Franţa s-a alăturat marţi programului de explorare a Lunii condus de Statele Unite, prin semnarea 'acordurilor Artemis', care prevăd în special crearea de 'zone de securitate' pentru protejarea resurselor extraterestre, relatează AFP.
Franţa devine cea de-a 20-a ţară (după Canada, Japonia, Regatul Unit, Ucraina, Israel, Emiratele Arabe Unite, Brazilia etc.) care se alătură acestui nou val de explorare paşnică a spaţiului, a afirmat Centrul Naţional de Studii Spaţiale (CNES), agenţia spaţială franceză.
Philippe Baptiste, preşedinte al CNES, a semnat la Washington, în prezenţa administratorului NASA Bill Nelson, textul declaraţiei cunoscute sub numele de 'acordurile Artemis'. Programul american cu acelaşi nume îşi propune să trimită din nou astronauţi pe Lună în jurul anului 2025, la mai bine de 50 de ani după misiunea Apollo 11. De asemenea, el prevede construirea unei staţii pe orbita lunară începând din 2024, Lunar Gateway, care va servi drept releu în timpul călătoriilor între Pământ şi satelitul său natural. Acordurile Artemis reprezintă un set de acorduri bilaterale cu Statele Unite, care se bazează pe tratatul internaţional din 1967 ce guvernează spaţiul cosmic.
'Atât pentru comunitatea noastră ştiinţifică, cât şi pentru industria noastră, acest nou cadru va permite să facem faţă noilor provocări şi să ne numărăm în continuare printre marile puteri spaţiale', a afirmat Philippe Baptiste, citat într-un comunicat.
Ţările semnatare aderă la circa zece principii aplicabile activităţilor lor viitoare pe Lună, dar şi pe Marte sau asteroizi: transparenţa misiunilor, interoperabilitatea sistemelor, ajutorul personalului în caz de primejdie, schimbul de date ştiinţifice, conservarea siturilor istorice.
O măsură mai controversată prevede posibilitatea delimitării 'zonelor de securitate' pentru a evita 'interferenţa dăunătoare' a unei terţe părţi, în special pentru protejarea exploatării resurselor, cum ar fi apa selenară. Cu toate acestea, tratatul din 1967 interzice orice 'însuşire naţională' a acestor resurse. 'După analiza noastră, acordurile Artemis nu sunt în contradicţie cu tratatul din 1967', a declarat Pascale Ultré-Guérard, directoare adjunctă de programe în cadrul departamentului de strategie al CNES.
Textul ajută la 'cimentarea' angajamentului Franţei faţă de explorarea selenară, a adăugat ea. De exemplu, modulul Esprit de comunicare şi alimentare cu combustibil al Lunar Gateway urmează să fie proiectat în Franţa de Thales Alenia Space. Textul, dezvăluit de Statele Unite în 2020, nu a fost semnat de China şi Rusia, ţări care intenţionează să-şi construiască împreună propria staţie de cercetare pe Lună. sursa: AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru)
Ai citit și despre super-Luna căpșunie de pe 14 iunie?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News