Previziuni tranzitul lui Venus în Săgetător pentru fiecare zodie.
Darurile lui Venus în Săgetător pentru fiecare zodie
Venus va tranzita semnul Săgetătorului începând cu 16 noiembrie și până pe 10 decembrie. După câteva săptămâni în care a parcurs tenebrele Scorpionului, iată că vine vremea în care Venus să zboare. În astrologie, Venus ține de feminitate, iubire, sentimente, valori și relații. Iar semnul Săgetătorului este unul filosof, credincios, intelectual, exuberant, aventuros, corect și optimist. Vom iubi optimismul. De asta și avem nevoie în această perioadă tulbure. Să credem cu tărie că totul va fi bine. Fără a avea neapărat dovezi. Pur și simplu să privim cu încredere viitorul apropiat.
Venus va fi implicată în Luna Nouă de pe 24 noiembrie și Luna Plină de pe 8 decembrie.
Berbec
Venus va tranzita casa a 9-a. Tu vei fi printre cei mai optimiști. Iubirea pentru studiu, știință și călătorii te va purta departe, fie la propriu, fie la figurat. Îi vei ajuta pe cei din jur să vadă lucrurile cât mai obiectiv. Venus va încuraja relațiile la distanță.
Taur
Venus va tranzita casa a 8-a, una foarte importantă pentru tine. Pentru că vorbește despre resurse, doar că de această dată despre cele pe care le împarți cu un partener. De asemenea, acest tranzit al lui Venus va încinge atmosfera în dormitor sau te va ajuta să rezolvi unele probleme din intimitate.
Gemeni
Venus va tranzita casa a 7-a, a relațiilor. Partenerul te va trata cu mai multă atenție și afecțiune. Și tu vei face la fel. O perioadă foarte bună pentru negocieri, medieri și noi parteneriate. Cei singuri vor fi mai dispuși să intre într-o relație, mai ales dacă au întâlnit o persoană romantică.
Rac
Venus va tranzita casa a 6-a. Cu alte cuvinte, îți va plăcea mult să muncești. În primul rând la serviciu, dar și pentru cei dragi. Vei găsi metoda prin care să nu ți se pară o corvoadă tot ce ține de treburi gospodărești. Colegii vor fi de partea ta. Vă veți ajuta reciproc.
Leu
Venus va tranzita casa a 5-a. Este locul unde îi place cel mai mult lui Venus. Aici se poate exprima liberă, este creativă, are carismă. Vei flirta, vei coheta și vei avea numeroase momente de romantism. Îți vei putea satisface toate simțurile. Te vei ocupa de pasiunile tale. Orice relație începută acum va fi destul de distractivă.
Fecioară
Venus va tranzita casa a 4-a. Timpul petrecut cu partenerul acasă va fi tot ce vei avea nevoie pentru a fi fericit. Îți vei decora casa cu mult bun gust și îți vei crea un mediu confortabil. Vei face tot posibilul să fie liniște, armonie și înțelegere în sânul familiei.
Balanță
Venus va tranzita casa a 3-a. Și îți va aduce diverși oameni în jurul tău care să te stimuleze din punct de vedere intelectual. Îți va plăcea să vorbești! Schimbul de idei te va face fericit. De asemenea, relațiile cu frații se pot îmbunătăți. Pe lista ta de priorități trebuie neapărat să fie o plimbare alături de partener.
Citește și HOROSCOP 2023, astrologul Daniela Simulescu aduce previziunile pentru ANUL VIITOR!
Scorpion
Venus va tranzita casa a 2-a, a banilor. Venus adoră banii! Dar și tu! Nu vei mai fi la fel de stresat din cauze financiare, dar vei fi mai cheltuitor ca altădată. Poate pentru a te răsfăța sau pentru a face cadouri celor dragi. Vei fi destul de generos! S-ar putea să devii și mai gelos cu partenerul.
Săgetător
Ehehehe, aștepți de ceva timp acest tranzit! Venus va trece prin casa 1. Deci astrele te vor susține dacă vei dori să îți schimbi înfățișarea, te vor ajuta să găsești articolele de îmbrăcăminte cele mai potrivite pentru tine. Oamenii se vor simți atrași de tine, atât din punctul de vedere al fizicului, dar și din cel am carismei și poftei de viață manifestate.
Avertizările lui Marte retrograd pentru fiecare zodie până pe 12 ianuarie 2023
Capricorn
Venus va tranzita casa a 12-a. Îți va plăcea să hibernezi. Nu înseamnă că nu vei fi romantic, afectuos sau pasional, ci pur și simplu vei prefera să ții relația ta departe de ochii curioșilor. Vei fi chiar atras de legături secrete. Pentru alții, sentimentul de singurătate nu va mai fi atât de apăsător.
Vărsător
Venus va tranzita casa a 11-a. Orice relație începută până pe 6 noiembrie va fi bazată de un sentimente de prietenie. Nu neapărat una bazată pe sentimente intense. Perioada aceasta te va face sociabil, vei găsi grupuri de oameni care să aibă aceleași interese ca tine. Vei milita mult pentru toleranță.
Pești
Venus va tranzita casa a 10-a. Dintr-o dată, șefii îți vor recunoaște meritele și vei primi vizibilitatea meritată. Reputația ta va fi una destul de bună. Cu cât vei iubi mai mult ceea ce faci, cu atât vei avea mai multe oportunități de creștere din punct de vedere profesional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News