Două morminte datând din urmă cu 2.500 de ani, descoperite în Egipt

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Externe
Două morminte datând din urmă cu 2.500 de ani, descoperite în Egipt / Foto: Pixabay
Două morminte datând din urmă cu 2.500 de ani, descoperite în Egipt / Foto: Pixabay

Două morminte datând din urmă cu 2.500 de ani au fost descoperite în Egipt.

O misiune arheologică spaniolă a descoperit două morminte alăturate datând din perioada saită, în timpul celei de-a 26-a dinastii a faraonilor (664-525 î.e.n.), în Guvernoratul Minya din nordul Egiptului (Egiptul de Sus), a anunţat duminică ministerul egiptean al Turismului şi Antichităţilor, informează Agerpres, citând Xinhua.

Ce au descoperit arheologii



Misiunea de la Universitatea din Barcelona, Spania, a descoperit rămăşiţele a două persoane necunoscute, cu limbi de aur, într-unul dintre morminte, a declarat Mostafa Waziri, secretar general în cadrul Consiliului Suprem al Antichităţilor, citat într-un comunicat. Potrivit unor explicaţii anterioare ale Ministerului Turismului şi Antichităţilor, limbile de aur aveau rolul de a se asigura că persoanele decedate vor putea "vorbi în viaţa de apoi".

Mormântul ar fi fost deschis anterior, în vremuri străvechi



În interiorul mormântului a fost găsit un sicriu din calcar cu un capac în formă de femeie, a spus oficialul adăugând că lângă sicriu au fost descoperite rămăşiţele unei persoane necunoscute.

Studiile preliminare asupra mormântului au relevat că acesta a fost deschis anterior, în vremuri străvechi, a subliniat Waziri.

Al doilea mormânt a fost găsit închis, iar reprezentanţii misiunii arheologice l-au deschis pentru prima dată în timpul săpăturilor.

Au fost găsite și mai multe vase



Directorul excavaţiilor, Hassan Amer, a declarat că misiunea a găsit în cel de-al doilea mormânt un sicriu de calcar cu un chip uman în stare bună de conservare, alături de două sicrie ce conţineau vase canopice.

Unul dintre vase conţinea 402 figurine Ushabti din faianţă, un set de amulete mici şi mărgele verzi, a adăugat el.

În ultimii ani, Egiptul a fost martorul mai multor descoperiri arheologice importante, realizate în diferite regiuni ale ţării, printre acestea numărându-se morminte faraonice, statui, sicrie şi mumii.

Noi descoperiri în mormântul de sub Templul lui Hatshepsut îi uimesc pe arheologi

Arheologii care desfășoară cercetări la Templul lui Hatshepsut au făcut noi descoperiri într-un mormânt subteran.

Templul a fost construit în timpul domniei lui Hatshepsut, femeia care a devenit faraon în dinastia a XVIII-a a Egiptului Antic. Impunătorul monument este situat vizavi de orașul Luxor și este considerat o capodoperă a arhitecturii antice, cu cele trei terase care ies din stâncile Deir el-Bahari.

Din 1961, datorită eforturile comune ale unor arheologi polonezi și egipteni, s-a lucrat la conservarea templului. Ultimele lucrări sunt efectuate de o echipă de la Centrul polonez pentru arheologie mediteraneeană (CAŚ) la Universității din Varșovia, potrivit Heritage Daily. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel