Maturitatea emoțională, un ideal rar atins, ne îndeamnă să explorăm profunzimile cunoașterii de sine și a autenticității pentru a trăi cu adevărat.
Maturitatea emoțională este o stare la care puțini dintre noi ajung vreodată. Sau cel puțin nu pentru foarte mult timp. Dar ne poate ajuta să încercăm să expunem care sunt unele dintre ingredientele acesteia, astfel încât să avem o idee la ce ar trebui să aspirăm.
Dacă ar fi să devenim persoane mature emoțional, iată câteva lucruri pe care am fi învățat să le facem:
Am înțelege rolul esențial al înțelegerii de sine în a ne ajuta să devenim parteneri, părinți, prieteni și colegi mai de încredere și mai previzibili. Ambiția noastră cea mai mare ar fi să ajungem la o înțelegere aprofundată a propriei noastre minți.
Am fi conștienți în permanență că nu putem atinge decât o mică parte din acest obiectiv înalt și am fi extrem de precauți în toate afirmațiile și concluziile noastre. „Îmi pare rău”, „poate” și „posibil” ar fi unele dintre cuvintele noastre preferate.
Am recunoaște cât de nesigure sunt mințile noastre conștiente pentru proiectul descoperirii de sine. Ne-am gândi cât de mult din noi vrea să se cunoască pe sine și cât de mult mai mult nu vrea deloc acest lucru. Am fi uimiți de puterea înclinațiilor noastre către distragere și negare.
Ne-am lăsa de mândrie. Am realiza cât de mult înțelegem greșit în mod constant - și niciodată mai mult decât atunci când începem să avem încredere în competența și sănătatea noastră mintală.
Am recunoaște influența corpului asupra minții. Putem cădea în disperare existențială nu pentru că există ceva obiectiv tragic la îndemână, ci pentru că avem nevoie urgentă de un suc de portocale sau am ratat o oră de somn.
Am respecta arta diplomației și importanța politeței. Am recunoaște gândul surprinzător că și alți oameni pot fi răniți la fel de ușor ca noi.
Am învăța, dureros, să folosim limbajul pentru a le oferi celor din jur o indicație despre ceea ce se întâmplă în noi. Nu le-am reproșa că nu înțeleg lucruri pe care nu ne-am deranjat niciodată să le învățăm.
Am realiza cât de mult tânjesc alții după căldură și reasigurare și am fi mai puțin inhibați în a oferi aceste două categorii foarte serioase de daruri: confortul și dulceața.
Am recunoaște că este imposibil să fim plăcuți de toată lumea. Încercând să mulțumim pe toată lumea, în final doar ajungem să-i supărăm pe mulți. Am ști cum să dezamăgim sincer și rapid pentru a evita împăcarea prelungită.
Am fi mai lipsiți de griji la ideea de a fi ciudați. Opinia publică ar conta mai puțin, deoarece am fi văzut destul din superficialitatea și moralismul mulțimilor. Aceasta ar fi viața noastră, am avea curajul să fim ciudați acolo unde ar fi necesar.
Ne-am folosi propria plictiseală ca ghid. Toți ceilalți ar putea declara că este o carte genială sau o piesă extraordinară. Noi am putea să o dăm deoparte sau să plecăm.
Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am putea gândi și simți dacă am deveni vreodată acel paradox al adevăratei inteligențe: oameni maturi din punct de vedere emoțional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vezi versiune mobil