Astrosens și Asociația Astrologilor din România vă invită la cea de a XVIII-a ediție a Congresului AAR, în zilele de 1 și 2 octombrie 2022, la București.
Prima zi a Congresului este dedicată unui workshop special susținut de reputatul astrolog francez Denis Labouré, iar în a doua zi vor vorbi pentru dvs. zece astrologi români, membri ai AAR. Congresul se adresează tuturor pasionaților de astrologie, indiferent dacă sunt sau nu membri ai asociației noastre. Locurile sunt limitate și se rezervă prin completarea și transmiterea formularului de înscriere.
Dan Ciubotaru, membru de onoare al AAR, fost președinte al Asociației, vine să vorbească despre hărțile natale ale copiilor și cum ar putea părinții să își sprijine micuții într-un mod cât mai constructiv. Pe Dan Ciubotaru îl puteți asculta și în cadrul interviurilor Astrosens, aici.
Mihaela Dicu, fondator și președinte de onoare al AAR, va discuta despre „stăpânii triplicității de apă”, prezentând ideea că, din punctul de vedere al astrologiei elenistice, la baza oricărui concept astrologic se află un principiu logic.
Ion Hristescu, inginer și astrolog, dorește să clarifice în conferința sa, numită „La pas cu Soarele”, „metoda arcului solar” în realizarea de predicții și în corectarea datei de naștere. Citiți și: Interviu Ionuț Hristescu: Astrologia este o disciplină ce descrie Ingineria legăturii cerului cu pământul.
Teodora Muth, vice-președinte AAR, dar și terapeut transpersonal, va discuta despre hărțile natale ale liderilor spirituali Alistair Crowley, Osho și Georges Gurdjieff. Se pare că există asemenări suprinzătoare! Pe Teodora Muth o puteți urmări și în cadrul interviurilor Astrosens, aici, vorbind despre astrologia arhetipală.
Sorin Bratoveanu, medic și astrolog, va aduce în discuție detalii despre relațiile dintre Zodii și casele terestre și despre ce anume se întâmplă cu casele goale, cele care nu au planete.
Corina Chira, arhitect și astrolog, membru AAR, expune mai multe aspecte din harta natală a Regelui Albert I al Belgiei, numit și „Regele Cavaler”.
Răzvan Iacob, membru AAR, dar și medic, șef de lucrări la catedra de Gastroenterologie a UMF „Carol Davilla” dorește să aducă în prim-plan o perspectivă extrem de interesantă în ceea ce privește cancerul, trasând o legătură între temperament și boala respectivă.
Valeria Grădinaru, membră AAR, vorbește despre harta natală a Veronicăi Micle, Elena Angheloiu, membră AAR și psihoterapeut, va discuta despre identificarea elementului-dominant și a ceea ce ea numește „zodia-semnătură”, iar Rodica Spînu, membră AAR și redactor, va discuta despre campionii șahului și astrogramele acestora. Pe Rodica Spînu o puteți urmări și în cadrul interviurilor Astrosens, aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News