Astrologul Daniela Simulescu ne aduce vești cu privire la impactul pe care îl vor avea astrele asupra vieților nativilor Leu, Fecioară, Balanță și Scorpion.
În octombrie, preocuparea principală a astrelor va fi aceea de a-ți arăta că supraviețuiești și cu mai puțin. Că ne-am lăsat furați de mirajul consumerismului și că am devenit foarte leneși. Confortul costă, și la propriu și la figurat. Un mic pas către schimbare poate provoca crearea unei noi vieți. Una destul de nesigură, dar sustenabilă. Retrogradarea lui Marte și Eclipsa de Soare scot la suprafață fricile și obiceiurile noastre cele mai dăunătoare. Și cum Jupiter se va întoarce în Pești, și noi vom trece de la glorificarea exteriorului la aprofundarea interiorului.
Din păcate, mersul direct al lui Mercur de pe 2 octombrie se va relua printr-o opoziție cu Neptun. Deci vă atrag atenția să nu vă bucurați încă, spune astrologul Daniela Simulescu. De altfel, trebuie menționat că efectele retrogradării se vor duce până pe 29 octombrie, când Mercur va părăsi de tot semnele contaminate (Fecioară/Balanță). Dar chiar și așa, veți observa că unele proiecte vechi, împotmolite, vor putea fi rezolvare în sfârșit.
Un eveniment care îi va afecta pe cei cu marcaj cardinal (Berbec, Rac, Balanță, Capricorn) se va petrece pe 9 octombrie. Luna Plină din Berbec va fi în apropierea lui Jupiter. Vom asista la multe izbucniri, ruperi, decizii bruște, agresivitate și impulsivitate. Un moment bun să renunți la ceva și să o iei de la capăt. Acest eveniment oferă un curaj nebănuit. Dar și multă furie.
Vom căuta să reparăm ce am greșit în ultimele săptămâni odată cu întoarcerea lui Mercur în Balanță pe 11 octombrie. Și o vom putea face doar prin diplomație, folosind cuvintele potrivite și bunele maniere. Răbdarea va juca un rol important.
Începe Sezonul Scorpionului pe 23 octombrie, așadar, trecem de la energia Balanței, dispusă către socializare, la cea direcționată către retragere. Ne pregătim de iarnă. Nu vom mai sta la fel de mult pe afară și vom căuta liniștea căminului. Și Venus intră în Scorpion pe 16 noiembrie și tot în acest semn vom avea o Lună Nouă și o eclipsă parțială de Soare. Vom fi destul de geloși, posesivi și pasionali. În plus, senzualitatea va fi la cote imense. Și să nu uităm că Venus este destul de dramatică și înflăcărată atunci când traversează a opta zodie. Eclipsele anului 2022 au avea cel mai mare impact in viața celor care au marcaj fix (Soare, Lună, Mercur, Venus, Marte, Ascendent, Nodurile) în astrograma natală: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător. Putem lua durerea cea mai mare prin care am trecut și o putem transforma în cea mai mare armă. Să nu uităm că și Mercur va intra în Scorpion la finalul lunii, iar tranzitul acesta ne poate oferi o putere mai mare de concetrare, profunzime și o minte destul de ascuțită. Îi vom testa pe cei din jur și vom fi mai preocuați de ceea ce nu ne zic, de latura ascunsă a vieții. Ne vom transforma în niște detectivi.
Semnul Peștilor este cel responsabil de vindecare, sensibilitate, vulnerabilitate, dizolvare, confuzie, ceață, haos, sacrificiu, umanitate, alienare, înstrăinare, spiritualitate, divinitate, simț artistic, creativitate, fotografie. Energia Peștilor este una fără limite și vom vedea asta o dată cu revenirea lui Jupiter în Pești, de pe 28 octombrie. Până pe 20 decembrie 2022, Jupiter va amplifica toate caracteristicile Peștilor. Vom avea o multitudine de șanse, dar va trebui să avem grijă să nu ne pierdem capul. Sănătatea mintală va deveni un subiect important. Ne va fi din ce în ce mai greu să facem diferența între ce este real și ce este fake news. Un lucru este totuși bun: spiritualitatea va face parte până și din viețile celor mai pragmatici oameni.
Marte retrogradează în Gemeni pe 30 octombrie. Acest tranzit ne va ajuta să ne rupem în mai multe bucăți, să alergăm după mai mulți iepuri sau să ne scoatem de la naftalină talente vechi. Dar să nu vă așteptați ca lucrurile să fie clare. În niciun caz! Va trebui să lucrăm în haos și să acceptăm că singura constantă în viață este schimbarea.
Horoscop OCTOMBRIE 2022
PREVIZIUNI PENTRU LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION
Leu/ Ascendent în Leu
Trebuie neapărat să fii atent deoarece Mercur își încheie retrogradarea în casa a 2-a, iar Marte începe retrogradarea în casa a 11-a. Aceste două case au componentă financiară – casa a 2-a reprezintă banii pe care îi poți face din propria muncă, casa a 11-a banii pe care îi poți face din carieră, din creștere, avansare, statut. Casa 11-a arată ce pot să fac ca să ajung la un venit mai bun, mai potrivit nivelului meu de acum. Vei fi nevoit să reiei legătura cu anumiți oameni din trecutul tău, dar te și integrezi în alte echipe. Spiritul de echipă va fi destul de important în octombrie, așadar încearcă să nu stai deoparte și să lucrezi alături de ceilalți. Click aici pentru previziunile complete pentru LEU în octombrie 2022.
Fecioară/ Ascendent în Fecioară
Mercur își oprește retrogradarea în semnul tău, lucru bun, care de altfel, îți va prii. Te va face să gândești mai clar, să iei decizii coerente. Vei putea să intuiești corect momentul potrivit pentru a spune ceva, dar și persoanele cărora să te adresezi de data asta. Finalul lunii, însă, are o componentă destul de stresantă, având în vedere că Marte retrogradează în casa a 10-a. La locul de muncă sau în situații care implică autoritatea vei fi destul de nemulțumit. Casa a 10-a este și casa legăturii cu tatăl sau cu persoana care are o mare doză de autoritate asupra ta. Click aici pentru previziunile pentru FECIOARĂ în octombrie 2022.
Balanță/ Ascendent în Balanță
Mercur își oprește retrogradarea în casa a 12-a, deci lăsați trecutul în urmă. Nu mai stați să suferiți pentru ce s-a întâmplat, pentru lucruri care nu își mai au de mult timp rostul. Luna Plină activează zona relațională, veți dori alt tipar de partener. Sau se schimbă partenerul de lângă voi și nu vă dați seama ce se întâmplă. Venus intră în casa a 2-a, Soarele intră în casa a 2-a și Luna Nouă tot în casa a 2-a. Deci, dacă în prima parte a lunii vorbim foarte mult despre relații, avându-l și pe Jupiter în casa a 7-a, în a doua parte a lunii vorbim despre bani și despre cheltuieli. Click aici pentru previziunile pentru BALANȚĂ în octombrie 2022.
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Prima parte a lunii nu vă convine, dar vă reluați strălucirea în a patra săptămână. Primele trei săptămâni nu sunt chiar pe gustul vostru, nu știți exact încotro vă îndreptați, totul vi se pare haotic. Vă este greu să vă exprimați liber și vi se pare că nu reușiți să priviți cu speranță spre viitor. Chiar dacă prima parte a lunii vă menține așa din cauza mai multor planete în casa a 12-a, odată ce evenimentele astrologice încep să se petreacă în semnul vostru, lucrurile își revin la normal. Și eclipsa de pe 25 octombrie se petrece tot în semnul vostru, al Scorpionului, și vă anunță că o puteți lua de la capăt. Click aici pentru previziunile pentru SCORPION în octombrie 2022.
Urmărește mai jos întreaga emisiune VIDEO!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News