Horoscop 18 august 2021. Daniela Simulescu, avertisment pentru cinci zodii: "Pune un fermoar la gură!" - VIDEO

astrosens Team |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Noutati

Ziua de mâine, va fi cu dublu tăiş, avertizează astrologul Daniela Simulescu, iar efectele se vor simţi încă de azi. Va avea loc o conjuncţie între Mercur şi Marte. 

"De obicei, când se întâlnesc, e un fel de 'limba soacrei'. Aspectul se va petrece mai mult mâine, dar de astăzi vei simţi nevoia să îi înţepi pe cei din jurul tău", punctează astrologul Daniela Simulescu.

 

Horoscop 18 august pentru toate zodiile

 

Berbec (sau cei cu ascendent în Berbec)

Privirea ta către zona profesională e tot ce poţi face astăzi. Lasă celelalte domenii să se manifeste de la sine, eforturile tale se manifestă pe zona profesională, să munceşti, să îţi faci treaba la timp. Mai mult, ţi-aş recomanda să nu laşi ce poţi face astăzi, pe mâine. Pentru că dacă faci chestia asta, mâine nu o să fie bine.

 

Taur (sau cei cu ascendent în Taur)

Pentru cei care lucrează cu copiii sau merg la şcoală, astăzi şi mâine sunt nişte zile mai incisive, mai neplăcute, pentru că e totul pe pripă, pe grabă, niciodată nu e bine, aveţi impresia că oricâte eforturi aţi face, nu sunteţi apreciaţi, dar asta pentru că pe dinăuntrul vostru, e o neapreciere faţă de propria persoană. De fiecare dată când celălalt nu te aplaudă, nu te laudă şi tu simţi asta este pentru că de fapt voi nu sunteţi mulţumit de voi şi de acea aţi face bine să nu trageţi extraordinar de mult.

 

Gemeni (sau ce cu ascendent în Gemeni)

Ţin să spun că Soarele se apropie de casa a patra,  plus că Mercur se apropie de Marte, să nu uităm - bineînţeles, Mercur este guvernatorul tău. Aş zice să te gândeşti puţin la ultima lună, dacă viaţa ta a fost mai stabilă. Dacă viaţa ta nu a fost mai stabilă şi a fost totul un haos sau vacanţe, concediu, aşa o fi fost. Însă planetele te pregătesc pentru o zonă care să te aşeze, să te uiţi în casă, pregăteşti conservele, faci curăţenie, vezi dacă ai tot ce îţi trebuie cumperi rechizite la copii, adică începi să te aşezi. Dacă ultima lună a fost vai de mama ei, în următoarea lună va trebui să te linişteşti.

 

Rac (sau cei cu ascendent în Rac)

Orice vorbă spusă din răutate, o să îţi aducă pierderi imense pentru încrederea ta, pentru buzunarul tău, pierderi, pierderi, pierderi. De aceea ai face bine astăzi să îţi pui un fermoar şi să stai cât mai departe de discuţii. Mai bine citeşti ceva. E o zi foarte bună să citeşti, să ştii.

 

Leu (sau cei cu ascendent în Leu)

Astăzi o să fie o zi simplă, o zi prin care să treci ca tot omul. Poate să fie o zi în care te apuci şi tu să vezi ce mai e de luat prin casă. Că nu merge bine chiuveta... chestii de casă. Mai uzi florile. Poţi să laşi ziua bine mersi sau poţi să o optimizezi, să fie utilă. Să te simţi la finalul zilei de azi că ai făcut ceva bun.

 

Fecioară (sau cei cu ascendent în Fecioară)

Tu încă de astăzi s-ar putea să nu fii de acord cu ce zic oamenii din jurul tău, s-ar putea să fii destul de intruziv şi să vrei să îi corectezi pe toţi, să ai impresia că doar tu ştii, că doar tu ai dreptate şi dacă oamenii nu îţi întorc la fel informaţia, să crezi că te cred inferior. Te vei enerva de multe ori astăzi. Am tot zis că nişte sport nu ţi-ar strica săptămânile acestea.

 

Balanță (sau cei cu ascendent în Balanţă)

Conjuncţia se va petrece la tine în casa a 12-a. O dată că îţi atrăgeam atenţia cu un diagnostic grăbit, ai nişte simptome, nu te simţi bine şi să tragi tu concluzia. dacă vrei să îţi faci rău, începi să cauţi pe Google simptomele tale sau despre ce ţi se întâmplă. Absolut orice, că trebuie să mergi la avocat, că trebuie să îţi faci nişte acte, orice căutare alandala  făcută astăzi sau întrebări puse cuiva, nu te ajută la nimic. Trebuie să afli informaţii doar de la persoane specializate.

 

Scorpion (sau cei cu ascendent în Scorpion)

Dacă îţi bate aşa, un vânt al schimbării şi te-ai săturat de anumite persoane din jurul tău, dacă nu le mai vrei atât de mult implicate în viaţa ta, totuşi nu face asta astăzi şi mâine. Mai lasă timpul să treacă, mai vezi ce mai poţi obţine de la ele, mai vezi ce te învaţă, că orice om apărut în viaţa noastră ne învaţă nişte lucruri şi încearcă să comunici astăzi cât mai rece, nu te implica nicăieri astăzi.

 

Săgetător (sau cei cu ascendent în Săgetător)

În primul rând, vă atrag atenţia din punct de vedere financiar să nu existe cheltuieli aiurea şi, în al doilea rând, să ştii că conjuncţia de mâine se va duce în casa a 10-a. Încă de astăzi, dacă eşti şef, încearcă să nu te cerţi cu lumea doar pentru că ai tu o problemă acasă. Sau dacă eşti subordonat,de asemenea să nu ai aşteptări ca oamenii din jurul tău, fie şefi, fie colegi, să te păsuiască doar pentru că ai tu o problemă emoţională, de familie şi să te gândeşti că nu le pasă. Serviciul e serviciu, casa e casă. Nu te grăbi să arunci cu vorbe că îţi vei dăuna mai mult decât aştepţi.

 

Capricorn (sau cei cu ascendent în Capricorn)

Să ştii că pe tine, conjuncţia de mâine te va ajuta. Aş fi fericită pentru cei care au restanţe zilele acestea, pentru cei care au amânat nişte examene sau pentru cei care au de luat nişte decizii legate de un proces, de o acţiune legislativă. E o perioadă bună pentru tine. De asemenea, o călătorie, un drum. Nu trebuie să ai examene ca să înveţi ceva, poate te gândeşti la ce facultate să dai.

 

Vărsător (sau cei cu ascendent în Vărsător)

Negocierile. Sunteţi foarte tăioşi. Pe de altă parte, când arătaţi atât de multă încredere şi oamenii cred că blufaţi dar sunteţi la modul cât să mai daţi, cât să mai oferiţi: 'muncesc peste program, îţi fac şi aia în plus dar nu mai pot să o fac şi pe asta'. Astăzi vedeţi cât de mult trageţi de voi.

 

Pești (sau cei cu ascendent în Peşti)

Să ştiţi că se apropie conjuncţia şi se va petrece în casa a şaptea a relaţiilor, ceea ce înseamnă că pot exista certuri. Nu grave, dar îndeajuns încât să vă ţină într-o stare de suspans şi azi, şi mâine sau să vă provoace rău de tot. De aceea, recomandarea mea este ca mai bine să vă pese de dezvoltarea voastră personală, să citiţii, să ascultaţi muzică, să vă uitaţi la un documentar, să vă retrageţi pentru câteva clipe, cât se poate.

Vezi aici şi emisiunea video cu horoscopul zilei, prezentat de Daniela Simulescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel