Astrologul Daniela Simulescu aduce horoscopul săptămânii viitoare.
Pe 2 decembrie, avem un trigon între Venus din Capricorn și Uranus din Taur. Este una dintre acele zile când putem îmbina utilul cu plăcutul, mai ales când este vorba de bani și de iubire.
Pe 4 decembrie, avem o opoziție între Mercur retrograd și Jupiter. Vor fi foarte multe dezbateri, discuții și mult haos în comunicare. Pentru că Mercur este retrograd, nu vom mai ști în cine să credem și cum să facem acest lucru. Una dintre recomandările principale ale acestei zile este să stai departe de tot ce înseamnă media și rețele sociale.
Tot în această zi, avem un careu între Soare și Saturn. Acesta este destul de epuizant, trist, depresiv și copleșitor. Soarele reprezintă energia, iar Saturn limitele. Ne pierdem puțin speranța și energia. Ne simțim blocați și neîndreptățiți.
Pe 6 decembrie, avem o conjuncție între Mercur retrograd și Soare. Acest aspect aduce o orbire, un scurtcircuit în gândire și comunicare. Pentru o secundă, luăm o decizie care s-ar putea să nu ne convină mai târziu sau pe care o luăm în necunoștință de cauză. Este o zi în care trebuie să ai grijă la drumuri, transport, tehnologie, dar și la mintea ta, care este bombardată din toate părțile cu tot felul de informații.
Pe 7 decembrie, Marte își începe retrogradarea în Leu. Este un tranzit care ne va împinge să ne băgăm în tot felul de lupte și orgolii. Nu ne mai ascultăm și nici nu ne mai auzim. Cu Marte retrograd în Leu, avem impresia că suntem într-o luptă, însă cea adevărată este cu noi înșine, nu cu alții. Tranzitul îi va împinge foarte mult de la spate pe cei cu marcaj fix: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător, dar le va aduce și foarte multă furie. De asemenea, ne poate aduce dorința de a ne da seama ce contează pentru noi cu adevărat.
Tot în această zi, Venus intră în Vărsător. Tot ce ține de feminitate și plăcere se duce într-un semn obiectiv. Se va întâlni și cu Pluto. Nu te certa cu partenerul din motive inutile. Nici nu te lăsa cucerit de emoții, deoarece nu îți fac bine. Când se întâlnește cu Pluto, putem deveni suspicioși și geloși, mai ales în zona amoroasă sau financiară.
La sfârșitul acestei săptămâni, mai avem și o opoziție între Soare și Jupiter. Toată lumea este inflamată. Opoziția aceasta aduce și optimism, dar și exces de zel.
Axa destin-karma, până în ianuarie 2025. PATRU zodii primesc recomandări importante!
Berbec/Ascendent în Berbec
Marte, guvernatorul tău, își începe retrogradarea în casa a cincea. Zona amoroasă devine problematică în următoarele săptămâni. Recomandarea Danielei Simulescu este să nu iei decizii bazate pe impuls. Marte retrograd în casa a cincea poate complica și relația cu copiii. Ei spun una, tu alta. Apar lupte, neînțelegeri și furie. Alege luptele cu mare atenție și rămâi detașat. În plus, retrogradarea lui Mercur îți poate da multe planuri peste cap.
Taur/Ascendent în Taur
Marte va retrograda în casa a patra, iar Mercur este retrograd în casa a opta. Posibil să apară dispute din cauza banilor. Poate că se strică ceva în casă, vrei să te muți sau familia nu e de acord cu ceva din gospodărie. Trebuie găsite resursele necesare. Nu va fi ușor. Recomandarea este să nu te superi pe familie, chiar dacă nu îți susțin alegerile. Venus, guvernatoarea ta, intră în casa a zecea. Pot veni anumite beneficii pe plan profesional. Săptămâna aceasta, întoarce-ți atenția mai mult spre carieră.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Mercur, guvernatorul tău, face o mulțime de aspecte. La începutul săptămânii crezi ceva, iar la sfârșitul acesteia cu totul altceva. Nu vei înțelege ideile oamenilor din jurul tău. Mercur este retrograd în casa a șaptea. Nu îți mai recunoști partenerul. Nu este o săptămână bună pentru a lua decizii în plan relațional. Marte își începe retrogradarea în casa a treia. Talentul tău oratoric este de neprețuit în zilele următoare. Setea de a învăța și a călători te va urmări peste tot.
Încă o lună cu Chiron retrograd. Fraze cheie pentru fiecare zodie și ascendent
Rac/Ascendent în Rac
Mercur retrograd se întâlnește cu Soarele în casa a șasea. Dacă îți faci anumite investigații medicale, este posibil să fie nevoie să le repeți. Relațiile cu colegii se pot complica. Va apărea haos și vei depinde de alți oameni. De aici apar negocieri și atitudini moraliste. Al doilea lucru important este retrogradarea lui Marte în casa a doua. Vor apărea și reapărea cheltuieli. Este necesar să ai mare grijă la împrumuturile pe care le dai sau le iei, dar și la cheltuielile impulsive. Nu este o perioadă bună pentru a exagera cu generozitatea.
Leu/Ascendent în Leu
Ești protagonistul săptămânii. Marte își începe retrogradarea în semnul tău. Ai nevoie să lupți, dar mai deștept. Vrei să convingi și să motivezi. Dacă nu o faci, apare frustrarea, care îți sabotează multe șanse. Ar fi bine să faci foarte multă mișcare. Anulările și amânările ți-ar putea da tot programul peste cap. Te înfurii. În momentul acela, ar trebui să îți dai seama ce contează cu adevărat pentru tine. La sfârșit de săptămână, Venus intră în casa a șaptea a relațiilor. Pentru cei singuri, poate să vină cu o dorință de a cunoaște și alt tipar de oameni. Dacă ești deja într-o relație, Venus apropiindu-se de Pluto îți poate da anumite idei dubioase legate de partener.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Aspectele făcute de Mercur, guvernatorul tău, te obligă să faci ajustări. Când se întâlnește cu Soarele în casa a patra, se strică lucruri prin casă. Trebuie să cumperi, să repari și să ajustezi. Apar discuții cu familia pe subiecte pe care le considerai încheiate. Marte își începe retrogradarea în casa a douăsprezecea. Vei avea cheltuieli. Ți-ar face bine să te retragi un pic și să nu te aliezi cu persoane stresante. Trebuie să intri într-un mod de supraviețuire.
Horoscop DECEMBRIE 2024. Previziuni complete pentru toate zodiile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News