Ce vor întâmpina ultimele șase semne din zodiac?
Astăzi se perfectează un careu între Marte și Nodurile Lunare. Să ne reamintim că axa Nodurilor Lunare se află pe linia Berbec-Balanță. În iulie anul trecut, Nodul Sud a trecut în Balanță, iar Nodul Nord în Berbec, iar această configurație va rămâne până la sfârșitul lunii ianuarie 2025. Pe de altă parte, Marte a intrat în Rac pe 4 septembrie și va rămâne în acest semn până pe 4 noiembrie. În 2025, va retrograda tot în acest semn.
Careul de astăzi formează un unghi de 90 de grade. Marte reprezintă curajul, dar și furia, iar când este activat într-un semn nefavorabil pentru el, cum este Racul, pot apărea furtuni emoționale. Ne putem comporta imatur, în special când ceva ne deranjează sau facem o greșeală. În astfel de momente, putem reacționa exagerat, ne victimizăm sau căutăm vinovați, deși propriile greșeli sunt cauza.
Un Marte în Rac, provocat de Nodurile Lunare, poate aduce tensiuni, mai ales în relațiile de familie. Racul simbolizează rădăcinile, familia și căminul, așa că este posibil ca în aceste zile să fim mai iritabili, gata să reacționăm impulsiv, să ne certăm sau să acumulăm furie, pe care o vom exprima într-un mod neplăcut ulterior.
2025, anul predării și compasiunii. Care sunt lecțiile din numerologia anului 9?
Balanță/ Ascendent în Balanță
Marte este în Casa a zecea, iar asta s-ar putea să te facă să te cerți cu șefii ori cu persoanele mai autoritare din viața ta. Dar ai mare grijă, deoarece cu Marte aici, ești pregătit pe loc să naști o ceartă. Nu face asta acolo unde nu trebuie. Trebuie să îți înfrângi puțin pornirile și să cauți o modalitate prin care să te înțelegi cu ceilalți, lucru la care tu ești destul de priceput.
TREI eclipse, o singură toamnă! Una dintre ele va fi precum picătura care ne umple paharul
Scorpion/ Ascendent în Scorpion
Marte este guvernatorul tău, însă careul sau cu Axa Nodurilor nu te supără atât de mult. Marte este în Casa a noua, așa că s-ar putea să îți aducă momente în care să conștientizezi că nu ești atât de deștept precum crezi dar nici atât de greu de cap precum credeai. Mai este loc de îmbunătățire. Acest tranzit te ajută dacă vrei să călătorești undeva unde nu ai mai fost, să înveți mai bine, să iei un examen. Vei fi mai curajos.
Săgetător/ Ascendent în Săgetător
Ești destul de activat de următoarea eclipsă, dar și de alte aspecte pe semne mutabile. Astrologul îți recomandă să fii destul de atent la relațiile cu familia, dar și la ceea ce se întâmplă prin gospodărie. Să nu crezi tot ceea ce îți ajunge la urechi.
Anarhia planetelor din 2025: Pluto, Saturn, Uranus și Neptun se unesc pentru a crea o lume nouă!
Capricorn/ Ascendent în Capricorn
Marte este în Casa a șaptea a relațiilor. Îi place să facă ravagii pe acolo, mai ales că este și în careu cu Nodurile Lunare. Așa că ține-te bine! Azi, partenerul s-ar putea să se necăjească foarte repede, dar și tu să îl împingi de la spate mai mult decât ar fi cazul. Pentru cei care sunt singuri, graba de a intra într-o relație ascunde anumite frici.
Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care va fi într-un labirint fără ieșire
Vărsător/ Ascendent în Vărsător
S-ar putea să existe anumite dispute și inegalități la locul de muncă. Vei considera că unii sunt mai avantajați și tu nu. Pentru că te apropii de o eclipsă în casa a doua a banilor, o să ai de suferit din punct de vedere financiar.
Pești/ Ascendent în Pești
Careul lui Marte cu Nodurile Lunare nu te supără atât de mult, doar că ar trebui să te țină cât mai ancorat. Trebuie să înțelegi că una este realitatea din capul tău și alta este ceea ce se întâmplă real. Trebuie să păstrezi un echilibru și să nu exagerezi cu nimic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News