Un astrolog internațional ne spune care vor fi zodiile mai vulnerabile când vine vorba de tranzitul lui Marte retrograd, început pe 6 ianuarie.
Pe 6 ianuarie 2025, Marte retrograd a început tranzitul în semnul Racului, unde va rămâne până pe 24 februarie. Evenimentele și inițiativele din perioada 4 septembrie - 4 noiembrie 2024 vor fi reluate în această perioadă.
Marte retrograd ne poate învăța că emoțiile noastre pot deveni arme, care pot fi folosite fie în avantajul nostru, fie în defavoarea noastră, în funcție de modul în care le gestionăm.
Cele mai influențate zodii vor fi cele cardinale: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn.
Marte retrograd în Rac. Daniela Simulescu ne explică ce ascunde acest tranzit
Berbec/Ascendent în Berbec
Marte retrograd se află în Casa a patra, a familiei, a rădăcinilor. Așa că așteaptă-te să aibă loc multe schimbări în acest sens până la finalul lunii februarie, dar și după. Astrologul este de părere că vei avea nevoie de multă empatie, pentru că apar tot felul de discuții în familie. Pot fi certuri și probleme cu părinții, cu soțul, cu copiii, atunci când te aștepți mai puțin. Poate fi o perioadă propice, în schimb, să te ocupi mai mult de tot ce ține de casă, poate o reorganizezi, ca să fie mai pe placul tău. Starea de nervi și agitația nu se vor opri prea ușor, așa că lucrul prin casă poate fi pentru tine precum o ședință de terapie. Axează-te mai mult pe aceste lucruri.
Rac/Ascendent în Rac
Marte și-a început retrogradarea în semnul tău, în Casa întâi. Așa că trage aer în piept! Marte nu se simte deloc bine în acest semn, așa că te vei confrunta cu multe frici și angoase. Este momentul oportun ca până în luna februarie, să te gândești mai mult la propria identitate. Să ai în vedere mai mult propria persoană și să nu îți descarci nervii pe alții. Poți să folosești aceste două luni din an ca să afli care îți sunt adevăratele nevoi emoționale, să fii mai răbdător atât cu tine, cât și cu cei din jur. Totuși, va fi greu să te controlezi. O să fii nervos, mereu plin de emoții, toată lumea te va călca pe nervi. Așa că ai grijă la reacțiile pe care le ai, evită să fii agresiv, fizic sau verbal.
Balanță/Ascendent în Balanță
Te vei confrunta cu Marte retrograd în Casa a zecea a carierei și a statutului. Pot apărea diferite situații neplăcute la muncă, așa că gândește-te bine dacă ești în locul în care trebuie. Mulți nativi își vor da seama că nu fac ce le place sau că nu se înțeleg cu șefii sau cu subalternii. Partea profesională te va consuma destul de mult până la final de februarie, mai ales că vei fi și destul de emoțional și de vocal în legătură cu ceea ce nu îți convine. Întrebarea, însă, este una clară: Cât de mult îți place ce faci? Dacă muncești doar că trebuie și nu ești mulțumit nici de partea financiară, ar fi mai bine să renunți și să găsești ceva pe placul tău.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Ei bine, Marte este retrograd în Casa a șaptea a relațiilor, a căsătoriei. Așa că nu vei fi deloc favorizat, pentru că apar tot felul de neînțelegeri cu partenerul, soțul, iubitul. Te enervezi din nimic, nu îți convine nimic, ți se pare că totul se duce de râpă. Nu trebuie să iei decizii negative, radicale, de pe o zi pe alta, dar poți folosi perioada acestui tranzit ca să te vindeci cât se poate de mult. Poate că este ceva în tine care te face să te simți nemulțumit de relația de cuplu sau poate sunt neajunsuri nu au neapărat legătură cu relația de cuplu. Sapă mai mult în interiorul tău și vezi ce nu funcționează. Ascultă-l mai mult pe celălalt, te poate ajuta să îl înțelegi.
Marte retrograd în Rac până pe 24 februarie. Previziuni importante pentru TOATE zodiile
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News