Dacă există o generalizare pe care o putem face despre cei care ajung să fie bolnavi mintal, am putea spune că sunt maeștri în a fi foarte răi cu ei înșiși, fără să observe că sunt astfel.
Eliberarea din ghearele urii de sine trebuie să înceapă cu o conștientizare crescândă a ceea ce ne facem nouă înșine și a alternativelor care ar putea exista. De exemplu, am putea începe să observăm că, imediat ce ni se întâmplă ceva frumos, ne gândim când va lovi ceva groaznic în schimb. Fiecare succes trebuie ruinat de un sentiment de vinovăție.
Nimic din toate acestea nu pare, la suprafață, să fie ură. Am putea doar spune că avem o minte îngrijorată sau un temperament plin de regrete. Dar este util să grupăm aceste idei sub un titlu singular pentru a identifica pe deplin direcția în care indică: spre distrugerea sistematică a oricărei plăceri de a fi noi înșine, ceea ce, dacă ne gândim bine, este un lucru foarte rău de făcut cuiva.
În loc să aducem fiecare ultimă idee deformată și răutăcioasă în teatrul conștiinței, am putea îndrăzni să fim vigilenți în a prezenta minții noastre doar cele mai amabile și reconfortante idei. Imediat ce părăsim o cameră, am putea fi necruțători în a preveni manifestarea gândurilor despre inacceptabilitatea noastră în modul obișnuit. Acestea ar putea cere să fie lăsate să intre și să pretindă tot felul de motive pentru care ar trebui să fie astfel, dar pentru o dată, le-am putea spune un ferm „nu”.
Ce este amnezia emoțională și care sunt simptomele acesteia. Specialiștii ne explică!
De unde vine acest impuls inconștient de a fi răi cu noi înșine? Cum se face alegerea de a ne tortura? Putem face o altă generalizare: modul în care ne tratăm pe noi înșine este o internalizare a modului în care alții ne-au tratat odată, fie direct în sensul modului în care ne-au vorbit, fie indirect în sensul comportamentului lor în jurul nostru.
Pentru a ne da seama unde ne situăm pe spectrul iubirii de sine, trebuie doar să ne punem o întrebare foarte simplă, pe care totuși am ignorat-o prea mult timp: cât de mult mă plac pe mine însumi? Dacă răspunsul vine imediat și intuitiv că ne simțim dezgustători, există o istorie pe care trebuie urgent să o considerăm și pe care, convenabil pentru mințile noastre torturante, alegem să o ignorăm.
Disprețul pe care ni-l arătăm în mod obișnuit nu este nici corect, nici drept. Ar trebui să observăm ciudățenia și parțialitatea de a ne trata cu o răutate pe care nu am acorda-o nici celor mai mari dușmani.
Aspecte ale vieții pe care trebuie să le uiți pentru a fi fericit. Nu pune răul în față!
Ca de obicei, salvarea vine prin conștientizare de sine. Nu există nimic inevitabil în ura de sine. Dar, pentru a rămâne în viață, trebuie să ne refacem radical codul moral și să redăm bunătății prestigiul pe care ar fi trebuit să-l aibă întotdeauna. Am învățat mult prea multe despre lipsa de milă, panică, suspiciune de sine și auto-compătimire. Acum trebuie să redescoperim virtuțile iertării, milei, calmului și blândeții. Și când intrăm în panică și ne simțim intens anxioși cu privire la viitor, trebuie să ne amintim că, în esență, ne îngrijorăm de legitimitatea noastră fundamentală. Supraviețuirea depinde de stăpânirea rapidă a artei auto-compasiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vezi versiune mobil