Anca Murgoci, jurnalistă DC News, a povestit cum s-a vindecat de boala cunoscută drept ”cancerul care nu ucide”.
”Endometrioza este o afecțiune cunoscută într-o mulțime de feluri: ”cancerul care nu ucide”, ”boala femeilor frumoase”, ”boala care nu se vindecă”, ”cenușăreasa bolilor ginecologice”.
Eu m-am vindecat de endometrioză. După șapte ani de la operație, boala nu a mai apărut, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri. Am avut un chist endometriozic, de cinci centimetri, pe ovarul stâng. Am fost operată de medicul conf. univ. dr. Ovidiu Nicodin. Lucrează la Spitalul Militar din București, dar și la Medlife. Următoarea întrebare ar fi cum am reușit să mă vindec de endometrioză, această boală căreia nu i s-a găsit tratament?! Iar răspunsul este: nefăcând practic nimic. Doar trăind. Rezultatul este datorat medicului Ovidiu Nicodin care a reușit să ”curețe” foarte bine locul, astfel încât să nu afecteze ovarul și să îndepărteze, cu succes, chistul de cinci centimetri. Două luni după operație am luat anticoncepționale la recomandarea medicului. Apoi, timp de cinci ani ani nu am luat niciun medicament. Abia de doi ani iau anticoncepționale din cauza unor probleme cu tenul. Spun asta în contextul în care, pentru a pune pe pauză boala, femeilor li se recomandă anticoncepționalele.
După operație, medicul mi-a recomandat o dietă bazată mai mult pe legume și fructe, fără carne și să evit, pe cât posibil, stresul. Nu am reușit să țin cont de niciun sfat, dovadă, încă o dată, că operație a fost suficientă pentru a trata boala. Cred că de endometrioză te poți vindeca dacă găsești un medic foarte bun care să știe cum să abordeze ceea ce popular numim ”cenușăreasa bolilor ginecologice”.
Am scris acest text pentru femeile care devin captive endometriozei și nu găsesc niciun leac pentru boală. Pentru mine, remediul contra ”cancerului care nu ucide” a fost un doctor cu mână de aur - Ovidiu Nicodin, un medic erou. De ce erou? Pentru că nu se ocupă doar de tratarea bolii, ci și de suflet. Înainte de operație, aveam markerul tumoral CA 125 în jur de 2000 U/ml, când valoarea maximă trebuie să fie 35 U/ml.
Markerul CA 125 este asociat de cele mai multe ori cu cancerul ovarian și există impresia greșită că nivelul crescut al CA 125 în sânge înseamnă cancer ovarian. Sau multe altele. Ulterior aveam să aflu că valoarea mare poate fi cauzată și de alte boli, cum ar fi endometrioza, dar șocul era mult prea mare, la fel și rezultatul analizei încât să nu mă gândesc la ce-i mai rău. Plus că anumiți medici nu păreau foarte liniștiți. Am repetat analiza a doua zi. CA 125 = 3.100. A treia zi am făcut din nou testul: CA 125 = 1.900. Panică, lacrimi, disperare și cam atât. Am ajuns într-un final la acest medic extraordinar de la Spitalul Militar care m-a luat de mână și mi-a zis că împreună vom trece și peste asta. A decis să mă opereze, fiind o operație clasică, nu laparoscopic. Doctorul mi-a zis că abia pe masa de operație vom vedea dacă e cancer sau nu. Operația a decurs foarte bine și cum am deschis ochii, prima întrebare a fost: 'am cancer?'. Eroul meu, că de-atunci a rămas eroul meu, m-a luat de mână și mi-a zis: 'nu..., dar ca să fim siguri trebuie să așteptăm biopsia'. După o lună a venit și rezultatul a fost: endometrioză.
Cunosc femei cu endometrioză care au dureri zilnice, care nu își găsesc un loc de muncă pentru că au nevoie de prea multe zile libere și nimeni nu le înțelege. În România, puțini au auzit de endometrioză. Ca un sfat pentru femei... aș spune să nu creadă că este normal să aibă dureri la menstruație, poate fi un simptom al bolii, iar consecințele pot fi grave și pot duce la infertilitate. De fapt, multe femei descoperă că au endometrioză abia când își dau seama că nu pot avea copii. Nu este o regulă. Sunt femei care s-au operat de endometrioză, iar acum au copii frumoși și sănătoși. De aceea am spus că este important pe mâna cărui medic ajungi. Problema este că nu știm cum ajungem să ne procopsim această boală. Unii experți spun că este genetic, alții că este influențată de mediul în care trăim. Sunt multe teorii și mai bine să-i lăsăm pe medici să ne spună.
Sunt minimum 500.000 de femei în România diagnosticate cu endometrioză (estimarea minimă, raportată la cifrele din țările în care exista statistici – Ungaria, de exemplu, și la media internațională de 1 femeie din 10), multe dintre ele ajunse la stadii avansate de boală. Așadar, mergeți la doctor!
Endometrioza este o boală cronică neasociată tipologiilor de cancer, dar cu toate acestea, este una dintre cele mai grave maladii care afectează femeile. Este o afecţiune caracterizată de creşterea ţesutului prezent în mod normal în interiorul uterului în afara acestuia. E a doua cel mai frecvent întâlnită afecţiune ginecologică, după fibroame, şi poate afecta fertilitatea”, a povestit Anca Murgoci pe DCNews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News