Elton John scoate la licitație câteva dintre lucrurile sale din fosta locuință. Iată mai multe detalii!
Un pian, un combinezon şi o pereche de cizme cu platformă se află printre obiectele scoase la licitaţie de cântăreţul britanic Elton John, a anunțat vineri DPA şi PA Media.
Muzicianul, în vârstă de 76 de ani, organizează, în parteneriat cu casa Christie's, o licitaţie cu obiecte din fosta sa locuință din Atlanta, unde a locuit alături de soţul lui, David Furnish.
The Collection of Sir Elton John: Goodbye Peachtree Road, scoasă la vânzare la Rockefeller Centre, New York, include obiecte de valoare cum ar fi o pictură semnată de artistul britanic Damien Hirst, care îi înfăţişează pe Elton John şi pe David Furnish.
Creaţia, intitulată Your Song, o trimitere la titlul unei melodii a cântăreţului britanic, este semnată cu mesajul xxx for Elton + David şi are o valoare estimată cuprinsă între 350.000 şi 450.000 de dolari.
Un portret al lui Elton John realizat de pictorul şi regizorul nominalizat la Oscar Julian Schnabel este estimat la o sumă cuprinsă între 200.000 şi 300.000 de dolari.
Pianul Yamaha model C6F PE are un preţ aproximativ cuprins între 30.000 şi 50.000 de dolari, iar o pereche de cizme din piele argintie cu tocuri din 1971, inscripţionate cu literele roşii E şi J pe ambele părţi, ar putea să le aducă organizatorilor licitaţiei o sumă cuprinsă între 5.000 de dolari şi 10.000 de dolari.
Printre piesele licitate se numără şi un combinezon într-o nuanţă de fildeş-auriu, una dintre primele ţinute pentru scenă confecţionate pentru Elton John, creaţie semnată de Annie Reavey. Această piesă vestimentară a fost împrumutată pentru realizarea costumelor din filmul Rocketman, cu Taron Egerton în rolul principal, şi ar putea fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 8.000 de dolari şi 12.000 de dolari.
Această colecţie extraordinară nu prezintă doar o gamă variată de obiecte remarcabile care întruchipează viaţa, activitatea şi arta unică a lui Elton, dar le oferă clienţilor noştri şi o idee despre impactul profund pe care l-a avut asupra lui oraşul Atlanta, a declarat Tash Perrin, vicepreşedinta filialei din Statele Unite a casei Christie's.
Cu două săptămâni înainte de vânzare, galeriile Christie's din Rockefeller Centre se vor transforma într-o serie de spaţii imersive cu un design special şi care vor oferi o perspectivă dinamică asupra universului lui Elton John, a mai spus ea.
Suntem extrem de mândri să prezentăm această vânzare multi-categorie, care include o gamă rafinată de fotografii, opere de artă, modă şi costume - dovada viziunii eclectice, a preceperii şi a gustului impecabil al proprietarului său, a adăugat Tash Perrin.
În cadrul licitaţiei, sunt de asemenea scoase la vânzare un ceas Cartier în ediţie nelimitată din aur de 18 carate, un colier din litere de diamant care formează cuvintele 'the bitch is back', precum şi cămăşi Versace din mătase.
Elton John mai deţine şi o copertă a revistei Vogue, realizată de fotograful american Irving Penn şi care o înfăţişează pe fotomodelul Jean Patchett. Valoarea acesteia a fost estimată la o sumă cuprinsă între 100.000 şi 150.000 de dolari.
Muzicianul britanic şi-a încheiat cariera concertistică anul trecut, după ce a susţinut spectacole timp de peste 50 de ani în diferite locuri din lume, odată cu ultimul spectacol susţinut în cadrul turneului său de adio, 'Farewell Yellow Brick Road', susţinut în iulie 2023 la Stockholm.
Piesele scoase la licitaţie sunt expuse pentru public din 9 februarie până pe 21 februarie la galeriile Christie's din Rockefeller Plaza, New York. Licitaţia va începe pe 21 februarie.
Sursa: AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu)
Ce ne spune astrograma lui Elton John despre acesta?
Elton John s-a născut pe 25 martie 1947, în Pinner(Marea Britanie). Este un nativ Berbec, cu o conjuncție Mercur-Marte în Pești, Venus în Vărsător și Luna în Taur. Nodul Sud din Săgetător i-a dat dorința de a experimenta, nevoia permanentă de a-și găsi locul, dar și o sete uimitoare de libertate. Majoritatea aspectelor din astrogramă ne arată că acesta a fost o persoană ambițioasă, dar puțin naivă. Foarte vulnerabilă. Și dornică de a revoluționa lumea.
Un fapt interesant despre Elton John este că a vândut peste 300 de milioane de albume în întreaga lume și a avut peste 50 de hituri în topuri. Este unul dintre cei mai bine vânduți artiști muzicali din istorie și a câștigat numeroase premii, inclusiv cinci premii Grammy și un Oscar pentru "Cea mai bună melodie originală" pentru piesa "Can You Feel the Love Tonight" din coloana sonoră a filmului "The Lion King" (Regele Leu).
Iată câteva lucruri interesante despre Elton John, descoperite în filmul ”Rocketman”.
1. Bunica lui Elton, Ivy, a fost o susținătoare loială.
Ivy, mama Sheilei, a avut o relație strânsă cu nepotul ei Reggie, mai ales din cauza absențelor frecvente ale tatălui său, Stanley. Ivy a fost singura persoană care l-a încurajat pe viitorul Elton să persevereze în dragostea sa timpurie pentru pian. În film, o vedem că-l însoțește la prima sa întâlnire la Royal Academy și îi oferă bani pentru autobuz pentru a se întoarce acasă.
2. Scena "levitației" din filmul "Rocketman" se bazează pe o fotografie reală.
Filmul prezintă momentul mult visat al lui Elton și Bernie, sosirea lor în Los Angeles când artistul a fost programat să susțină șase concerte la celebrul club Troubadour din West Hollywood. Primul spectacol, pe 25 august 1970, a fost atât de senzațional încât scriitorul de muzică Robert Hilburn, de la LA Times, a scris: "Elton va fi unul dintre cei mai mari și importanți artiști rock." Scena "levitației" din film a fost inspirată de o fotografie reală de la concert, în care Elton își ridică picioarele în aer în stilul flamboiant al unuia dintre marii săi eroi, Jerry Lee Lewis.
3. Elton și-a întâlnit soția, Renate Blauel, într-un studio, în timp ce finaliza un album.
Blauel, interpretată în filmul "Rocketman" de Celinde Schoenmaker, era o tehniciană de sunet care l-a cunoscut pe Elton în timp ce acesta traversa o perioadă dificilă, marcată de consumul de droguri și alcool. Căsătoria lor din Australia, din 1984, face parte din film; au divorțat în 1988, iar artistul (care s-a descris ca bisexual în 1976) a ieșit ulterior public ca gay. "Am vrut mai mult decât orice să fiu un soț bun", a spus ulterior, "dar mi-am negat cu adevărat cine sunt, ceea ce a cauzat tristețe soției mele și mi-a adus o vinovăție și regrete imense."
Citește și Filmul ”Purple Rain” devine musical pe Broadway.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News