Ne pregătim de Ziua națională a lecturii!
Zeci de elevi din mai multe licee şi şcoli din municipiul Craiova promovează, în această săptămână, cititul de cărţi, prin diverse activităţi inedite organizate în cadrul unui proiect judeţean intitulat 'Cursa lecturii', care se desfăşoară pe o perioadă de cinci ani, de Ziua naţională a lecturii, în mai multe unităţi de învăţământ. Proiectul a debutat, duminică, cu activitatea 'Lectura în tramvai', care a adunat elevi, cadre didactice, părinţi şi călătorii din tramvaiul 100 care circulă în municipiul Craiova pentru a-i duce împreună în lumea cărţilor unde nu există niciun efect secundar asupra sănătăţii, ci numai beneficii, pentru că cititul îmbunătăţeşte memoria, creativitatea, nivelul de concentrare şi cunoştinţele, creşte nivelul de motivaţie şi stima de sine, ajută la concentrare şi focusare, reduce stresul şi anxietatea, îmbunătăţeşte somnul, este un mijloc de socializare prin împărtăşirea cu apropiaţii a ceea ce citim.
Astfel, pe scaunele din tramvai, călătorii au găsit cărţi puse de elevii Colegiului Naţional 'Fraţii Buzeşti' din Craiova însoţite de diverse mesaje despre importanţa lecturii în viaţa omului. 'Când am văzut atâţia elevi în tramvai, am crezut că merg la vreun muzeu, undeva. Chiar m-a impresionat acţiunea lor, pentru că noi, generaţia mai în vârstă, avem biblioteci pline de cărţi de care azi nu se ating prea mulţi tineri, atraşi atât de mult de internet şi de lumea aceasta digitală' a spus unul dintre călători. În scurta călătorie, unii dintre elevi au povestit pe scurt despre cărţi care i-au captivat, despre ce şi cât citesc au despre prima carte din viaţa lor. 'Prin această activitate şcolară, am dorit să creăm o stare, o vibraţie în inima oricărui elev, părinte, bunic, dascăl, chiar a comunităţii, atunci când e vorba de o carte. Orice persoană care urcă în tramvai vede cartea care îşi aşteaptă cuminte pe scaun cititorul şi numai simplul fapt de a-i citi titlul sau simplu gest de a o atinge, de a o răsfoi cât ţine cursa, o fac să existe în mintea omului călător, poate grăbit, plictisit, îngândurat, înfometat, slăbit.
Activitatea are rolul de a conecta generaţii diferite din societate în lumi noi şi vechi, imaginate de scriitori, de a le trezi amintiri plăcute, de a realiza o punte între trecut, prezent şi viitor, prin intermediul unor dedicaţii către cititor, lăsate pe-o carte în tramvai', a afirmat coordonatorul proiectului, prof.Maria Nicoleta Cismaru, de la Colegiului Naţional 'Fraţii Buzeşti'. Proiectului Educaţional Judeţean 'Cursa Lecturii' este implementat de Colegiul Naţional 'Fraţii Buzeşti', în colaborare cu Şcoala Gimnazială 'Sfântul Gheorghe', Şcoala Gimnazială 'Anton Pann', din Craiova, cu Şcoala Gimnazială 'Eliza Opran', din Işalniţa, şi Liceul Tehnologic 'Constantin Ianculescu' din Cârcea. În această săptămână elevii vor desfăşura şi alte activităţi precum realizarea unei cutii de scrisori către cititori sau un popas literar la Biblioteca Universităţii din Craiova. Ziua naţională a lecturii este marcată, începând din anul 2022, la data de 15 februarie. În expunerea de motive, iniţiatorul legii a subliniat situaţia din România şi motivele pentru care era necesară o propunere de încurajare a cititului.
A fost aleasă data de 15 februarie pentru Ziua naţională a lecturii deoarece reprezintă ziua de naştere a două mari personalităţi ale României: Titu Maiorescu şi Spiru Haret. 'Cu prilejul Zilei naţionale a lecturii se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care se evidenţiază importanţa lecturii, în special în formarea copiilor şi tinerilor. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, serviciile publice deconcentrate (...) cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii, precum şi instituţiile de învăţământ superior pot acorda sprijin material, financiar şi logistic bibliotecilor, muzeelor, instituţiilor de învăţământ, organizaţiilor neguvernamentale, editurilor, precum şi altor instituţii cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pentru organizarea de evenimente de încurajare a lecturii, în limita resurselor bugetare şi logistice disponibile', se arată în actul normativ.
Legea prevede ca muzeele, bibliotecile publice şi instituţiile cu atribuţii în domeniile educaţiei şi culturii pot acorda asistenţă de specialitate pentru manifestările organizate cu ocazia Zilei naţionale a lecturii, în vederea încurajării lecturii. De asemenea, potrivit actului normativ, cu ocazia acestei Zile, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES produc, difuzează sau redifuzează, după caz, emisiuni de promovare şi încurajare a lecturii. 'În săptămâna care include Ziua naţională a lecturii, în timpul desfăşurării activităţilor didactice, unităţile de învăţământ preuniversitar pot organiza activităţi de promovare şi încurajare a lecturii', mai prevede legea. Iniţiatorii propunerii legislative atrag atenţia, în expunerea de motive, că România se confruntă cu un nivel tot mai scăzut de consum de carte.
Ei menţionează că, potrivit statisticilor realizate la nivel naţional şi european, românii, în special copiii şi tinerii, 'citesc foarte puţin': '68,5% dintre români nu au citit măcar o carte în ultimul an; 20% dintre români citesc o dată pe lună şi 8% citesc zilnic; 38,7% dintre persoanele de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc, 40% este rata analfabetismului funcţional în România şi aproape 50% dintre absolvenţii de studii liceale nu promovează examenul de Bacalaureat şi au dificultăţi la Evaluările naţionale'.
Sursă: AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News