Previziuni de weekend. Ce mesaje au astrele pentru ultimii nativi ai zodiacului?
Urmează un weekend exploziv! Ce se întâmplă? Marte se întâlnește cu Uranus în semnul Taurului. Cine este Marte? El aduce forță, inițiativă, curaj, putere, motivație, dar și agresivitate și furie. În schimb, Uranus este o planetă foarte instabilă, aducând anarhie, surprize, evoluții și schimbări bruște, neașteptate.
Uranus promovează și o zonă de genialitate, dar și de nebunie. Când Marte se întâlnește cu Uranus, pot apărea tot felul de ciocniri neașteptate și manifestări ale furiei pe care nu le-ai anticipa. Această combinație aduce multă instabilitate, mai ales în zona resurselor, având în vedere că ambele planete se află în Taur.
Conjuncția dintre Marte și Uranus poate aduce multe surprize în acest weekend, în special dacă ai marcaje de Taur, Leu, Scorpion sau Vărsător în astrogramă. Nu-ți face planuri serioase în aceste zile; în schimb, lasă viața să se desfășoare, conform recomandărilor astrologului Daniela Simulescu.
Venus a intrat în Leu. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent
Balanță/Ascendent în Balanță
Conjuncția dintre Marte și Uranus se petrece în Casa a opta, deci chestiunile financiare sunt destul de complicate, destul de instabile. Mai ales dacă în această perioadă te ocupi de un partaj, de o moștenire sau dacă trebuie să obții niște bani din partea familiei. Să nu îți faci planuri, pentru că riști să fi luat prin surprindere.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Această conjuncție poate să fie și cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla, dar și cel mai rău. Mulți dintre nativii Scorpion pot lua deciziile de a-și lăsa relațiile în care se află sau renunță la a mai cuceri o anumită persoană. Cei care sunt deja în relații sunt încurajați să schimbe rutina, mai ales daca vezi că legătura scârțâie. Renunță la blazare, fiindcă pot apărea frustrări care mai de care. Ai nevoie de noutate în dinamica de cuplu.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Va fi greu pentru tine cu toată aceasta zonă de muncă, de treburi gospodărești. Și la serviciu, dar și acasă, ești nevoit să delegi. Nu le poți face tu pe toate și este nevoie să accepți asta și să te lași ajutat.
Horoscop chinezesc Luna de Oaie. Previziuni pentru Maimuță, Cocoș, Câine și Mistreț
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Pe tine te sprijină astrele și te poți număra printre norocoșii din acest weekend, pentru că ai chef să iei totul peste picior, indiferent cât de ciudat sună acest lucru. Vrei să fii mai comic, mai glumeț, mai ironic. Dar o faci cu drag, nu cu răutate. O să ai un spirit fantastic de glumă în aceste zile.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Apar surprize acasă, în familie, dar și în zona de locuință. Se strică ceva, te cerți cu un vecin etc. Această instabilitate exterioară va avea un corespondent și în interiorul tău. Ai o nerăbdare greu de măsurat zilele acestea. Iar asta îți poate dăuna. Ai face bine să te mai așezi și să mai respiri.
Etalare tarot pentru Berbec, Leu și Săgetător. Cu ce se confruntă în luna iulie?
Pești/Ascendent în Pești
Apar multe drumuri, multe chestiuni administrative. Pleci, te întorci, îți dai seama că uiți, este un du-te-vino fantastic. Dar un lucru este sigur. Ai un dor de ducă nemaipomenit!
Luna Plină RARĂ pe 21 iulie. Previziuni astrologice pentru fiecare zodie/ascendent
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News