Astrologul Daniela Simulescu aduce în prim-plan vești cu privire la unul dintre cele două evenimente marcante ale săptămânii acesteia, mai precis Luna Plină din semnul Peștilor. Se pare că patru zodii vor fi destul de afectate.
În momentul în care avem o Lună Plină, Soarele, Pământul și Luna sunt aliniate în spațiu, Pământul fiind situat chiar în centru. Luna stă față în față cu Soarele, fiind astfel, vizibilă pe timpul nopții, partea sa luminată de Soare este direcționată către Pământ, către noi, de aceea vedem o Lună Plină.
Luna Plină de pe 10 septembrie 2022 se va petrece la ora 12:59, ora României, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
E o Lună Plină foarte agitată, ne transmite astrologul Daniela Simulescu. Aceasta se petrece pe axa Pești-Fecioară și are un aspect cu Marte din Gemeni. Dacă Energia Fecioarei dorește ca lucrurile să fie cât mai simple, cea a Peștilor vrea să atingă infinitul și să se contopească cu el, în timp ce Gemenii se plimbă în ambele direcții, făcând ca totul să fie confuz și de parcă nu ar fi fost de-ajuns de stresant, apare și iluzia lui Neptun.
Peștii vorbesc foarte mult despre renunțare, confuzie, retragere, dezamăgire, ne duc pe un tărâm „fantasy”, un fel de tărâm al basmelor, fără timp, fără loc, dar ne duc acolo, tocmai pentru a ne smulge apoi abuziv, pentru a ne face o trezire la realitate. E nevoie, desigur, de echilibru. Nu mai știm ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este complet anapoda, dar de un lucru putem fi siguri, ce e prea mult, strică.
Mulți oameni se vor trezi că poate au avut ochelari de cal în ceea ce privește o relație, un prieten, un loc de muncă. Mercur retrograd din Balanță în careu cu Jupiter ne dă curajul să revenim asupra unor decizii.
Marte din careul cu Luna și cu Soarele ne ajută să facem o schimbare la 180 de grade, ne hotărâm de pe o zi pe alta. Ne dăm seama ce nu mai funcționează și luăm decizii care s-ar putea să îi șocheze pe cei din jurul nostru. Energia Peștilor se victimizează, deci s-ar putea să fim noi, sau cei din jurul nostru, atrași de scenariu, de poveste, de dramă. Să vrem să conteze doar ceea ce simțim.
Un alt lucru menționat de astrologul Daniela Simulescu este că s-ar putea să nu dormim prea bine. Conjuncția cu Neptun în Pești ne va face somnul agitat, sau va produce insomnii vise profunde.
Totodată, este un moment potrivit pentru a renunța. La oricine/orice ne aduce mai multe pierderi decât câștiguri. Insist foarte mult și pe investigații referitoare la sănătate, mai spune Daniela Simulescu. Chiar dacă evenimentul se petrece pe Mercur retrograd, putem cere a doua opinie.
Cele mai afectate PATRU zodii:
Această Lună Plină se va resimți serios în astrogramele celor cu marcaj dublu sau mobil (Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești). Și pentru că Marte este în Gemeni, gradul de irascibilitate va fi greu de controlat. Își vor da seama, într-un mod mai plăcut sau nu, că într-o relație pot jucat atât rolul victimei, cât și al vinovatului. Alții vor descoperi că trăiesc într-un balon de săpun, că au preferat să creadă o poveste, că le-a convenit să se lase mințiți. Și spun asta pentru că Luna va fi în apropierea lui Neptun, planeta haosului și a iluziilor.
Poți vedea întreaga emisiune VIDEO mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News