Daniela Simulescu, astrolog DC News, aduce previziunile zilei de 28 noiembrie pentru ultimele șase semne din zodiac.
Astăzi, avem un careu între Venus și Chiron. Venus este legată de iubire, iar Chiron de durere.
Chiron este un asteroid. În mitologie, era un centaur. Este cel care i-a învățat pe alții să se vindece, dar el, când a făcut-o, nu s-a putut vindeca. Are legătură și cu respingerea, și cu abandonul. Venus își dorește iubire. Ne vom băga în situații în care să ne simțim nedoriți, dar e mai mult în capul nostru.
Balanță/Ascendent în Balanță
Familia s-ar putea să nu fie de acord cu multe dintre deciziile pe care le iei. S-ar putea să fii nevoit să te justifici. Te vei justifica până când vei obosi. O să te întrebi de ce ai făcut-o atât de mult.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Cuvintele dor. Doar că la tine, orice emoție și sentiment le trăiești de două ori mai intens. Astăzi, este posibil să pui mai mult la suflet. Sau poate că niște colegi s-au purtat diferit, iar tu te superi. Te simți abandonat, încă undeva din copilărie, iar când oamenii nu au timp de tine așa cum visezi, te superi. E cazul să fii matur și să-ți revii.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Copiii s-ar putea să nu aprecieze tot ceea ce faci pentru ei. Dacă forțezi anumite lucruri, ei simt. Se vor întreba ce urmărești cu anumite gesturi, iar tu nu vei recunoaște că ai un scop. Te simți enervat și frustrat. Apelezi la expresia veșnică: „Eu îți vreau binele.”
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Venus este în semnul tău. Pentru tine, poate fi una dintre acele zile în care te uiți în oglindă și nu îți place ce vezi. Este cazul să ieși și să te accepți așa cum ești, pentru că și ceilalți te vor accepta.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Trecutul doare. Așa că de ce să te mai întorci acolo? Nu mai rula aceeași placă. În schimb, poate mergi la un film sau asculți niște melodii. Chiar dacă gândurile te vor purta tot acolo, te vor și deconecta imediat de la fantomele trecutului.
Pești/Ascendent în Pești
Trebuie să știi că banii ne și iubesc, dar ne și urăsc câteodată. Sunt situații în care avem nevoie de mai mulți bani și nu vin. Astăzi, este o zi nemaipomenită să te uiți în conturi. Verifică ce cheltuieli ai și ce venituri ai. Fă tot posibilul să nu ajungi în punctul în care să te îngrijorezi și să te superi din cauza banilor. Careul de astăzi îți arată că e posibil să fi moștenit modul în care îți gestionezi propriile resurse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News