Vești bune! Pentru prima oară de la înființarea Festivalului Internațional Shakespeare, Teatrul Național Craiova, Fundația Shakespeare si UNATC organizează o secțiune dedicată exclusiv viitorilor artiști de teatru și
cineaști.
Festivalul Internaţional Shakespeare anunţă, în anul în care împlineşte 30 de ani de existenţă, realizarea unui parteneriat cu Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale'.
Festivalul Internațional Shakespeare din România a fost înființat la Craiova, în 1994. Din 2006, a avut loc o dată la doi ani. Principalii organizatori ai festivalului sunt Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Craiova, şi Fundaţia „William Shakespeare”.
Un număr mare de critici de teatru străini și români au participat la festival de-a lungul anilor și consideră că este unul dintre cele mai bune festivaluri tematice europene. Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a fost distins cu Premiul pentru Excelență acordat de Uniter.
Să ne amintim și cine a fost Shakespeare!
William Shakespeare a fost un dramaturg și poet englez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori din literatura mondială. S-a născut în aprilie 1564, la Stratford-upon-Avon, Anglia, și a murit în aprilie 1616.
Nume celebre de personalități cu Soarele în Taur. Cine este pe listă?
Shakespeare a scris peste 39 de piese de teatru, inclusiv celebrele "Hamlet", "Othello", "Regele Lear", "Macbeth" și "Romeo și Julieta". De asemenea, a compus o serie de poezii, printre care și cele 154 de sonete celebre. Lucrările sale au avut un impact semnificativ asupra limbii engleze și au influențat profund teatrul și literatura în general.
Ediţia festivalului de anul acesta cuprinde spectacole de teatru realizate de mari regizori internaţionali.
Timp de 11 zile, în 22 de spaţii alternative, dispersate în întregul oraş, studenţii UNATC vor da viaţă creaţiilor lui William Shakespeare şi vor recompune universul marelui dramaturg în mijlocul comunităţii.
Vor fi abordate mai multe categorii de evenimente: spectacole site-specific (teatru, coregrafie, păpuşi marionete), spectacole de teatru pe scenele în aer liber, instalaţii performative, proiecţii de film, expoziţii, concerte şi ateliere de teatru.
'Shakespeare unleashes students' este centrat pe dorinţa de a readuce creaţiile şi universul lui William Shakespeare cât mai aproape de comunitate, prin ochii şi sensibilitatea tinerei generaţii. Secţiunea urmăreşte tema mare a festivalului: Shakespeare în inima comunităţii.
Festivalul oferă oportunitatea unor întâlniri şi schimburi de experienţă creativă şi educaţională facultăţilor de teatru şi film.
Pe de o parte, oferă studenţilor la teatru şi film, din mai multe colţuri ale lumii, posibilitatea abordării universului lui Shakespeare, într-o manieră personală şi, în acelaşi timp, permite spectatorilor să-i cunoască pe tinerii creatori, care le vor oferi o experienţă unică, se mai arată în comunicat.
Sursa: AGERPRES (AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu)
Citește și: Listă de aşteptare cu turişti care vor să vadă Delta îngheţată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News