Previziuni zilnice 14 ianuarie. Vezi mesajele astrelor pentru primele șase semne din zodiac.
Astăzi avem o Lună Plină în Rac! Știm că Luna este guvernatorul acestui semn, așa că vorbim despre un eveniment aparte, cel puțin din punctul de vedere al teoriei astrologice! În practică, acest fenomen are repercusiuni doar dacă se regăsește undeva în astrograma noastră, într-un punct important.
Știm că o Lună Plină în Rac îi supără foarte mult pe cei cu marcaj cardinal. Vorbim de Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Ce ne recomandă astrologul azi? Să nu lăsăm emoțiile să dea pe dinafară, pentru că din cauza lor, putem face diferite greșeli. Tot azi, avem un careu între Venus și Jupiter, așa că nu ne prea convine nimic. Nu suntem mulțumiți de banii pe care îi avem sau de iubirea pe care o primim de la partener. Dar și într-o situație și în alta, facem boacăne.
PATRU zodii sunt puse la colț de Marte retrograd. Ce trebuie să facă să le fie bine?
Berbec/Ascendent în Berbec
Luna Plină se petrece în Casa a patra. În familie va fi o atmosferă mai stresantă, mai destabilizantă, te simți neputincios, abandonat, neauzit, neascultat, nevalidat. Ce îți recomandă astrologul? Să îți cauți propria liniște.
Taur/Ascendent în Taur
Venus, guvernatoarea ta, face careul cu Jupiter. Este posibil să fi proiectat asupra unor prieteni sau cunoștințe niște imagini perfecte, dar aceștia sunt și ei oameni. Tot azi, vă recomandăm să nu faceți investiții doar pentru că vă spun unii și alții că lor le-au mers anumite idei. Ce a mers la alții nu înseamnă că va merge și la voi.
Afirmații pentru Luna Plină în Rac. Eliberare emoțională și reconectare cu sinele
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Luna Plină se petrece pe Casa a doua, unde este și Marte retrograd. Se duc banii prea ușor, dar nu vin alții în loc. Ce trebuie să faci? Să fii cu ochii bine deschiși și cu urechile ciulite, în momentul în care trebuie să faci o cheltuială. Trebuie făcută sau mai poate fi amânată?
Rac/Ascendent în Rac
Luna Plină este în semnul tău. Teoretic, îți spunem să ai grijă la sănătate, pe toate planurile. Dar trebuie să mai ai ceva în vedere: limitele pe care nu le-ai avut în anumite parteneriate. Poate că i-ai lăsat pe unii să le depășească, și oamenii când le dai un deget, îți iau toată mâna. E firesc și e uman, doar că tu nu te-ai așteptat la asta. Conștientizează că trebuie pusă o limită undeva.
Horoscop chinezesc 2025. Provocări pentru PATRU semne zodiacale, împliniri pentru celelalte OPT
Leu/Ascendent în Leu
Azi ar fi bine să dormi, să te odihnești, chiar dacă ai doar o oră liberă. Stai liniștit, relaxează-te, stai departe de oameni stresanți. Trebuie să nu te lași înconjurat doar de oameni cu probleme, care în loc să facă ceva, doar se plâng. Ai nevoie de persoane care să te inspire și care să fie la același nivel cu tine.
Patru zodii vor fi transformate de Pluto în Vărsător. Provocările mari abia încep!
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Luna Plină este în Casa a unsprezecea, lângă Marte retrograd. S-ar putea ca unele persoane să îți readucă aminte de unele nereușite sau de unele încercări pe care le-ai avut în trecut și de care ai vrut să uiți. Dar lasă-i pe ei deoparte, pentru că sunt rău intenționați și ai curajul să îndrăznești din nou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News