Ce aduce luna IULIE pentru nativii zodiei Taur? Redactorul-șef Astrosens.ro și astrologul DC News, Daniela Simulescu, oferă vești importante!
Horoscop Taur/Ascendent în Taur IULIE 2023
Venus, guvernatoarea ta, își va începe retrogradarea. Este adevărat că acest tranzit va debuta odată cu data de 23 iulie, dar poți simți încă de pe acum efectele sale. Și, pentru că se află în Casa a 4-a, bineînțeles, vei avea tot felul de situații legate de familie, dar și de locul în care stai, de locuință.
Retrogradând, vor fi readuse în discuție tot felul de subiecte pe care tu le-ai dorit îngropate. Totuși, o să urmeze o perioadă nemaipomenită ca să te ocupi de redecorare, să înfrumusețezi locuința și să îi aduci mai mult confort.
Preocuparea ta pentru confort trebuie să fie una activă în luna care urmează. Totodată, Marte va intra în Casa a 5-a pe data de 10 iulie. Deci, vorbim despre pasiune, iubire, culoare, dramatism, bucurie. Dar și grabă. Pentru că Marte în tranzit în această casă, chiar și pe tine, te agită, vrea să iubească și nu stă la discuții. Își dorește totul pe repede înainte.
Deși tu poți fi destul de molcom și ai ritmul propriu, Marte în Casa a 5-a se aprinde repede și vrea să se stingă la fel de repede.
Acest tranzit al lui Marte s-ar putea să te agite mai mult în relațiile cu copiii. Încearcă să fii mai centrat, mai prezent și să îți dai seama că ei nu sunt decât copii, iar tu ești adultul.
În rest, toate tranzitele te fac să fii foarte bucuros în perioada următoare.
Poți să citești și: Horoscop IULIE 2023. Previziuni complete pentru Berbec/Ascendent în Berbec
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News