Anul 2022 vine cu lecţii importante, dar şi cu oportunităţi în dragoste pentru două zodii. În cazul celor singuri, există şanse reale să cunoască o persoană potrivită pentru a întemeia o relaţie. Iar cei care sunt deja implicaţi într-o relaţie vor trebui să ia decizii importante: merită sau nu să continui? Vezi despre cine este vorba:
"Anul începe cu Venus retrogradă și se termină cu Marte retrograd. Ce înseamnă asta? Că în prima parte a anului, recomandabil ar fi să îți rezolvi problemele relaționale, să scapi de persoanele toxice din viața sau să decizi să nu te mai implici în relații cu persoane indisponibile. Ai timp suficient până în martie să îți dai seama dacă partenerul este ceea ce trebuie și dacă merită să faci următorul pas cu el. Dacă nu vei simți asta, ei bine află faptul că relațiile începute după Venus retrogradă sunt mult mai autentice și sănătoase. Depinde doar de tine dacă vrei să dai putere altora sau dacă vrei să te tratezi cu respect.
Ziua de 12 aprilie va da o conjuncție între Jupiter și Neptun, aspect ce îți va dizolva toate așteptările legate de viață și credința personală, tare păcătoase. Când Jupiter va începe să îți tranziteze semnul, pe 11 mai, vei primi un cocktail de energie și încredere. Pe care îl vei consuma până pe 28 octombrie, când Jupiter se va întoarce iar în casa a 12-a. Deci dacă vrei să lansezi un proiect, să faci o schimbare importantă, setează-ți de pe acum în calendar perioada 11 mai-28 octombrie, a spus astrologul Daniela Simulescu despre Berbec. (află AICI restul predicţiilor pentru anul 2022)
Perspectivele vieţii amoroase arată promiţător pentru o altă zodie, care va putea lua decizia de a duce relaţia la nivelul următor sau va trebui să ia decizii importante.
"Jupiter se va afla în casa a 7-a, a relațiilor, în perioadele 1 ianuarie - 11 mai și 28 octombrie - 21 decembrie. Deci va fi timp suficient să o lași mai moale cu munca și să fii dispus să cunoști oameni noi. În preajma zilei de 12 aprilie, Jupiter va face o conjuncție cu Neptun. Acest aspect este ca o avertizare astrală. Atunci când îți vei alege un partener, fă tot posibilul să nu te lași păcălit, să nu ai ochelari de cal. Adică să nu te îndrăgostești de o persoană cu probleme afective serioase sau dependențe greu de vindecat.
Cei care sunt într-o relație funcțională de ceva timp vor decide să o oficializeze. Relațiile dureroase vor avea două posibilități: vindecarea sau ruperea. Partenerii își mai pot da o șansă sau își vor da seama că statutul de victimă nu le mai aduce multe avantaje. În orice caz, așteptările ca partenerul să se schimbe vor fi falimentare din start", a mai precizat Daniela Simulescu, pentru Fecioară. (vezi AICI predicţiile complete)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News