Cum va fi luna mai pentru nativii zodiei Gemeni? Daniela Simulescu oferă previziuni importante! Iată cu ce vine luna viitoare pentru această zodie de aer.
Horoscop Gemeni/Ascendent în Gemeni MAI 2023
Nu este neapărat cea mai bună lună pentru nativii Gemeni sau cei cu ascendent în Gemeni. Dar nici cea mai rea. Privind lucrurile cât se poate de obiectiv, Mercur, guvernatorul tău, este în continuare retrograd în Casa a 10-a. Deși își termină retrogradarea pe data de 15 mai, mai stă acolo până la 11 iunie.
Totodată, pe 16 mai, Jupiter va intra în Casa a 12-a. Cu alte cuvinte, este un moment de retragere pentru tine. Desigur că viața merge mai departe, doar că toate aceste aspecte care se petrec în marea majoritate în Casa a 12-a, zic că trebuie să abandonezi controlul și nevoia de putere totală.
Da, uneori este bine să trăiești și ca o frunză în vânt. Asta este indicat să faci în luna mai a acestui an. Cu alte cuvinte, nu forța nimic. Fiindcă orice vei forța, pur și simplu nu îți iese. Se mai întâmplă ceva în următoarea lună - Marte se duce în Casa a 3-a, pe data de 20.
Momentan, este în continuare în Casa a 2-a și poate aduce frici, nemulțumiri de ordin financiar, nesiguranță. Iar apoi se va muta în Casa a 3-a. Ce trebuie să faci tu? Fii cât mai deschis la informație nouă, la oameni noi.
Mai este ceva ce poți face. Te poți gândi la cursurile pe care dorești să le începi, la locurile pe care vrei să le vizitezi, la cărțile pe care le ai în plan, la filmele de văzut.
Te poți baza pe aceste lucruri cât mai mult în luna care vine. Mergi mai mult către propriul interior. Venus va intra în Casa a 2-a în prima săptămână a lunii, pe data de 7 mai și acest lucru mai poate alina tot ce este financiar, cu frici, cu nesiguranțe.
Poate că mulți dintre nativii Gemeni au o relație proastă cu banii. Da, poate fi una moștenită, mai ales că, de cele mai multe ori, ducem cu noi niște amprente, niște tipare transgenerationale. Cu Venus în Casa a 2-a și cu Marte în Casa a 3-a, este un moment în care ești nevoit să îți schimbi paradigma. Să ai o altă strategie și o altă perspectivă în ceea ce privește zona financiară.
Pentru că atunci când vei face asta, o să cheltui altfel banii. O să iubești banii, iar ei o să te iubească pe tine. Totul pornește din interior.
Nu în ultimul rând, cu Marte în cea de-a treia casă, este posibil să fii mai acuzator, să ai niște replici mai acide, să fii mai agresiv în discurs. Ai grijă și la drumuri, călătorii și viteză. Mai ales dacă intenționezi să dai examenul de permis sau să îți cumperi o mașină.
Îți sugerăm să citești și: Horoscop MAI 2023. Previziuni complete pentru Taur/Ascendent în Taur
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News