Horoscop. Venus și Marte vor susține și provoca viața amoroasă a două zodii.
Când este vorba de dragoste, ne uităm în primul rând la Venus și Marte. Ce semn și case tranzitează, ce aspecte fac, dar și cum se resimt. Atât la nivel individual, cât și global.
Venus și Marte tranzitează de data aceasta semnul rațional și detașat Vărsătorului. Venus până pe 5 aprilie, iar Marte până pe 15 aprilie. După aceste date, cele două planete vor păși în semnul plin de emoții al Peștilor.
Dar până atunci ne vom confrunta cu nevoia noastră sau a partenerului de a păstra o oarecare distanță, de a căuta partea cerebrală și de a ne comporta precum niște camarazi.
Venus aduce bucuria de a face asta, iar Marte ne provoacă să nu stăm prea mult pe gânduri.
Sunt două semne care vor resimți serios aceste tranzite, mai ales că Venus și Marte vor face si o conjuncție cu Saturn, profesorul dur al astrologiei.
Și să nu uităm și de cei singuri și pregătiți de o relație serioasă! Și aceștia pot avea șanse de a cunoaște posibili pretendenți, dar atenție că vor fi neobișnuiți și mai independenți.
Leu / cei cu ascendent în Leu
Marte este în casa a 7-a. Vorbim despre confruntări, certuri, contraziceri, dispute. Marte vrea un lucru: ca tu și partenerul să puneţi lucrurile în mişcare. Dacă lucrurile sunt foarte blazate pe plan partenerial, acesta vine şi vă aduce momente tensionate, provocatoare, dar și pline de oportunități. Există riscul de a spune lucruri sau de a activa sentimente contradictorii. Dar dacă alegeți să participați la activități alături de persoana iubită, vă veți completa uimitor.
Poți lucra alături de partener pentru a aduce un strop de noutate în viața de cuplu. Sau poți cunoaște unele persoane curioase și diferite față de foști parteneri.
Balanţă / cei cu ascendent în Balanţă
Marte este în casa a 5-a, unde o să fie şi guvernatorul vostru, Venus. Ce se întâmplă? Nevoia de iubire, de romantism, de pasiune, de excentricităţi... atâta timp cât nu mergeţi la jocuri de noroc, e bine. În rest, jucaţi-vă, flirtaţi, cochetaţi, gătiţi-vă, aruncaţi o vorbă, o ocheadă. Începe o perioadă în care o să fiţi cuceritori. Indiferent de vârstă, de educaţie, o să vă placă să vă jucaţi şi vă face foarte competitivi, indiferent dacă e în relaţia de cuplu sau la locul de muncă.Vei observa o încredere sporită în propria persoană, dar și o dorință crescută de a iubi și fi iubit. Bineînțeles, vei fi mai sociabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News