Considerată a fi zodia vedetă a acestei luni, cu aspecte pozitive și multă energie bună, nativii Săgetători ar face bine să pună în aplicare tot ce li se oferă și să se bucure de viață. Atenție, însă, la cheltuieli!
Evenimentele astrologice ale lunii iunie ne poartă către diverse schimbări. Pe 3 iunie Mercur își reia mersul direct, dar va face un careu cu Saturn care ne va face să ne îndoim de noi înșine. Odată cu revenirea lui Mercur în semnul Gemenilor s-ar putea să mai avem câteva câteva efecte ale retrogradării chiar dacă aceasta s-a încheiat.
Luna Plină din semnul Săgetătorului care se va petrece pe 14 iunie ne face puțini confuzi din cauza careului cu Neptun, iar intrarea Soarelui în Rac și începutul verii marcat prin Solstițiul de vară de pe 21 iunie ne va face să căutăm independența. Intrarea lui Venus în Gemeni de pe 23 iunie ne va face să avem chef de flirt și de distracții.
Așadar, luna iunie vine cu o altă suflare, cu prospețime, cu o poftă de viață mai vizbilă, cu nevoia de a acționa, dar și de a reacționa!
Previziuni Săgetător/ Ascendent în Săgetător
Este o lună extraordinară, nemaipomenită pentru nativii Săgetător, „astrele ne dau, însă nu ne bagă și în traistă”, ne transmite din nou astrologul Daniela Simulescu.
Luna iunie este pe placul vostru, Soarele este în casa a 7-a, Marte și Jupiter în casa a 5-a, Venus în casa a 6-a, Mercur se va întoarce și el în casa a 7-a. La voi trebuie să fie vacanță, indiferent de ce se întâmplă. Trebuie să fie o joacă, o aventură, să o țineți din bucurie în bucurie. Mergeți la evenimente, cochetați.
E o lună bună și pentru a petrece timp cu copiii sau pentru a concepe dacă vă doriți copii. Este o lună bună și pentru investiții. Veți putea găsi idei bune pentru a face bani. Veți emana vibrație pozitivă, pasiune, iar starea voastră atrage, vinde.
Vă veți face plăceri, însă plăcerile astea pot însemna cheltuieli, e posibil să aruncați cu banii în stânga și în dreapta, așa că puțină atenție aici.
Puteți reaprinde focul pasiunii dacă aveți o relație de mai mult timp. Îndrăzniți mai mult. Dacă relație nu vă funcționează, nu vă temeți, rupeți-vă, treceți peste frică. Există risc pentru infidelități.
În luna iunie e vina voastră dacă nu se întâmplă ceva bun!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News