Cinci greșeli pe care le faci când gătești OREZ. Cât timp se FIERBE, de fapt

astrosens Team |
Data publicării:
| Categorie: Practic
Foto: Pexels
Foto: Pexels

O cunoscută expertă în gastronomie a dezvăluit cele 5 greșeli pe care le facem când gătim orez.

Cu toții preparăm orez de multe ori, dar trebuie să știi că există câteva greșeli pe care le facem fără să ne dăm seama și care alterează gustul orezului și îl fac mult mai greu de digerat. 

Iată ce trebuie să eviți pentru a obține o mâncare de orez ca la carte, indiferent cum decizi să-l gătești: pilaf, risotto, la cuptor sau, mai practic, la microunde.

Amandine Geers, o autoare franceză de cărți gastronomice, arată cele cinci greșeli pe care le facem și care trebuie evitate.

Greșeala 1: nu măsori cantitățile

Geers sugerează să renunți la măsurătoarea din ochi, când vine vorba despre orez, pentru că este foarte important să respecți proporțiile. Dacă te numeri printre cei care consideră că este suficient să pui niște orez într-un vas în care fierbe apa, e momentul să afli că gătitul feculentelor (categorie din care face parte și orezul), este mai complexă decât pare la prima vedere.

Metoda prin absorbție este cea mai bună variantă pentru o mâncare de orez reușită. Așadar, ai nevoie de trei unități de apă pentru o unitate de orez semiintegral și patru pentru orez integral. 

"Acestea sunt cantitățile potrivite pentru gătitul în vas deschis. Dacă acoperiți vasul, trebuie să micșorați cantitățile, pentru că apa nu se evaporă", explică Amandine Geers.

Greșeala 2: nu speli orezul

 

Este de preferat să-l speli orezul înainte de a-l pune la gătit, din rațiuni de igienă, indiferent cum sau de unde-l cumperi.

Prin spălare, elimini urmele de praf sau alte impurități care vin la pachet cu ambalajul. Dar acesta nu e singurul motiv pentru care trebuie să speli orezul înainte de a-l găti. Faptul că-l treci prin mai multe ape te ajută să elimini excesul de amidon și să eviți o textură prea lipicioasă la final.

Atenție, însă, nu spăla orezul dacă vrei să gătești risotto, un preparat prin excelență cremos.

"Pentru risotto, orezul nu trebuie spălat, pentru că oricum va tras la tigaie înainte de a fi fiert", explică autoarea.

Greșeala 3: nu respecți timpul de gătire

Sălbatic, alb, integral, cu bob lung sau rotund, există mai multe tipuri de orez și nu toate fierb la fel de repede. Cu cât folosești un produs mai rafinat, cu atât timpul de gătire se scurtează.

În general, orezul alb fierbe cam în 12 minute, orezul semiintegral între 25-30 de minute, iar orezul integral are nevoie de 45 de minute.

Pentru un orez mai catifelat, este indicat să începi fierberea cu apă rece. Dacă adaugi orezul în apa deja clocotită, bobul va rămâne mai tare.

Greșeala 4: nu înmoi orezul

Cel mai important este să adaptezi volumul de apă. Pentru gătirea înnăbușită ai nevoie de o cantitate mai mică de apă. Atenție, totuși, să nu ridic capacul înainte ca orezul să fie gata. Apa se va evapora, iar boabele de orez se vor prinde de fundul oalei și nu se vor găti suficient.

În trecut, bucătarii înmuiau orezul pentru a-l face mai puțin lipicios. Această practică este cu atât mai necesară dacă folosești un orez integral.

"E suficient să lași orezul la înmuiat timp de o oră. În felul acesta, boabele vor deveni mai moi și mai ușor de digerat", explică specialistul.

Greșeala 5: nu lași orezul să se "odihnească"

Toată lumea știe că friptura de carne roșie e perfectă abia după ce s-a odihnit câteva minute într-un vas acoperit. Ei bine, același lucru este valabil și în cazul orezului.

"Aceste cinci minute de așteptare, în oala acoperită, favorizează, de fapt, o gătire la aburi, mai blândă. Este valabil și pentru preparatele gătite în vase descoperite", explică Geers, potrivit MadameLeFigaro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite
Get it on Google Play




pixel