Te simţi puţin pierdut în viaţă? Simţi că lucrurile stagnează, că nu se mişcă nimic ca şi cum nu faci niciun progres către obiectivele tale? Te simţi de parcă repeţi aceeaşi rutină în fiecare zi fără să realizezi nimic deosebit?
Acum viaţa pare centrată în jurul locului de muncă sau al şcolii, cu teme şi examene. Şi aceste lucruri îţi ocupă atât de mult timp, încât pare că te-ai blocat. Şi este normal, e ok.
Partea importantă este să treci la acţiune atunci când simţi că nimic nu merge în direcţia care trebuie. Sau când lucrurile nu merg în absolut nicio direcţie.
Iată cinci mici obiceiuri pe care le poţi implementa în viaţa ta pentru o schimbare. Nu pare mult, dar efectele pe termen lung se vor vedea cu siguranţă:
1. Notează 3 lucruri pentru care ești recunoscător/are
S-a întâmplat vreodată ceva bun de care voiai să îţi aminteşti dar nu ai notat acel lucru sau acea situaţie şi ai uitat complet?
Nu te poţi baza pe memorie de fiecare dată când se întâmplă ceva important în viaţa ta. Timpul trece şi poţi uita unele dintre lucrurile care merită ţinute minte.
Notând aceste lucruri pentru care eşti recunoscător/are te ajută să îţi dezvolţi sentimentul de gratitudine şi te ajută să te gândeşti la tot ce se întâmplă în viaţa ta şi să îţi modifice perspectiva.
Studiile arată că prin creşterea sentimentului de gratitudine îţi poţi îmbunătăţi somnul şi chiar relaţiile cu ceilalţi şi poţi diminua nivelul de stres.
Obiceiul de a nota trei lucruri pentru care eşti recunoscător/are în fiecare zi, într-un jurnal, va aduce numai schimbări pozitive.
2. Curățenie timp de 10 minute în fiecare zi
Te-ai simţit vreodată copleşit după o perioadă în care ai lăsat deoparte responsabilităţile casnice şi te gândeşti cât de mult îţi poate lua să faci ordine în locuinţă?
Pentru a evita acest sentiment, poţi să "spargi" responsabilităţile în sarcini mai mici şi mai uşor de îndeplinit.
Zece minute este un timp rezonabil pe care îl poţi aloca pentru curăţenie. Inspiră încredere că poţi realiza ceea ce îţi propui şi este timp suficient pentru a face o sarcină mică precum împăturirea rufelor sau datul cu aspiratorul. Dacă simţi că nu poţi să faci curat în toate camerele deodată, ia câte una pe rând.
Începe să cureţi vasele din bucătărie sau curăţă canapeaua din sufragerie. Dacă poţi să faci ceva mic în fiecare zi, vei vedea că te apropii tot mai mult de obiectivul de a avea o casă curată, ceea ce îţi creşte productivitatea.
3. Ai grijă de pielea ta
Te simţi lipsit/ă de încredere de câte ori vezi cum ţi se usucă pielea iarna sau de câte ori apar coşuri pe faţă? Crezi sau nu, felul în care arată pielea ta poate fi corelată cu felul în care te simţi şi viceversa.
Potrivit dermatologului şi psihologului clinician Richard G. Fried, inflamarea pielii, subţierea părului şi unghiile fragile pot fi manifestări fizice ale stării mentale.
Aceste schimbări nedorite pot avea un impact negativ asupra felului în care te simţi ceea ce, din nou, va înrăutăţi aspectul pielii, părului şi unghiilor. E un cerc vicios.
Este important să avem grijă de pielea noastră, din moment ce ajută la creşterea încrederii în sine şi o viziune pozitivă asupra vieţii.
4. Implementează principiul 80/20
Principiul 80/20 a fost iniţial descoperit în anii 1800 de un economist numit Wilfredo Pareto. A notat că 80% din pământurile ţării sale era deţinut de 20% din populaţie. Principiul rămâne valid chiar şi 200 de ani mai târziu şi poate fi aplicat diverselor domenii, inclusiv afaceri sau sport.
Te întrebi cum poate fi aplicat acest principiu vieţii tale?
A fost descoperit faptul că 80/ din succesul tău poate veni din 20% din munca pe care o depui. Asta înseamnă că 80% din ceea ce faci nu este important sau este irelevant pentru succesul tău.
Ideea în aplicarea principiului 80/20 în viaţa ta este realizarea faptului că de fapt doar 20% din ceea ce faci rezultă în succes.
Un mod simplu de a identifica acel 20% este prin realizarea unei liste cu ce ai de făcut, punând în prima parte a listei cele mai importante lucruri, iar la final le pui pe cele mai puţin importante. Apoi tai 80% din sarcinile de făcut de jos în sus, în aşa fel încât să rămâi cu 20% din listă.
Prin acest obicei, îţi vei îmbunătăţi productivitatea şi eficienţa, concentrându-ţi eforturile pe sarcini care chiar îţi vor aduce succes.
5. Implementează rutine zilnice eficiente
Ţi se întâmplă să te trezeşti dimineaţa simţindu-te obosit şi nemotivat? Asta indică faptul că rutinele tale actuale nu sunt bune sau nu funcţionează bine pentru tine.
Rutinele zilnice sunt împărţite în două, respectiv rutinele de dimineaţă şi rutinele de seară.
O rutină eficientă de dimineaţă ar trebui să îţi stimuleze mintea şi corpul, oferindu-ţi un plus de energie şi inspiraţie. Fiecare are o rutină unică, aşa că trebuie să afli ce funcţionează pentru tine. Când te trezeşti, poţi urmări ştirile, să mergi la o plimbare sau să asculţi un podcast în timp ce te pregăteşti.
Pentru o rutină de seară efectivă, principalul obiectiv este să îţi relaxeze corpul şi mintea după o zi lungă de muncă sau şcoală şi să te ajute gradual să te pregăteşti de somn.
În acest timp,m ar trebui să faci lucruri care îţi fac plăcere şi să ai o activitate liniştită precum cititul, scrisul sau să te uiţi la un film relaxant.
Dacă vrei să îţi schimbi viaţa prin noi obiceiuri, este important să îţi aminteşti că poate dura ceva timp până să te obişnuieşti cu ele. Poţi să le implementezi unul câte unul, fără să grăbeşti nimic şi vei simţi cum viaţa ta se schimbă în bine încetul cu încetul.
Urmăreşte aici clipul realizat de Psych2Go cu cele cinci obiceiuri care îţi vor schimba viaţa:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News