Necazuri pentru Leu, Săgetător și Vărsător. Vești mai bune pentru Rac, Balanță și Pești. Previziuni Lilith până în ianuarie 2023

Autorul articolului: Elena Airini |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Homepage
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Lilith, această explozie de forță magnetică feminină, dar și de independență, curaj și obsesie, tranzitează semnul Racului până în ianuarie 2023. Cum anume pot profita zodiile de energia ei? Aflați mai jos. 

În folclorul evreiesc Lilith era un demon al nopții, practic asta însemna numele ei care se referea la o clasă de monștri din Mesopotamia care le făceau rău nou-născuților. Însă cuvântul „lilith” nu face trimitere doar la „demon”, ci și la „bufință” deoarece zeițele-demoni aveau aripi și în loc de picioare - gheare de pasăre.

Alte surse ne trimit la Lilith ca fiind prima soție a lui Adam. Spre deosebire de Eva care fusese creată dintr-o coastă a lui Adam, Lilith fusese ea plămădită din țărână la fel ca presupusul său soț și dorea drepturi egale în căsătoria sa.

Mai multe despre povestea lui Lilith găsești chiar aici!

În astrologie, Lilith vine vulcanic și îți scoate la suprafață obsesiile, dar și independența. 

Cum ajută Lilith Zodiile de-a lungul tranzitului său în semnul Racului?

Berbec / Ascendent în Berbec

Apar evenimente destul de importante pe plan profesional, însă nu ai încredere. Va trebui să știi să jonglezi cu ambele cadre – cel profesional și cel familial. Trebuie să nu te mai întorci obsesiv către familie, ci să fii tu însuți, dezlegat cumva de ancora ce te trage spre ei. Lilith o să te facă să înțelegi că dincolo de tot ce este familia ta, tu trebuie să te desprinzi și să te valorizezi și singur. 

Taur / Ascendent în Taur

Veți trece prin situații în care veți fi rebeli, veți comunica într-un anumit fel pentru a ieși în evidență. Însă Priap este în casa a 9-a, iar acolo vă e teamă să nu cumva să cădeți în plasă, să vă păcăliți. De unde vine teama aia? Aveți o rană a nedreptății pe care trebuie să v-o reparați. Aveți grijă multă la tot ce înseamnă documentația pe care o realizați. Dacă veți încerca să furați, nu e deloc de bine. Lilith vă ajută să comunicați altfel decât ați făcut-o până acum. 

Gemeni / Ascendent în Gemeni

Cu Lilith în casa a 2-a vreți să vă demonstrați independența financiară. Independența financiară are urcușuri și coborâșuri, iar Priap este în casa a 8-a la voi. Dacă aveți rate, credite, datorii, o să vă doară, o să atârne mai mult decât este cazul, dobânzile. Partea asta financiară poate fi o corvoadă, însă crizele apărute vă vor ajuta să vă maturizați. 

Rac / Ascendent în Rac

Cei care au mult marcaj de Rac în astrograma lor pot întâlni următoarele două situații – fie scapă de anumite locuri în care stăteați doar de dragul de a sta, fie vă bagă în anumite situații în care vă implicați, în anumite lupte. Lilith vine și zice să vă rupeți, cei din jurul vostru vor rămâne uimiți de comportamentul vostru. Lilith e foarte bună profesional, dacă vreți un proiect pe cont propriu, o afacere. Mergeți la un loc nou de muncă, experimentați ceva nou, nu mai fiți supuși!

Leu / Ascendent în Leu

Atenție la sănătate, în primul rând. Munciți prea mult, în prea multe locuri și nu mai aveți timp să vă îngrijiți. Trebuie să învățați să delegați, să îi lăsați și pe ceilalți să facă. În același timp, trecutul nu vă dă pace. Veți fi tentați să intrați în situații ascunse, periculoase. Vreți să fiți mai speciali, să demonstrați ce puteți. Va trebui să vă adaptați și să luați lucrurile mai cu calm.

Fecioară / Ascendent în Fecioară

Această etapă vă ajută pentru că veți intra în multe activități unde sunt implicați mulți oameni cu care veți înțelege că nu aveți nicio treabă și veți dori să vă gândiți la cine sunteți voi. Aceasta este întrebarea, aceasta este picătura care trebuie să iasă la lumină, cine sunteți voi. Grijă mare pentru cei care au copii, grijă mare și pentru cei care planifică foarte mult, dar grijă și la prietenii pe care îi faceți. Lilith vă ajută să vă descoperiți pe voi înșivă.

Balanță / Ascendent în Balanță

Lilith va trece în casa a 10-a. Profesional, va fi o perioadă extraordinară pentru voi. Vă implică în proiecte la care nici măcar nu ați fi visat. Vă scoate din propriul confort și vă arată ce puteți realiza, ceva la care nu v-ați fi gândit vreodată. Lilith vă dă autoritate, vă face să fiți cineva. Voi aveați nevoie de susținere în general, de data asta Lilith în casa a 10-a vă dă un rol important și vă aduce faimă, succes, ieșiți în lume. Faceți lucrurile diferit, veți fi curajoși.

Scorpion / Ascendent în Scorpion

Lilith vă face să doriți să plecați, să abandonați, să vă mutați în altă țară și asta nu pentru că vă doriți neapărat, ci pentru că fugiți de familie, de cei apropiați, de o carieră. Veți fi într-o fugă până la începutul anului viitor. Este o perioadă extraordinară să învățați, să călătoriți, să cunoașteți lumea, dar aveți grijă deoarece e nevoie de seriozitate, nu trișați.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Lilith va traversa casa a 8-a, provocând planul spiritual, poate aduce pierderi financiare, dar doar pentru a vă da o lecție. Pot fi și pierderi umane, probleme de sexualitate, dar vă ajută să le rezolvați, vreți să accesați mai multe dintre resursele celorlalți. Este o perioadă bună pentru negocieri, deși cam apăsătoare.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Lilith va fi în casa a 7-a, veți căuta parteneri, fugind de singurătate și s-ar putea să atrageți parteneri în care vă oglindiți. Voi va trebui mai întâi să vă acceptați propria voastră independență. Dacă sunteți într-o relație s-ar putea să apară tentații, mai ales dacă relațiile nu merg. Și pentru voi sunt importante chestiunile legale.

Vărsător / Ascendent în Vărsător

Sănătatea mai întâi, la ea trebuie să fiți atenți, apoi modul de muncă, relațiile cu colegii, furia. Lilith aduce obsesii legate de ordine, curățenie, disciplină. Aveți grijă la ipohondrie, nu creați scandaluri doar de dragul de a le crea. Apare o schimbare în ceea ce privește felul în care arătați. Încercați să nu vă duceți la extreme. Aveți grijă cu viciile, cu obiceiurile toxice. Orice pierdere ați avea, creați-vă niște ritualuri care să vă ajute să treceți peste.

Pești / Ascendent în Pești

Cu Lilith în casa a 5-a vorbim despre nevoia de a manifesta energia sexuală, dar vorbim și despre o zonă artistică, se pot ivi tot felul de proiecte în această zonă de creativitate. Vorbim și despre relația pe care o avem cu copiii, dacă nu cumva suntem prea atenți la ei, iar ei au nevoie de mai multă independență. Vorbim și despre propria fericire, încercați să v-o acordați vouă înșivă. Apar și cheltuieli, doriți să investiți pentru lucruri care să vă facă să ieșiți în evidență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel