Când continuăm să ne gândim sau să vorbim despre problemele noastre din trecut, este ca şi cum am redeschide o rană veche din nou şi din nou până se infectează, spune Marisa Peer, într-un interviu pentru London Real.
Anumite evenimente din trecut ne pot „bântui” anide-a rândul, iar dezamăgirile sau traumele ne pot închide pentru foarte mult timp, dacă nu pentru totdeauna drumul către noi posibilităţi sau relaţii, de frică să nu repetăm experienţele trecute. Şi chiar şi când totul pare să se fi terminat, anumite amintiri continuă să revină cu emoţiile dureroase de atunci. Ce putem face pentru a ne putea vindeca aceste răni vechi? Şi care este diferenţa între a revizui şi a retrăi trecutul? Cunoscutul terapeut şi autor britanic, Marisa Peer, vine cu o explicaţie simplă şi eficientă.
De câte ori ne macină ceva din trecut şi încercăm să discutăm problema cu cineva, poate ni s-a spus pur şi simplu „să trecem peste” sau „timpul le vindecă pe toate”, dar nu în orice situaţie este la fel de simplu.
Da, trebuie să vorbim despre problemele noastre dar nu în fiecare zi şi nu să o folosim ca scuză pentru anumite comportamente nocive precum dependenţe sau lipsă de control emoţional, pentru că altfel nu vom putea ieşi niciodată din aceste „lanţuri”. În niciun caz nu trebuie ignorate sau îngropate, ci înțelese.
„Când îţi tot discuţi problemele, le ţii în viaţă, le retrăieşti. Niciodată nu îţi revii. E ca şi cum ai fi suferit un faliment şi vorbeşti continuu despre asta şi cum ai dezamăgit alţi oameni. Acel sentiment de ruşine nu pleacă niciodată. Da, trebuie să vorbim despre aceste lucruri, dar cu scopul de a reuşi să trecem peste ele. Am avut un pacient care spunea că s-a născut cu complicaţii şi mama sa a fost nevoită să îi dea hrana cu pipeta, temându-se că va muri dacă nu se va îngrăşa puţin şi apoi spunea că acesta este motivul pentru care suferă de obezitate, deşi au trecut 45 de ani de la acel moment. Prin a spune această poveste de fiecare dată, justifica acest consum excesiv de mâncare. Trebuie uneori să pui unele probleme deoparte spunând ce a fost atunci a fost, acum nu mai trăiesc acele clipe”.
Cum te poţi disocia de problemele din trecut? Revizuirea versus retrăirea trecutului
Da, în orice demers terapeutic este necesar uneori să vorbim despre trecut şi despre lucrurile care ne-au marcat profund sau ne-au ţinut pe loc din multe puncte de vedere. Dar care este modul corect de a vorbi despre aceste probleme, fără să ne lăsăm traşi înapoi, ci să ne eliberăm de ele? Este ca şi cum am arunca greutăţile de pe o corabie. Pentru că da, o sortare sau o revizuire trebuie făcută o dată ce înţelegem ce am trăit şi cum ne-a afectat, ca să putem merge la drum, mai departe, cu un bagaj mai uşor, cu loc destul pentru experienţe noi.
Cum se face revizuirea trecutului fără să îl retrăim? Marisa Peer explică:
„În terapie, aduc foarte mulţi pacienţi înapoi în trecutul lor şi le spun aşa: „Când te duc înapoi, la momentul unei traume, nu o poţi retrăi”. De exemplu, atunci când cineva te-a plesnit peste genunchi când aveai şase ani şi îţi aminteşti momentul la vârsta de 46 de ani, piciorul tău nu resimte lovitura, pentru că nu retrăieşti lovitura, ci o revizuieşti.
Dacă cineva te-a părăsit, ţi-a frânt inima, te-a respins, te-a umilit, iar tu te întorci în trecut pentru a vedea cum te-a afectat acel moment, tu nu poţi să îl retrăieşti, poţi doar să îl revizuieşti. Şi acest lucru este foarte important de ţinut minte când vrei să te uiţi înapoi şi să îţi dai seama cum te-au influenţat, afectat sau format anumite lucruri sau cum te afectează şi în prezent.
Mulţi pacienţi se feresc să meargă înapoi de frică să nu retrăiască momentele dar nu ai cum să le retrăieşti, ci doar să le revizuieşti ca pe un ecran: „Iată copilul în vârstă de şase ani al cărui tată a plecat şi nu s-a mai întors' sau 'Iată copilul de cinci ani care vedea cum sora sau fratele său era favorizat de părinţi”.
Atunci când revizuieşti astfel evenimentele, poţi să spui: „Nu sunt eu! Acela sunt eu când aveam şase ani, când eram pe această planetă de numai şase ani şi am ajuns la acele credinţe şi concluzii care aveau sens pentru un copil de şase ani. Dar nu trebuie să mai aibă sens pentru mine acum, la această vârstă”. Asta este revizuirea versus retrăirea", a punctat Marisa Peer pentru Mindvalley.
Cum ne oprim din a retrăi trecutul? Putem trece peste relaţiile eşuate?
Poţi să spui că ai fost respins/ă, abandonat/ă, neiubit/ă şi este ok, am avut şi eu acea poveste. Şi este în regulă să te uiţi la aceste evenimente şi să spui: „Da, aşa eram atunci şi m-a motivat să fiu mai bun/ă'. Dar nu fii foarte implicat când spui acele poveşti, spre exemplu: 'Părinţii nu m-au vrut şi de aia încă nu am pe nimeni. / Că mi s-a spus că nu valorez nimic şi de aia nu am motivaţie. / Nu am avut bani de mâncare şi de aia nu pot să mă abţin de la mâncare acum”.
Te rog să nu retrăieşti aceste amintiri dureroase, pentru că dacă le retrăieşti, mintea ta crede că ele încă se întâmplă şi tu începi să te convingi şi să te simţi şi să reacţionezi ca atunci când se întâmplau acele lucruri. Poţi să le revizuieşti şi să treci peste. Nu vrei să le retrăieşti şi să le menţii. Sunt poveşti din trecutul nostru. Nu sunt prezentul nostru, nu sunt viitorul nostru. Fă diferenţa! Revizuieşte, înţelege, învaţă şi treci mai departe", mai precizează Peer.
Cum se face revizuirea trecutului?
În primul rând, te întorci la momentul din trecut care te-a marcat şi îl priveşti ca şi cum ai privi un film la televizor.
Un alt element important este să te distanţezi, să te exprimi la persoana a treia.
De exemplu, despre o amintire din copilărie: „Iată un copil de patru ani al cărui căţel a fost dat de părinţi altcuiva. Un eveniment trist, asupra căruia acel copil nu avea control şi care l-a făcut să se simtă deznădăjduit şi neiubit sau neînţeles”.
Vorbeşti despre evenimentul cu pricina ca şi cum ar fi altcineva. Dacă începi să spui: „Mi-am pierdut căţelul, am fost devastat şi nu am trecut niciodată peste acel moment”, atunci eşti implicat.
Poţi să spui: „Atunci când aveam patru ani, s-a întâmplat acest lucru şi aşa m-am simţit, dar aveam doar patru ani şi am înţeles atât cât am putut să înţeleg la acea vârstă şi a trebuit să mă protejez cum m-am priceput la 4 ani şi să mă închid în mine, dar acum 44 de ani şi pot să mă uit peste aceste scene şi să realizez cum m-au afectat şi influenţat şi realizez că nu mai am patru ani, nu mai trebuie să mă mai comport aşa în momente de criză şi să mă închid în faţa iubirii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News