Horoscop. Venus își începe tranzitul în Vărsător pe 16 februarie.
Pe 16 februarie, Venus(Micul Benefic) își începe tranzitul în Vărsător, care va dura până pe 11 martie. Venus se alătură celorlalte planete deja existente în acest semn: Soare, Mercur, Marte și Pluto. Pe 22 februarie, Venus și Marte se vor întâlni într-o conjuncție demnă de a fi considerată Dragobetele astrologic.
Vom fi mult mai cerebrali în ceea ce privește zona amoroasă, vom dori mult spațiu și libertate în relații, dar putem să și schimbăm ceva în înfățișarea noastră(însă fără a respecta tendințele).
Berbec/Ascendent în Berbec
Venus tranzitează casa a 11-a, cot la cot cu Marte, propriul guvernator, Prin intermediul prietenilor, poți da viață planurilor tale viitoare. În cercul tău social, s-ar putea să întâlnești persoane nonconformiste, care să îți ofere noi perspective asupra relațiilor. Participarea la diverse evenimente este probabilă. Conjuncția lui Venus cu Marte de pe 22 februarie te va învăța să te bucuri de viață.
Taur/Ascendent în Taur
Venus va tranzita casa a 10-a. Astrele vor fi de partea ta în ceea ce privește cariera. Venus, guvernatorul tău, aduce cu sine multe surprize, dar, în final, acestea nu vor fi atât de neplăcute pe cât s-ar putea crede. Instabilitatea pe care o resimți te va ajuta să evoluezi, iar în jurul datei de 22 februarie, s-ar putea să simți nevoia unei schimbări.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Nicio călătorie pe care o vei face până pe 11 martie nu va fi plictisitoare sau lipsită de sens. Tranzitul lui Venus prin casa a 9-a poate aduce un plus de încredere în forțele proprii, mai ales că Mercur și Marte vor fi și ele prin zonă. Fii atent la semnele din jurul tău, pentru că aceste călătorii ar putea să îți aducă beneficii în zona educației și să te introducă în contact cu persoane care să te ghideze.
Rac/Ascendent în Rac
Venus te încurajează să înveți să investești, să faci banii să lucreze pentru tine. Ar fi bine să asculți și să iei în considerare sfaturile altora, fără să te îndrepți nici într-o extremă de zgârcenie, nici în una de inconștiență. De asemenea, în sfera intimității, te așteaptă descoperiri fascinante.
Ce aduce Marte în Vărsător pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 martie
Leu/Ascendent în Leu
Venus va tranzita casa relațiilor, aducând cu sine o serie de aspecte pozitive. Mai ales pentru că se va alătura celorlalte planete: Mercur, Marte și Pluto. Poți colabora cu partenerul pentru a aduce mai multă aventură în relația voastră sau poți întâlni persoane noi și interesante. De asemenea, vei primi sprijin în chestiuni legale.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Venus tranzitează casa a 6-a. Colegii tăi vor fi alături de tine și te vor susține în această perioadă. Vei construi alianțe mai strânse ca niciodată. Partenerul tău este mai deschis să se implice în gospodărie sau să vină cu noi planuri care să vă apropie și mai mult. Este o perioadă propice pentru a experimenta noi tratamente sau ritualuri.
Balanță/Ascendent în Balanță
Venus va tranzita casa iubirii, a creativității și a exprimării, iar acest lucru îți va crește încrederea în tine și dorința de a iubi și fi iubit. Conjuncția lui Venus cu Marte de pe 22 februarie te va ajuta să depășești unele probleme din relația ta. Dar și să îți pui creativitatea la muncă. Până pe 11 martie, trebuie să înveți să mulțumești pentru bucuriile mici și simple.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Venus te va face să acorzi mai multă atenție gospodăriei și să cauți modalități de a o îmbunătăți. Mai ales din cauza faptului că Venus va face conjuncție cu Marte, propriul guvernator, pe 22 februarie. Timpul petrecut acasă alături de partener va fi de o calitate deosebită, iar relațiile cu familia se pot îmbunătăți.
Cele mai compatibile cupluri din zodiac. Află cu cine te potrivești în funcție de zodie!
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Venus te va ajuta să comunici mai eficient cu persoana iubită și să te conectezi mai profund cu ea în călătoriile pe care le veți avea. Ai șanse să te remarci în domeniul educației și să impresionezi pe cei din jur cu abilitățile tale oratorice.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Venus va tranzita casa banilor și a talentelor, aducând cu sine o serie de aspecte pozitive. Până pe 11 martie, ai oportunitatea să te bucuri de noi resurse și să investești în propria persoană. Este momentul să îți conștientizezi valoarea, atât pe plan profesional, cât și personal.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Venus va tranzita semnul tău, aducând frumusețe, carismă și o atracție crescută. Dacă îți acorzi mai multă iubire și îți alegi cu atenție cui îi dedici timpul tău, vei fi recompensat. În jurul datei de 22 ianuarie, ar putea fi momentul perfect pentru o schimbare. Poți începe cu înfățișarea sau cu estetica locuinței tale. Ai nevoie de confort.
Pești/Ascendent în Pești
Venus te poate ajuta să te împaci cu trecutul și să ierți, să treci peste relații toxice și să te conectezi mai profund cu spiritualitatea și natura. Până pe 11 martie, este esențial să îți încarci bateriile pentru că urmează o perioadă epuizantă.
Femeile zodiacului și trăsăturile lor. Contează Venus și Luna din harta natală!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News