Horoscop. Saturn și-a oprit retrogradarea în semnul Peștilor.
Vestea cea mai importantă este aceea că Saturn și-a oprit retrogradarea în Pești. Ceea ce înseamnă vor mai dispărea blocajele din viețile celor cu marcaj de Gemeni, Săgetător, Fecioară și Pești. Nu înseamnă că totul se va întâmpla pe repede înainte. Adică vor trebui să își (re)descopere răbdarea. Dar barem vor avea un drum mai liber.
Ce se întâmplă cu Zodiile ACUM când Saturn intră în mers DIRECT?
Despre următoarele evenimente astrologice ale săptămânii
8 NOIEMBRIE: VENUS INTRĂ ÎN BALANȚĂ
Planeta frumuseții și a plăcerilor va începe să-și desfășoare tranzitul în semnul armoniei, unde va rămâne până pe 4 decembrie. Perioada se va caracteriza prin numeroase negocieri, dorința de justiție și egalitate. Totuși, trebuie să fim conștienți de faptul că Venus va fi în același semn cu Nodul Sud, ceea ce ar putea face ca aparențele să fie înșelătoare. Deoarece vorbim despre diplomație, gândurile reale, opiniile și intențiile pot fi cu ușurință ascunse sub un zâmbet. Este posibil să ne confruntăm și cu ezitare și nehotărâre, mai ales în cadrul relațiilor și al parteneriatelor. Vom dori să le facem pe plac tuturor. Acest tranzit îi va sprijini în special pe cei născuți în semnele de aer: Gemeni, Balanță și Vărsător.
Ai citit Horoscopul lunii NOIEMBRIE pentru Toate ZODIILE?
10 NOIEMBRIE: MERCUR INTRĂ ÎN SĂGETĂTOR
Procesele mentale vor cunoaște o transformare semnificativă. Mintea noastră va deveni mai activă, iar cuvintele folosite vor capăta o nuanță mai elaborată. În discursul nostru, se vor strecura elemente precum optimismul exagerat, curiozitatea intensă, idei grandioase, viziuni îndrăznețe și subiecte filosofice. Vom dezbate într-un mod profund despre conceptul de adevăr și vom explora subiecte complexe. Tranzitul lui Mercur prin Săgetător ne va provoca să ne dezvoltăm înțelepciunea și să dezvoltăm discuții autentice despre libertate și egalitatea drepturilor. Vom adopta o atitudine moralistă și nu ne vom preocupa prea mult de detalii pe care le considerăm superficiale, ci vom urmări mai degrabă planurile mărețe. Acestă perioadă va stârni o foame rar întâlnită pentru cunoaștere, dar ar putea apărea și anumite obstacole în gândire, deoarece Mercur va forma un aspect tensionat cu Saturn. Cei care vor beneficia de acest tranzit vor fi cei cu marcaj de foc(Berbec, Leu, Săgetător) în astrogramele natale.
Previziuni astrologice 6-12 noiembrie 2023. Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News