Horoscop zilnic. Septembrie va fi luna în care te descotorosești de balastul din mai multe domenii. Amoros, financiar, profesional. Venus și Mercur își vor opri retrogradările. Deci am putea spune că avem drum liber de la astre. Depinde doar de noi cum vom putea folosi această energie. Știți cum este. Universul ne dă, dar nu ne bagă și în traistă.
4 SEPTEMBRIE: VENUS DIRECTĂ ÎN LEU
Venus își oprește retrogradarea. Dar atenție că efectele retrogradării se vor mai resimți până când planeta iubirii și a frumuseții va ieși de tot din semnul contaminat, adică până pe 9 octombrie. Chiar și așa, este momentul pentru decizii importante legate de relații și bani. Chiar dacă Venus va mai face câteva aspecte marcante cu Uranus și Jupiter, ne va conferi mai multă claritate. Vom ști cu adevărat ce ne place și ce ne dorim. Și ne vom da seama că avem nevoie de prospețime și respect, mai ales pe plan amoros.
Află ce VIBRAȚIE numerologică are luna Septembrie și cum te influențează
15 SEPTEMBRIE: MERCUR DIRECT ȘI LUNĂ NOUĂ ÎN FECIOARĂ
Mercur în semnul Fecioarei dorește să scape de tot ceea ce i se pare inutil, dar și de tot ce nu merge bine. Iar, de acum până pe 5 octombrie, ne va ajuta să devenim mai analitici și practici. Și nu exagerat de critici. Și să nu uităm că Mercur în semnul Fecioarei direct ni se va prezenta precum o furnică isteață, interesată de matematică, de calcule și de cum să facă încât să o ducă mai bine la iarnă. Fiindcă Mercur reprezintă gândirea și comunicarea, cu toții vom împrumuta din această energie a furnicuței.
Luna Nouă în semnul Fecioarei ne face să ne gândim la ce anume am putea purifica în viața noastră, la o detoxifiere. Acest eveniment ne vorbește și despre economie, sustenabilitate, și minimalism. Putem învăța să trăim cu mai puțin, să mâncam mai eficient, să nu mai distrugem mediul și să apreciem resursele pe care le avem, respectându-le și renunțând la a le mai risipi. De asemenea, această zi este cea mai potrivită pentru curățenia de toamnă, la propriu și la figurat!
23 SEPTEMBRIE: ECHINOCȚIUL DE TOAMNA/SOARELE INTRĂ ÎN BALANȚĂ
Din punct de vedere astronomic, trecerea la anotimpul toamnă are loc odată cu echinocțiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Începe Sezonul Balanței! Timp de o lună, tranzitul Soarelui în al șaptelea semn va aduce în prim-plan o predilecție pentru frumos, pentru dorința de armonie sau diplomație. Vom fi mai deschiși către ceilalți, vom încerca să căutăm și partea armonioasă a lucrurilor. În plus, ne vom pricepe mai bine la negocieri.
29 SEPTEMBRIE: LUNĂ PLINĂ ÎN BERBEC
Un eveniment astrologic la fel de intens precum sună, iar efectele vor fi resimţite peste tot în aspectele vieţii noastre, indiferent de semnul nostru. Mulți se vor confrunta cu momente de genul “Până aici! Nu se mai poate!”. Va aduce la suprafaţă sentimentele de furie îmbuteliate, frustrări, conflicte, decizii abrupte şi comportamente neaşteptate, dar va deschide calea către ceva nou şi ne va oferi curajul şi doza de competitivitate şi agresivitate necesară pentru a începe ceea ce ne dorim.
Îți recomandăm și Horoscop Chinezesc Septembrie 2023. Previziuni pentru fiecare zodie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News