Încă o săptămână cu Marte în Gemeni. Două zodii sunt luate în vizor de astre, dar nici celelalte nu scapă basma curată!

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Recomandari
freepik.com
EXCLUSIV
freepik.com

Până pe 4 septembrie, Marte se află în tranzit în al treilea semn al zodiacului. Care vor fi cele mai afectate zodii?

De pe data de 20 iulie, Marte a pășit triumfător în semnul Gemenilor, unde va rămâne până pe 4 septembrie. Acest tranzit a adus o energie deosebit de dinamică și versatilă.

În această perioadă, cuvântul va deveni cea mai prețioasă armă, un instrument cu puterea de a clădi pacea sau, dimpotrivă, de a declanșa conflicte. Sub influența acestui tranzit, vom fi provocați să ne dispersăm atenția în mai multe direcții simultan și să ne angajăm în lupte pe multiple fronturi. Deși s-ar putea să ne simțim nesiguri și lipsiți de stabilitate, vom descoperi că doar prin această diversificare a eforturilor putem atinge progresul și evoluția personală.

Iată care vor fi cele mai afectate două zodii și la ce trebuie să mai fie atente încă o săptămână de acum înainte!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Marte în tranzit prin semnul tău îți va infuza o doză suplimentară de energie, dar va amplifica și agitația interioară. Vei simți o tensiune crescută si de aceea te vei manifesta cu nervozitate, sarcasm și poți acționa fără scrupule, în special pe plan profesional. Totuși, această influență îți va oferi impulsul necesar pentru a duce la bun sfârșit proiecte pe care nu ai reușit să le finalizezi de ani buni. Este esențial să canalizezi această furie acumulată prin activități fizice, ca să o poți transforma într-o forță creatoare.

Rac/Ascendent în Rac

Marte în casa a 12-a va aduce o energie destul de tensionată, care nu se va manifesta într-un mod prea confortabil. Este posibil să te simți subapreciat la locul de muncă, iar tensiunile și animozitățile pot apărea și în cadrul cercului tău social. Fii precaut și evită să-ți creezi inamici fără motiv! De asemenea, acordă o atenție deosebită sănătății tale și fii vigilent în ceea ce privește eventualele intervenții chirurgicale, deoarece această perioadă poate aduce riscuri suplimentare.

Dar ce sfaturi primesc celelalte zece semne ale zodiacului?

Berbec/Ascendent în Berbec

Marte, guvernatorul tău, va traversa casa a treia, iar asta iți promite o perioadă plină de deplasări și activități variate. Acest tranzit va influența relațiile cu frații și surorile, deci există posibilitatea să apară vești legate de ei. Marte poate intensifica tendințele agresive în comunicare, așa că fii atent la cuvintele tale. Pe de altă parte, vei avea o minte mai agilă și vei acționa cu o rapiditate sporită.

Taur/Ascendent în Taur

Marte se află în casa a doua, ceea ce sugerează că ar trebui să te pregătești pentru noi cheltuieli, unele chiar semnificative. Cu toate acestea, vestea bună este că Marte poate aduce și oportunități financiare noi, inclusiv surse suplimentare de venit. Este momentul potrivit să ceri un bonus sau o mărire de salariu. Învață să negociezi mai eficient în favoarea ta.

Leu/Ascendent în Leu

Marte în casa a 11-a aduce schimbări semnificative la locul de muncă sau în sfera socială. Vei avea ocazia să interacționezi cu diferite tipologii de oameni și să participi la evenimente variate. Relațiile cu prietenii vor deveni mai dinamice, iar evenimentele din viața lor vor avea un impact direct asupra ta.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Este posibil să câștigi mult curaj în chestiunile profesionale. Poți deveni mai autoritar sau poți avea discuții mai intense cu superiorii, în special pentru că vei lupta pentru drepturile tale și pentru a obține o oportunitate suplimentară. Marte în casa a 10-a poate chiar să îmbunătățească poziția ta la locul de muncă.

Balanță/Ascendent în Balanță

Marte în tranzit prin casa a 9-a îți va stimula dorința de a călători și de a descoperi locuri noi. În această perioadă, vei experimenta schimbări semnificative în principiile tale și vei dezvolta o dimensiune mai profundă a spiritualității. Dacă te confrunți cu acțiuni juridice, este posibil să întâmpini dificultăți. În plus, partenerul tău poate să te provoace să îți transformi stilul de viață.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Marte tranzitează casa a 8-a, ceea ce te va obliga să reevaluezi dacă scenariile tale sunt realiste și fundamentate. Este posibil să întâmpini probleme legate de moșteniri și conflicte financiare. De asemenea, există riscuri semnificative de accidente și de activități care ar putea să saboteze eforturile tale. Deși astrologul sugerează că ar fi o perioadă potrivită pentru a iniția o afacere, este esențial să fii prudent în privința parteneriatelor și colaborărilor.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Cu Marte în casa a 7-a, stabilitatea și liniștea vor fi adesea absente în relațiile tale, în special în cele personale. Vor apărea numeroase certuri și discuții. Totuși, conflictele pot aduce un suflu nou cuplurilor stagnante. Cei care sunt singuri ar putea fi atrași de relații rapide, bazate doar pe atracția fizică. Aceste legături ard intens, dar se sting rapid.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Marte în casa a 6-a pune accent pe stilul tău de viață și îți aduce în atenție aspectele legate de muncă. Vor apărea conflicte și incidente la locul de muncă, iar Marte te va impulsiona să îți schimbi rutina zilnică. Competiția cu colegii poate deveni copleșitoare, așa că este important să reflectezi serios asupra dacă merită să te implici în aceste conflicte.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Marte tranzitează casa a 5-a, deci pentru tine este un tranzit bun. Acest aspect va accentua bucuriile, pasiunile, relația cu copiii și investițiile tale. Romantismul, creativitatea și exprimarea de sine vor fi la cote înalte. Marte va insufla o energie vibranta, stimulându-ți pofta de viață, senzualitatea, dorința de distracție și spiritul competitiv.

Pești/Ascendent în Pești

Marte va tranzita casa a 4-a. Aduce dispute în cadrul familiei, probleme legate de imobiliare și evenimente neprevăzute. Conflictele cu cei apropiați îți pot perturba liniștea și confortul de acasă. Este important să eviți luarea deciziilor în momente de nervozitate și să găsești metode eficiente de relaxare pentru a face față acestei perioade dificile.

Etalare TAROT septembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play


DC Media Group Audience

Asociatia Astrologilor


pixel