Horoscop săptămânal. Urmează o conjuncție între Soare și Pluto.
Iată previziunile pentru primele șase semne zodiacale!
Berbec/Ascendent în Berbec
Cuvântul de ordine al săptămânii viitoare este “ajustări”. Ce-i drept, vei obosi des din cauza lor. Este cazul să petreci mai mult timp cu planurile pentru viitorul apropiat și să îți dai seama că acestea nu vor deveni realitate dacă aștepți să pice o minune de undeva din cer. Opoziția dintre Mercur și Marte îți va duce unele discuții mai neplăcute, nu este cazul să lași emoțiile să pună stăpânire pe tine. De asemenea, nu neglija dorința de a te sprijini a prietenilor.
Ce aduce sezonul VĂRSĂTORULUI pentru fiecare ZODIE / ASCENDENT până pe 18 februarie
Taur/Ascendent în Taur
Vei primi o porție suplimentară de vizibilitate la locul de muncă, dar trebuie să ai grijă din ce motiv. Ori în urma unei reușite, ori în urma unei boacăne. Cert este că evenimentele din planul carierei te vor speria sau îți vor provoca sentimentul de instabilitate. Discuțiile cu oamenii apropiați te vor ajuta să treci mai departe peste orice provocare.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
În prima parte a săptămânii, s-ar putea ca unele necazuri pe plan financiară să te copleșească serios. Vor apărea și soluții. Conjuncția Soare-Pluto din casa a noua îți va schimba filosofia de viață, îți va aduce idei legate de călătorii sau studiu, dar și dorința de a petrece timp cu oameni care te provoacă pe plan intelectual.
Calendar astrologic 20-26 ianuarie 2025: Conjuncție Soare-Pluto în Vărsător
Rac/Ascendent în Rac
Marte retrograd este tot în semnul tău și face o serie de aspecte. În primul rând, discuțiile cu partenerul ți se vor părea mai provocatoare. Dacă nu trebuie să iei decizii, nici nu trebuie să te grăbești. În al doilea rând, acolo unde crezi că nu mai poți, acolo îți vei găsi fărâma necesară de energie pentru a merge mai departe. Altfel spus, orice criză poate deveni o mare oportunitate.
Leu/Ascendent în Leu
Conjuncția Soare-Pluto își va pune amprenta pe relațiile tale, mai ales cele personale. Unii dintre voi vor decide să pună capăt unor colaborări, iar alții vor primi de unde nu se așteaptă ajutor. Trebuie să acorzi atenție totuși unui aspect: luptele de putere te vor consuma enorm și nu îți vor aduce rezultatele dorite. Vei trăi orice eveniment, fie el și unul superficial, într-un mod destul de intens.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Se schimbă brusc și radical unele condiții de muncă, modul în care te raportezi la colegi sau la rutina ta. Ce nu mai merge, nu mai trebuie continuat deloc. Puterea ta de regenerare va fi uimitoare. A doua parte a săptămânii îți va prii mai mult, în special dacă alegi să te implici în activități care să te apropie și mai mult de partener.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News