Când începem o relație, entuziasmul pentru partenerul nostru este în mod tipic natural și intens. Ne gândim la el constant, dorim să petrecem mai mult timp în compania acestuia, ne bucurăm de abilitățile și realizările lui. În timp, lucrurile se schimbă.
Această fază timpurie de puternică admirație și dorință rar durează mult. Furia distruge admirația. Lumea explică adesea această răcire ca pe un rezultat inevitabil al expunerii continue. Se spune că este tipic să neglijăm ceea ce este mereu în jurul nostru. Motivele reale par a fi mai complicate, mai bogate psihologic și, în felul lor, mai pline de speranță.
Dacă încetăm să mai admirăm, este în principal pentru că suntem, la un anumit nivel, furioși. Încetăm să iubim pentru că ne dezvoltăm, fără să știm, implicați în diverse forme de furie nesoluționată. Nu putem încuraja partenerul pentru că, undeva în adâncul nostru, suntem împiedicați de amintiri vagi privind anumite dezamăgiri, mari și mici, de care au fost vinovați.
O succesiune de dezamăgiri minore poate dobândi o capacitate teribilă de a diminua și, în cele din urmă, distruge dragostea. Cu toate acestea, nu este simplul fapt de a fi dezamăgit care contează foarte mult, adevărata problemă apare atunci când nu a existat oportunitatea de a procesa dezamăgirea noastră.
30 de afirmații pozitive pentru încrederea în sine. Gândește pozitiv!
Cu o mare nedreptate față de partenerul nostru, am putea uita să recunoaștem propria noastră sensibilitate chiar și în timp ce dezvoltăm o povară constantă de resentimente. Ce rezultă din furia îngropată este ceva ce poate fi confundat cu lipsa de interes. Nu suntem atât de dornici să sărbătorim ziua lor de naștere și nu ne uităm când intră într-o cameră. Acest lucru ar putea părea impactul normal al timpului și familiarității. Dar nu este așa. Este dovada unei furii reci.
Facem cinste furiei noastre și putem începe să demontăm impactul său distructiv atunci când recunoaștem controlul distinctiv pe care frustrarea îl poate exercita asupra emoțiilor noastre. Noi nu renunțăm pur și simplu la oameni, ci ne supărăm doar pe ei.
Pentru regăsirea entuziasmului instinctiv pentru partener, trebuie să localizăm cu precizie stresul nostru suprimat. Este necesar să ne permitem să fim triști în legătură cu anumite lucruri care ne-au întristat.
Un cuplu bun ar trebui să-și permită ocazii regulate în care fiecare persoană poate, fără a întâmpina opoziție, să ceară celuilalt să asculte povești despre incidente, mari sau mici, în care s-au simțit nedreptățiți recent. Este de la sine înțeles că s-ar putea să nu vedem imediat de ce un anumit lucru ar trebui să conteze atât de mult pentru partenerul nostru. Obiectivul exercițiului este doar să facem partenerul să știe că ne pasă de ceea ce îl preocupă. Pentru a ne asigura că dorința noastră nu suferă niciodată, acest tip de ritual ar putea avea loc la fel de des
Dacă cuplurile ignoră prea des cerința, este pentru că operează sub o povară injustă de curaj: presupun că nu poate fi sănătos să vrei să te plângi de lucruri care oferă impresia că sunt minore și să rămâi tăcut în legătură cu nemulțumirile tale până când pur și simplu nu mai poți iubi. Cuplurile mai înțelepte știu că nimic nu ar trebui să fie prea mic pentru a fi discutat pe larg
S-ar putea, într-un spirit similar, să nu fie deloc absurd să dedicăm o seară întreagă înțelegerii motivelor pentru care un partener s-a simțit extrem de supărat.
Recunoștința care va rezulta dintr-un astfel de efort va fi cu prisosință data viitoare când ne vom simți abandonați.
Sinceritatea este un mecanism de păstrare a iubirii care menține în viață tot ce este impresionant și plăcut în ochii noștri despre partenerul nostru. Prin exprimarea regulată a micilor noastre tristeți, curățăm praful relației noastre și ne asigurăm astfel că vom naviga cu mai multă bucurie și admirație într-un viitor autentic și lipsit de resentimente.
Învață să spui povești convingătoare asemenea liderilor! Știi care sunt cele trei tehnici simple?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Vezi versiune mobil