Cele mai bune ceaiuri digestive, recomandate după Paște. Ce putem consuma?

Autorul articolului: Astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Wellness
pexels.com
pexels.com

Care sunt ceaiurile ce încurajează digestia, după mesele bogate de Paște?

Enzimele digestive ajută organismul să descompună carbohidrații, grăsimile și proteinele din alimente. Acest lucru este necesar pentru a permite absorbția substanțelor nutritive și pentru a menține o sănătate optimă. Fără aceste enzime, substanțele nutritive din alimente se irosesc.

La sărbători și mese festive, oamenii au un aport de mâncare mai mare decât de obicei, iar acest lucru poate duce la indigestii și alte probleme legate de sistemul digestiv.

”Principala problemă este că oamenii mănâncă o cantitate mai mare decât de obicei. Mâncând o cantitate mai mare, organismul trebuie să facă un efort foarte mare pentru a realiza digestia acestor alimente. Și atunci trebuie să avem enzime digestive și bilă suficientă.

Din păcate, organismul nu poate să realizeze când este o cantitate mare de alimente și când este o cantitate suficientă de enzime. De aceea am putea să ne ajutăm cu niște ceaiuri digestive”, a declarat Mirela Corelu, specialist nutriție, la Antena 3 CNN.

Potrivit specialistului, ceaiurile digestive sunt de mai multe feluri.

 ”Sunt acele ceaiuri care stimulează secreția și excreția de bilă și ajută digestia. Sunt acele ceaiuri care ajută peristaltismul în cazul în care apare constipația. Poate să apară constipație și după o masă foarte bogată. Și ceaiuri care ne ajută în momentul în care apare balonarea și apar și durerile intestinale”, a mai spus specialistul în nutriție.

Ceaiurile se pot consuma atât înainte de masă, cât și după, și pot fi consumate fierbinți și neîndulcite. Astfel, ceaiurile care stimulează secreție și excreția de bilă sunt recomandate a se bea cu 30 de minute înainte de masă, în timp ce ceaiurile anti balonare se consumă la aproximativ o jumătate de oră după masă.

De asemenea, mai spune specialistul în nutriție, ”ghimbirul este foarte folosit, atât ca aliment, cât și sub formă de ceai. Are proprietăți antiemetice, adică ajută atunci când persoana are o senzație de greață. Este considerat că stimulează sistemul imunitar și ajută în anumite afecțiuni, pe lângă gustul bun pe care îl are. Nu este singurul efect pe care poate să îl aibă, are și efect carminativ”, a mai spus specialistul.

Un alt ceai indicat în stimularea digestiei este cel de mușețel, care are un efect calmant. ”S-a constatat că în ulcerul  gastric poate să ajute refacerea celulelor gastrice”, a mai spus Mirela Corelu.

Vezi continuarea articolului pe DC Medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel