nu ai făcut nimic. Nu te atașa de un loc de muncă sau de idei fixe. Ai grijă la relațiile personale și statutul marital, acestea pot fi încă afectate!
Horoscop internațional. Șanse uriașe pentru Rac, Leu și Fecioară până anul viitor
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Jupiter se află în casa a 9-a. Mai ai timp să călătorești și să înveți, este foarte important. Dacă relația cu partenerul tău se confruntă cu plictiseala, ai putea să pleci cu acesta într-o călătorie care va fi benefică. Toate informațiile pe care le acumulezi până pe 26 mai îți vor fi benefice pe urmă.
Balanță/Ascendent în Balanță
Cu Jupiter în casa a 8-a, mai ai o lună să gestionezi situațiile financiare care depind și de alți oameni importanți. Evită riscurile mari în afaceri. Totodată, este recomandat să fii mai atent cu gestionarea banilor.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Jupiter este în casa a 7-a. Relațiile tale vor mai trece prin schimbări. Fie că îți dorești să divorțezi sau găsești un partener, acum este momentul să acționezi. Jupiter îți aduce claritate în analiza relațiilor. Nici cariera nu este uitată, prin urmare și aici pot interveni modificări.
Ce pun astrele în vedere pentru PATRU zodii? Atenție la domeniul financiar, carieră și relații!
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Jupiter în casa a 6-a îți permite să mai faci ajustări la locul de muncă și să te ocupi de sănătate. Până pe 26 mai, este cazul să te ocupi de prevenție. Tranzitul lui Jupiter te ajută să avansezi la locul de muncă.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Pe ultima sută de metri, cu Jupiter în casa a 5-a, te mai poți bucura de romantism și bucurii neașteptate. Poate că îți dorești să faci un copil, acum este momentul. Dacă deja ai, acordă-i mai mult timp.
Calendar astrologic mai 2024: Jupiter în Gemeni și Luna Nouă în Taur
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Jupiter în casa a 4-a facilitează mutatul și renovarea locuinței. Totodată, mai poți îmbunătăți relațiile familiale. Dacă nu ți-ai găsit un refugiu interior până acum, mai ai o lună să-l descoperi.
Pești/Ascendent în Pești
Jupiter, guvernatorul tău, este în casa a 3-a. Până pe 26 mai, ocupă-te de aspectele administrative și participă la mai multe evenimente în familie. Totodată, mai ai timp să înveți câte ceva. Nu uita să îți pui calitățile în valoare la locul de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News