Astrologul Daniela Simulescu a fost invitat în cadrul emisiunii WOW Zodiac, prezentată de astrologul Ana-Maria Ticea. Iată ce previziuni există pentru Balanță și cei cu ascendentul în acest semn, pentru următoarele luni.
Ne aflăm în plină retrogradare a lui Venus!
Această retrogradare a început la 23 iulie și va dura până pe 4 septembrie. Dar, să nu uităm că efectele se vor întinde până la data de 9 octombrie.
Așadar, vara va fi incendiară, în special din punct de vedere amoros. Venus retrogradă ne poate aduce oameni din trecut, întâlnim oameni noi care ni se par minunați, dar nu sunt, iar relațiile sunt foarte testate.
Mai mult decât atât, ce ne interesează în această perioadă sunt banii. Iar Venus se joacă și cu acest sector. Până la sfârșitul toamnei, ne vom confrunta cu foarte multă instabilitate financiară.
Previziuni pentru Balanță/Ascendent în Balanță
În primul rând, Venus este guvernatoarea ta. Este retrogradă într-o zonă plăcută pentru acești nativi și anume Casa a 11-a. Ce presupune acest lucru? Faptul că, oarecum, planurile tale de viitor pe termen scurt, pot fi date peste cap. Am putea spune că vara asta ai putea doar să te distrezi și nimic mai mult.
Ție oricum îți face plăcere să mergi la evenimente, să cunoști oameni. În schimb, trebuie să îți atragem atenția asupra unui lucru, pentru că Marte se află în Casa a 12-a, până la final de august. Practic, este cam riscant dacă te gândești să intri în idile și tot felul de aventuri. Indiferent dacă ești singur sau nu.
S-ar putea să crezi că oamenii care te înconjoară, din cercurile apropiate, îți fac ochi dulci. Sau tu le faci lor anumite avansuri. Chiar dacă este plăcut să fii curtat ori să te simți în centrul atenției din când în când, trebuie să fii precaut.
Să nu uităm că a unsprezecea casă este cea a idealurilor, așa că poți vedea în acea persoană un mic Dumnezeu. Însă, după ce trece Venus retrogradă, vei observa că se duce toată acea chimie. Și, în consecință, o să fii dezamăgit.
Cu alte cuvinte, ești îndemnat de astrolog să ai foarte mare grijă la aceste intenții relaționale un pic grăbite. Iar dacă se întoarce cineva în viața ta, deși l-ai iubit, mai gândește-te. Pentru că este posibil să îți aduci aminte doar ceea ce ți-a plăcut în acea relație, nu și motivele despărțirii.
Din luna septembrie, când Marte va fi în semnul tău, o să prinzi un pic de furie, zvâc și nervi. Nu ar strica să faci și ceva mișcare atunci. După care, cu Nodul Sud în semnul tău, poate să apară mult dezechilibru. Ar fi bine să mai ceri și sfaturi de la cei din jur, când ai nevoie.
Cu Saturn în Casa a 6-a, schimbarea modului de viață este foarte importantă, la fel și rutina. Vezi cât muncești și de ce te soliciți atât de mult. Poate mulți dintre acești nativi pot să își descopere un complex de inferioritate care îi blochează pe această zonă. Vei avea tendința de a sta la un loc de muncă ce nu îți face bine.
Aici poți urmări emisiunea completă!
Poți să fii interesat și de: Previziuni și recomandări pentru Fecioară în următoarea perioadă: "Mare grijă la sănătate, indiferent de vârstă!"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News