Horoscop martie 2022 pentru nativii zodiilor Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion sau cei ascendent în aceste semne, prezentat de astrologul şi redactorul-şef Astrosens.ro, Daniela Simulescu:
În luna martie, sunt câteva evenimente astrologie care ne vor schimba starea de spirit.
LUNA NOUĂ PEȘTI DE PE 2 MARTIE
Cea mai importantă Lună Nouă a anului 2022 este cea de pe 2 martie, din semnul Peștilor. Luna Nouă va fi conjunctă cu Jupiter, Marele Benefic. În aceeași zi vom avea o triplă conjuncție Venus-Marte-Pluto în Capricorn. O zi nemaipomenită pentru acceptare și planuri serioase.
CONJUNCȚIE SOARE-JUPITER PE 5 MARTIE
Sau cum mai este ea denumită în teoria astrologic: "cea mai fericită zi a anului". Este ziua în care Soarele şi Jupiter fac o conjuncţie. Jupiter stă de obicei cam un an într-o zodie şi se întâlneşte la un moment dat cu Soarele, care parcurge cele 12 zodii în decursul unui an.
Soarele este cea mai mare stea din sistemul nostru solar şi oferă scheletul nostru astrologic, partea de personalitate, baza noastră. Soarele reprezintă caracteristicile generale pe care le împarţi cu cei care s-au născut în zodia ta.
Jupiter, Marele Zeus, reprezintă expansiunea, optimismul, reprezintă deschiderea minţii, înţelepciunea, dreptatea, fără limite. Aduce prosperitate, aduce posibilitatea de a acumula, aduce încredere.
Când cele două planete se întâlnesc, putem folosi ziua respectivă pentru activități care să ne bucure sau care să ne vindece.
LUNĂ PLINĂ ÎN PEȘTI PE 18 MARTIE
Această Lună Plină va fi destul de activă mai ales în astrogramele celor cu marcaj de Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. Tendința principală va fi aceea de renunțare, când de fapt este vorba de o confuzie puternică interioară.
ECHINOCȚIUL DE PRIMĂVARĂ PE 20 MARTIE
Începe primăvara din punct de vedere astrologic! Ziua este egală cu noaptea, iar după 20 martie, ziua se va lungi, iar iarna se va scurta, asta până la echinocţiul de toamnă, când ziua se va micşora tot mai mult, iar noaptea se va mări.
Sunt două domenii importante pentru tine în luna martie. în primul rând relaţiile (cu partenerul, cu o persoană pe care o placi, cu familia, cu prietenii, toate). De ce? Pentru că Venus şi Marte vor intra în casa a 7-a, lângă Saturn. Vor fi testate toate relaţiile tale, mai ales cele care au şi o componentă financiară şi cele care au şi o componentă din aceasta de construire.
După care, al doilea domeniu foarte important în luna martie pentru tine este casa a 8-a, este zona resurselor. Poate mulţi dintre voi vreţi să faceţi un credit, o investiţie, o afacere, să începeţi să produceţi, să monetizaţi. E o lună foarte bună pentru asta.
Vă atrag atenţia că, dat fiind faptul că avem Soare, Jupiter şi Mercur lângă Neptun în Peşti, pot fi şi mici înşelăciuni. Veţi fi cei care înşelaţi ori veţi participa la anumite momente (nu grave, pentru că Jupiter vă şi susţine) - momente în care să fiţi puţin necăjiţi, că aţi crezut într-o idee, un proiect, un business. Sunt şi câştiguri, însă vorbim şi de nişte pierderi.
Cu atât de multe planete în casa a 8-a, vedeţi că tot ce ţine de zona de intimitate, sexualitate, senzualitate va reveni la suprafaţă. Nu înseamnă că ceilalţi din viaţa voastră vor vedea lucrurile astea, dar vor reveni şi vor fi analizate, discutate şi poate, dacă sunt probleme, să fie vindecate.
Vorbim de un proces de... Citeşte mai departe horoscopul lunii martie 2022 pentru Leu / cei cu ascendent în Leu
Deja când mă uit la tranzitele voastre, zâmbesc. Da! În martie, munca, sectorul preferat de voi, e foarte bine aspectat şi apoi şi partea relaţională.
Acum, vor fi Fecioare singure, care nu vor să intre într-o relaţie sau care vor intra într-o relaţie. Cert e că este de muncă şi în zona profesională, şi în zona relaţională. Şi este luna aceea în care să nu aşteptaţi de la alţii şi să nu depindeţi de alţii. Totul depinde de voi, de răbdarea pe care o aveţi.
Dacă cu munca aveţi răbdare, cu voi nu aveţi răbdare. Vreţi să se rezolve lucrurile mai repede. Nu merge aşa. Trebuie să vă uitaţi ce puteţi face în primul rând cu sănătatea, dacă sunteţi sănătoşi fizic, mental, sufleteşte. Care este stilul tău de viaţă? Care este echilibrul viaţă personală - profesională? Că dacă nu există, în martie se pot întâmpla lucruri care să vă pună puţin pe loc şi să ziceţi: "Aoleu, am răcit! Oare ce se întâmplă la serviciu?" şi voi în loc să vă gândiţi să vă faceţi bine, staţi cu gândul acolo.
Voi, în această lună, trebuie să munciţi la nişte proiecte care vă plac, vă însufleţesc, vă provoacă. Din punctul ăsta de vedere, e foarte bine.
Vorbim apoi de Luna Nouă, care se petrece în casa a 7-a pe 2 martie, vorbim de conjuncţia Soare-Jupiter de pe 5 martie şi vorbim şi de Luna Plină din semnul vostru de pe data de 18.
Să ne gândim puţin şi la relaţie. Nu ar strica să... Citeşte mai departe horoscopul lunii martie 2022 pentru Fecioară / cei cu ascendent în Fecioară
Luna Nouă de pe 2 martie, conjuncţia Soare-Jupiter de pe 5 martie şi Luna Plină de pe 18 martie influenţează tot ce înseamnă axa 6-12. Vorbim despre găsirea unui loc nou muncă, vorbim despre schimbarea condiţiilor de la birou, cu colegii, cu subordonaţii. Vorbim despre burn-out, despre până unde munciţi şi cât de mult vă neglijaţi.
În luna martie, cu această axă 6-12, vorbim puţin şi despre grija pe care voi v-o acordaţi: dacă mergeţi la doctor, dacă vă faceţi analizele, dacă vă ascultaţi corpul. Dacă nu vă ascultaţi corpul, veţi avea simptome mai pregnante, mai înţepătoare, cu mai mult sunet. Le veţi resimţi peste tot în organism. Vedeţi că orice semnal al organismului, în martie, nu trebuie desconsiderat, ci trebuie analizat. Dacă durează o zi, două, trei, e clar că trebuie să mergeţi să discutaţi cu cineva. Dar vă invit ca în luna martie să nu căutaţi simptomele pe internet pentru că avem de-a face cu Soare, Jupiter, Mercur şi Neptun (toate în casa a 6-a) şi dacă mergeţi voi să căutaţi şi nu sunteţi specialişti, o să vă mai creaţi o problemă de sănătate mintală şi o să bănuiţi că aveţi ceva şi nu vă veţi mai duce la doctor. Mergeţi şi vorbiţi cu un specialist.
Poate să fie o lună în care să vă luaţi un... Citeşte mai departe horoscopul lunii martie 2022 pentru Balanţă / cei cu ascendent în Balanţă
În luna martie putem vorbi despre copii, despre sarcină, despre a găsi tratamente, să luaţi decizii. Adoptaţi, nu adoptaţi, încercaţi sau nu un tratament, vorbii cu partenerul/a să mergeţi la doctor să analizaţi sau mai vreţi încă un copil sau aveţi de făcut ceva pentru copilul pe care îl aveţi. Cu cât copiii vor fi mai fericiţi în luna martie, cu atât veţi fi şi voi mai fericiţi.
Pentru cei care sunt singuri, e o lună bună de romantism, de afecţiune, de ataşament. Dar să ştiţi un lucru: e o lună foarte bună din punct de vedere financiară pentru că atunci când vorbim de casa a 5-a, are multe implicaţii legate de bani şi poate aveţi o idee de o investiţie, poate vreţi să vă extindeţi afacerea pe care o aveţi sau poate alegeţi să riscaţi şi să mai angajaţi un om sau aloci un rol cuiva să vezi ce îţi aduce companiei.
Poate găseşti un specialist în relaţii publice care nu monetizează sau nu produce, dar poate acea persoană să schimbe total afacerea şi să îi dea o altă imagine. De ce? Pentru că în luna martie vorbim de branding personal, profesional. Trebuie să vă creaţi o imagine.
După ce am vorbit de copii, de partea de financiară, de iubire, vorbim de imaginea voastră, de cum vă exprimaţi, de cum vă îmbrăcaţi, de cum vorbiţi, de cum vă mişcaţi şi de unde vă duc picioarele. Adică "spune-mi cu cine umbli ca să îmi spui cine eşti". Fiţi atenţi la... Citeşte mai departe horoscopul lunii martie 2022 pentru Scorpion / cei cu ascendent în Scorpion
Vezi AICI horoscopul lunii martie 2022 pentru fiecare ZODIE / ascendent!
Urmăreşte aici horoscopul lunii martie pentru Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion şi cei cu ascendent în aceste semne, prezentat de astrologul Daniela Simulescu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News