Horoscop 12 aprilie 2023. Conjuncția Soare-Jupiter. Daniela Simulescu aduce previziunile zilei - VIDEO

Autorul articolului: Gentiana Mocanu-Pavel |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop zilnic
Daniela Simulescu/Foto emisiune
EXCLUSIV
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop zilnic. Astăzi, avem conjuncția dintre Soare și Jupiter sau cea mai fericită zi din punct de vedere astrologic!

Youtube video image

12 aprilie va fi cea mai fericită zi din punct de vedere astrologic! Conjuncția Soare-Jupiter se petrece o dată pe an și este un prilej nemaipomenit pentru a vedea partea plină a paharului de fiecare dată. Când avem Soarele lângă Jupiter, putem să spunem că este un moment norocos, bucuros sau fericit.

Ce se poate întâmpla azi? Nu neapărat ceva anume. Pentru unii se poate întâmpla ceva, iar pentru alții, deloc. Și de ce spun asta? Fiindcă noi trebuie să facem ceva. Astrele vin, dar nu ne bagă și în traistă. Oferiți-vă ceva nou pe plan personal, social sau profesional. Cumpărați-vă ceva, oferiți, deoarece Jupiter vorbește și despre generozitate. Arhetipul Berbecului este cel care dă, oferă și împarte cu ceilalți. 

Într-o zi cu o asemenea conjuncție, putem să ascultăm și o simplă melodie care să ne schimbe starea de spirit. Dar să o facem noi. Nu să așteptăm să vină cineva să ne pună acea melodie, ca să ne bucurăm. Arhetipul Berbecului vorbește despre propria identitate, despre cum poți să te faci tu fericit.

Este important să găsim acea luminiță de la capătul tunelului care se află în fiecare dintre noi. Vezi ce dorințe ai și dă-le o formă. Poți face orice pentru tine. Mergi la un film, la teatru, cumpără-ți o floare, joacă-te, ieși cu prietenii, ieși în oraș, râzi. Mișcă-te, plimbă-te, mănâncă o prăjitură!

Avem nevoie să folosim această conjuncție dintre Soare și Jupiter ca să ne umplem sufletul de bucurie! Indiferent de ceea ce se întâmplă în viața noastră.

Pe 14 aprilie, Venus din Gemeni face un careu cu Saturn din Pești. Este genul acela de aspect care creează tensiuni interioare. Nu ne simțim valoroși, atrăgători sau demni de a fi iubiți. După care vom face tot posibilul să ne implicăm în situațiile care să ne demonstrăm din nou toate aceste lucruri. În plus, Venus din Gemeni vrea comunicare deschisă, iar Saturn din Pești mai degrabă răceală sau deșert emoțional. 

Pe 20 aprilie, avem o Eclipsă de Soare/Luna Nouă în Berbec și intrarea Soarelui în Taur. Iată că, în 2023, avem parte a doua Lună Nouă în semnul Berbecului (precedenta a fost pe 21 martie), acompaniată și de o Eclipsă de Soare. De data aceasta, Jupiter este foarte aproape. Deci o zi nemaipomenită pentru a debuta într-un anumit domeniu. 

Soarele iese din semnul curajos și energic al Berbecului și poposește în cel pragmatic și metodic al Taurului. Vom fi mult mai preocupați de concret, palpabil și roadele tuturor proiectelor noastre. În plus, vom dori să ne preocupăm și de ceea ce ne face plăcere, de confort, dar și de partea financiară. Și să nu uităm că Taurul nu vrea să fie zorit, ci vrea să fie lăsat să își respecte ritmul. Vom avea în gând doar Festina lente și Carpe diem!

Pe 21 aprilie, Mercur retrogradează în semnul Taurului. Acest tranzit crea să fim mai selectivi, să ne bazăm pe ce avem, să fim siguri, să ne reparăm greșelile făcute până acum. Nu vine în niciun caz să ne pedepsească, ci doar să ne ofere un răgaz pentru a putea construi solid, pentru a nu mai fi atât de superficiali, dar și o lecție importantă: suntem umani și nu putem controla totul. Toate deciziile financiare luate în ultimele săptămâni vor fi reluate. 

Citește și: Astrologia: resursă și/sau vulnerabilitate? Părerea astrologului Daniela Simulescu despre cele 12 arhetipuri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel