Care sunt fructele și legumele "curate" și sigure pentru consum, dar și cele mai încărcate cu pesticide?
EWG a realizat lista ”Dirty Dozen”, topul celor mai încărcate cu pesticide dintre produsele proaspete. Trei sferturi dintre probe au prezentat urme de pesticide.
Fructele și legumele sunt printre produsele recomandate pentru un stil de viață sănătos, pentru o dietă echilibrată din care să nu lipsească vitaminele, mineralele, dar și fibrele, toate acestea având beneficii multiple pentru sănătate.
Însă, din păcate, într-o fugă pentru creșterea producției se ajunge în situația utilizării de compuși chimici, precum pesticidele, produse care pot contamina fructele și legumele, mai mult, pot avea un impact nedorit asupra omului.
Astfel, grupul non-profit Environmental Working Group (EWG) se ocupă de cercetări privind conținutul de pesticide din fructele și legumele pe care le punem pe masă, cu încrederea că mâncăm ceva sănătos.
Mai mult decât atât, numărul mare de pesticide descoperite ”reflectă practicile de cultivare care depind în mare măsură de pesticidele sintetice”, iar ceea ce este și mai alarmant este faptul că ”pesticidele rămân chiar și după ce mostrele de produse au fost spălate și decojite”, mai spune Temkin.
Lista produselor contaminate
Lista completă a fructelor și legumelor cu cele mai multe pesticide, cunoscută sub numele de ”Dirty Dozen” include:
- căpșuni
- spanac
- varză Kale, varză creață și muștar
- piersici
- pere
- nectarine
- mere
- struguri
- ardei gras și iute
- cireșe
- afine
- fasole verde.
Lista legumelor și fructelor curate include:
- avocado
- porumbul dulce
- ananasul
- ceapa
- papaya
- mazărea dulce
- sparanghelul
- pepenele galben
- kiwi
- varza
- ciupercile
- mango
- cartoful dulce
- pepenele roșu
- morcovii.
Care sunt riscurile pesticidelor pentru sănătate?
Pesticidele sunt otrăvuri, iar din nefericire, pot afecta și omul, nu doar dăunătorii pentru care se utilizează.
Având în vedere că sunt toxice, expunerea la pesticide poate provoca o serie de efecte asupra sănătății, acestea fiind legate de boli și afecțiuni grave, de la probleme respiratorii la cancer.
Toxicitatea acută
Pesticidele pot fi extrem de toxice, adică pot avea efecte nocive sau letale după un singur episod de ingestie, inhalare sau contact cu pielea. Simptomatologia intoxicării acute include:
- iritație la nivelul tractului respirator, dureri de gât sau tuse
- sensibilizare alergică
- iritarea ochilor și a pielii
- greață, vărsături, diaree
- dureri de cap, pierderea cunoștinței
- slăbiciune extremă, convulsii și/sau deces.
Aceste simptome pot să apară la scurtă vreme de la expunere până în 48 de ore, arată sursa menționată.
Vezi articolul complet pe DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News