Cele PATRU zodii care vor fi provocate serios până la finalul lui octombrie 2022

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Horoscop
sursă foto: Pixabay.com
EXCLUSIV
sursă foto: Pixabay.com

Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, vine cu detalii în exclusivitate legate de retrogradarea lui Saturn care a început în iunie și se încheie în octombrie. E posibil să ne lovim de anumite limite ale noastre, ceea ce nu este cel mai rău lucru deși poate fi frustrant. Iată cum te afectează această retrogradare și ce anume ai putea să faci ca să o folosești cu înțelepciune. 

Pe plan personal, Saturn e acel profesor foarte dur care ne ajută să legăm, să construim, să concretizăm, dar ne ajută să și dărâmăm. În astrologie Saturn este testul suprem, momentul în care ni se îneacă toate corăbiile, suntem la pământ și abia când o luăm de la capăt ne repunem pe calea care era, de fapt, a noastră. Când Saturn retrogradează ne întreabă: „ia să văd, ai făcut lucrurile serios?” Cei care au învățat lecțiile, care au acceptat limitările, vor fi ajutați de Saturn pentru că el iubește seriozitatea și răbdarea și urăște victimizarea.

Cei care au marcaj de Taur, Leu, Scorpion și Vărsător s-ar putea să aibă multe reușite, dar și multe „palme” și încercări. Dacă lucrurile se „rup” în jurul lor, înseamnă că nu erau, oricum, menite să dureze.

Taur/ Ascendent în Taur

Saturn vă testează serios în zona profesională și asta pentru că vrea să construiți pe o fundație solidă. Porniți de la întrebarea „sunt fericit(ă) aici unde sunt?”. Saturn în Vărsător v-a adus încă din 2020 lucruri din punct de vedere profesional: situații destul de frustrante, neînțelegeri, supărări. Vi se oferă oportunitatea să vă revizuiți comportamentul și atitudinea cu privire la zonele cu autoritate din viața voastră. 

Leu/ Ascendent în Leu

Saturn vrea să vadă dacă v-ați făcut bine lecțiile din punct de vedere relațional. Ați intrat recent într-o relație și  vi se pare că sunteți într-o buclă. Vă spuneți: „ce se întâmplă, nu mai pot, se repetă povestea”. Poate că nu v-ați maturizat și așteptați mereu să se schimbe ceilalți, nu voi. Relațiile prost construite nu merg și au toate șansele să se rupă. Cu Saturn retrograd s-ar putea să vreți să intrați în relații cu persoane cu diferențe mult mai mari de vârstă.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Lecția și testul vin la voi pe partea de casă și de familie. Dacă ați construit sau schimbat ceva la o casă, e posibil să se mai amâne anumite chestii, nu se termină construcția așa cum credeați. Dacă vreți să vindeți sau să cumpărați o casă, va fi mai greu. Saturn retrograd vă amână. Aveți grijă la felul în care vă impuneți o duritate emoțională, veniți cu restricții asupra propriei persoane. Trebuie să vă reconfigurați ideea de familie.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Pentru voi Saturn e chiar un „înger păzitor”. Dacă ceva nu mai funcționează, puneți limite și corectați. Nu întindeți situația până în pânzele albe. Saturn retrograd în semnul vostru vă spune lucruri legate de sănătate, de relații care nu funcționează, pe care ar vrea să le corectați tocmai ca să vă fie mai bine. Lucrurile merg încet, vi se pare că totul se mișcă greu, precum un melc. Saturn vrea să vă arate dacă vă mințiți singuri, vrea să vadă dacă sunteți autentici. Ce nu vă iese până în octombrie, nu trebuia să vă iasă. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel