Emiratele Arabe Unite vor lansa o misiune pentru a explora Venus şi Centura de asteroizi

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Tehnologie

Emiratele Arabe Unite (EAU) anunţă cel mai recent plan din ambiţiosul său program spaţial.

Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat marţi o nouă misiune de explorare a planetei Venus şi a Centurii de asteroizi în decurs de şapte ani, acesta fiind cel mai recent plan din ambiţiosul său program spaţial, relatează dpa.

La începutul acestui an, EAU au devenit prima ţară arabă care a lansat o misiune interplanetară de succes, când sonda spaţială Hope s-a plasat pe orbita lui Marte.

Lansarea unui nou proiect de explorare a lui Venus şi a Centurii de asteroizi stabileşte un nou obiectiv ambiţios pentru programul spaţial înfloritor al ţării noastre, a scris pe Twitter prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed din Emiratele Arabe Unite.

O navă spaţială urmează să fie construită şi se preconizează că aceasta va fi lansată în 2028. Premierul din Dubai Mohammed bin Rashid Al Maktoum a descris-o ca fiind cea mai ambiţioasă misiune spaţială din regiune.

Explorarea spaţiului este numai începutul: mai multe misiuni sunt în plan. Vom continua să investim în construirea ştiinţei spaţiale, inginerie, astronauţi şi nave spaţiale, a adăugat el.

Nava spaţială ar urma să efectueze o călătorie de 3,6 miliarde de kilometri în cinci ani, timp în care va orbita Venus şi Pământul pentru a atinge viteza necesară şi pentru a ajunge la Centura principală de asteroizi, care se află dincolo de Marte.

În 2033, nava urmează să ajungă pe un asteroid la 560 milioane de kilometri de Pământ, ceea ce ar face din EAU cea de-a patra ţară care a trimis o navă spaţială pe un asteroid.

EAU şi-a lansat agenţia spaţială în 2014 şi intenţionează să trimită o navă spaţială fără echipaj uman pe Lună în 2024, citează Agerpres.

Roverul chinez de pe Marte şi-a suspendat temporar activitatea

Vehiculul robotizat chinez aflat pe Marte şi sonda orbitală care îl însoţeşte şi-au suspendat activităţile de explorare începând de la jumătatea lunii septembrie, pe parcursul unui fenomen care afectează comunicaţiile dintre acestea şi Pământ, a anunţat marţi Administraţia Naţională Spaţială din China (CNSA), informează agenţia Xinhua.

Fenomenul constă în deplasarea planetelor Marte şi Pământ în dreptul ambelor părţi ale Soarelui, cele trei fiind aproape perfect aliniate. În această perioadă, radiaţia solară electromagnetică se intensifică şi perturbă comunicaţiile dintre sonde şi Pământ.

Această perioadă urmează să se încheie la jumătatea lunii octombrie, iar comunicaţiile celor două sonde cu Pământul vor fi reluate şi vor putea fi continuate activităţile de explorare ştiinţifică pe "Planeta roşie", a indicat CNSA.

Misiunea Tianwen-1 a Chinei, care include o sondă orbitală (care a rămas pe orbita lui Marte), un modul de asolizare şi roverul autonom Zhurong, a fost lansată pe 23 iulie 2020. Roverul Zhurong a coborât de pe platforma sa de asolizare pe suprafaţa marţiană pe 22 mai.

Roverul Zhurong parcursese la începutul lunii august în total peste 800 de metri pe suprafaţa Planetei roşii.

Misiunea roverului Zhurong (zeul focului, în mitologia chineză) este de a studia suprafaţa planetei Marte şi atmosfera acesteia şi de a căuta urme de viaţă din trecutul planetei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel