Disney a renunţat la Johnny Depp după publicarea editorialului semnat de Amber Heard, potrivit impresarului actorului

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Actualitate
sursă foto: Pixabay.com
sursă foto: Pixabay.com

Cu Nodul Sud in Scorpion și Nodul Nord în Taur, vom fi nevoți să eficientizăm toate resursele. Și să învățăm să facem mai mult cu mai puține resurse.  Sau altfel spus să decidem prioritățile. Pentru mulți vor fi adevărate situații de criză, cum este cazul marelui actor Johnny Depp. 

Johnny Depp a ratat roluri de zeci de milioane de dolari printre care şi cel din „Pirates of the Caribbean 6” după ce Amber Heard l-a acuzat de violenţă domestică, potrivit impresarului actorului, care a depus mărturie luni prin videoconferinţă în cadrul procesului de calomnie intentat împotriva lui Amber Heard, informează DPA.

Editorialul semnat de Heard şi publicat în decembrie 2018 în Washington Post a fost „catastrofal” şi i-a „distrus” cariera lui Depp, potrivit mărturiei depuse de Jack Whigham, impresarul artistului. Înaintea acuzaţiilor, Depp primea contracte în mod constant, a spus Whigham, enumerând o serie de pelicule începând cu octombrie 2016: „City of Lies” (8 milioane de dolari), „Murder on the Orient Express'”(10 milioane de dolari), „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald” (13,5 milioane de dolari), „Waiting for the Barbarians” (1 milion de dolari) şi „Minamata'” (3 milioane de dolari), ale căror filmări erau programate pentru începutul lui 2019.

După publicarea editorialului însă, „Minamata”, care îl are în distribuţie pe Depp în rolul fotojurnalistului Eugene Smith, a avut probleme cu finanţarea, iar actorul a renunţat la o parte din salariul său pentru a reuşi să finalizeze această producţie independentă. Disney a renunţat ulterior la serviciile actorului pentru continuarea anunţată a „Pirates of the Caribbean”, care urma să-i aducă lui Depp suma de 22,5 milioane de dolari, potrivit lui Whigham.

„După editorial, a fost imposibil să-i găsesc un film făcut de un studio”, a declarat Whigham. Săptămâna trecută, Depp a spus că Disney a „încercat să rupă legătura pentru a fi în siguranţă” îndepărtându-l din franciza cinematografică în care juca rolul căpitanului Jack Sparrow. 

„Nu au eliminat personajul meu din atracţii”, a declarat el. „Nu au sistat vânzarea de păpuşi Captain Jack Sparrow. Nu au sistat nimic. Nu au vrut să am ceva care să mă urmărească şi pe care să-l descopere”.

Echipa lui Heard a susţinut că Depp era deja în relaţii proaste cu Disney din cauza problemelor actorului cu alcoolul şi cu drogurile în timpul filmărilor la „Dead Men Tell No Tales” în 2015. „Treburile mergeau prost cu Disney la finalul toamnei”, a afirmat Whigham.

Într-o declaraţie dată mai devreme luni, agentul de securitate al lui Depp, Travis McGivern, a declarat pentru juriul tribunalului din Fairfax, Virginia, că a văzut-o pe Heard aruncând o cutie de Red Bull înspre actor în martie 2015 la locuinţa lor din Los Angeles, iar în aceeaşi seară a auzit cum ea l-ar fi lovit cu „pumnul încleştat” în faţă. În seara aceea, potrivit depoziţiei lui McGivern, Heard a scuipat înspre Depp şi i-a adresat insulte. În cadrul procesului din Londra, în care Depp a dat în judecată publicaţia The Sun pentru că l-a numit un „bărbat care îşi bate nevasta”, Heard a recunoscut că l-a lovit pe Depp în seara aceea, dar a spus că recurs la acest gest pentru a-şi proteja sora, Whitney, care se afla cu ea în momentul respectiv. „Am auzit că şi-a împins pe scări o fostă prietenă, cred că era vorba despre Kate Moss”, Heard a declarat în iulie 2020.

Depp a negat că ar fi lovit-o vreodată pe Heard. Depp a dat-o în judecată pe Heard, cu care a fost căsătorit din 2015 până în 2017, pentru calomnie în urma unui editorial scris de actriţă pentru Washington Post în 2018 în care se autodescrie ca „o personalitate publică victimă a violenţei domestice”, fără să menţioneze numele fostului ei soţ. Fiecare dintre actori a făcut acuzaţii de abuz la adresa celuilalt şi fiecare a negat învinuirile.

Sursa: AGERPRES (AS-autor: Simona Tatu, editor: Mariana Ionescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel