Studenţii UMF Craiova au împodobit brăduţul clipelor frumoase şi al faptelor bune de peste an

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Pixabay.com
Pixabay.com

Studenţii medicinişti din Craiova au împodobit, ca în fiecare an, bradul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF), în care au prins clipele frumoase de peste an, succesele de la examene şi mai ales faptele bune care le-au adus şi mai multă împlinire.

La ceas de bilanţ şi în aşteptarea lui Moş Nicolae, studenţii au ornat bradul cu evenimentele academice organizate în acest an împreună cu cadrele didactice, dar şi propriile evenimente la care au participat specialişti renumiţi din ţară şi străinătate.

Printre evenimentele studenţilor la medicină se numără şi campaniile care i-au dus pe specialiştii UMF în mijlocul comunităţii, în şcoli, în mediul rural, în parcuri şi hipermarketuri.

'Au oferit consultaţii gratuite, dar şi informaţii corecte care să ne ferească de boli, să ne ajute să avem grijă de sănătatea noastră. Aşa au fost numeroasele campanii prin care s-au oferit servicii medicale gratuite de prevenţie, screening, diagnostic şi tratament în cancerul colorectal şi pentru populaţia din Oltenia. Peste 50.000 de oameni au beneficiat de aceste servicii, iar mulţi dintre ei pot spune azi că şi-au salvat viaţa graţie acestor programe. UMF din Craiova în parteneriat cu UMF 'Carol Davila' Bucureşti au organizat Campania '#Salvează o viaţă! #Salvează-ţi viaţa!'.

Specialiştii celor două universităţi au încurajat cetăţenii să doneze sânge. Donarea de sânge poate salva mai multe vieţi, inclusiv pe a donatorului. De ce? Pentru că testarea sângelui donat este un pas înainte în depistarea precoce a infecţiilor virale', spun reprezentanţii UMF Craiova, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Alte evenimente puse în bradul de Crăciun din acest an sunt: Congresul Naţional de Medicină de Familie, care a adus abordări aplicate pe teme legate de pediatrie, cardiologie, vaccinologie, imagistică, strategii de dezvoltare organizaţională etc., Simpozionul Pharma-med 2023, Congresul Stoma LINKS, Conferinţa Internaţională de Chirurgie HEROES, Zilele cardiologiei craiovene, Conferinţa Asociaţiei Dermatologilor din Oltenia, Congresul Naţional de Radiologie şi Imagistică Medicală din România, Cursul internaţional de Anatomie ecografică musculoscheletală de la UMF Craiova.

Sursa: AGERPRES / (AS - autor: Maria Mitrică, editor: Marius Frăţilă)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel